Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului si Solidaritatii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a declarat luni, dupa adoptarea in Senat a motiunii simple privind sistemul de pensii, ca ceea ce se intampla este ”o nedreptate”, pentru ca a muncit ”in folosul romanilor”.
”Este matematica parlamentara pura. Le multumesc tuturor colegilor care au votat contra motiunii. Le multumesc si celorlalti care ne arata ca in Romania democratia este puternica. Voi continua ca si pana acum. Cred ca in functiile politice este vorba de munca si de responsabilitate. Munca neobosita se face in favoarea oamenilor.
(…) Ceea ce se intampla aici este vorba de matematica electorala. Eu imi cunosc bine munca, munca pe care am depus-o de-a lungul unei indelungate perioade de timp in folosul romanilor. Cred in munca pe care am depus-o si cred in votul de investitura pe care romanii mi l-au acordat atat ca deputat, cat si in plenul Parlamentului Romaniei.
In toata cariera mea am luptat impotriva nedreptatii. Consider ca munca pe care am depus-o este cu adevarat in folosul romanilor, iar ceea ce se intampla astazi cred ca este o nedreptate. Tot ceea ce a tinut de noi am facut si vom continua sa facem”, a spus Bucura-Oprescu, vizibil emotionata, la iesirea din sala de plen a Senatului.
Motiunea simpla privind sistemul de pensii a fost aprobata, luni, de plenul Senatului, cu 61 de voturi ”pentru” si 59 de voturi ”impotriva”. Votul a fost secret cu bile.
Presedintele Senatului, Mircea Abrudan (PNL), a afirmat ca Simona Bucura Oprescu nu ar avea motive sa se retraga deoarece demisia nu a fost inscrisa in textul motiunii.
„Nu retin ca motiunea sa fi avut ca concluzie sau solicitare demisia ministrului”, a spus Abrudean.