Ministrul Apararii n-a stiut cati oameni au murit in elicopterul Puma. L-a corectat ulterior Klaus Iohannis

news

Ministrul Apararii, Vasile Dincu, a anuntat  miercuri noapte ca cinci oameni au murit in urma prabusirii elicopterului Puma in Dobrogea. La scurt timp, presedintele Iohannis a dat publicitatii un mesaj in care a afirmat ca sunt sapte decese.

„Astazi este o zi trista pentru familia Armatei Romane. Cei cinci membri ai echipajului elicopterului IAR 330-Puma, aflat in misiune de cautare – salvare pentru aeronava MiG-21 LanceR, au fost gasiti decedati in zona localitatii Gura Dobrogei, la aproximativ 11 km de aerodrom. Transmit condoleante familiilor indurerate. Dumnezeu sa ii odihneasca in pace. In continuare se desfasoara misiuni de cautare a pilotului aeronavei MiG-21 LanceR”, a scris Dincu, miercuri seara, pe Facebook.

Ulterior, presedintele Iohannis a anuntat ca sunt sapte decese, corectandu-l astfel de ministrul Apararii.

„Imi exprim profundul regret si deplina compasiune pentru pierderea vietii a sapte militari de la Baza 57 Aeriana Mihail Kogalniceanu, in urma prabusirii unui elicopter IAR 330 Puma, in zona localitatii Gura Dobrogei, judetul Constanta. Elicopterul executa o misiune de salvare – evacuare a unei aeronave MiG 21 LanceR, cand a disparut de pe radar. In aceasta noapte tragica pentru aviatia din Romania, gandurile mele se indreapta spre familiile indoliate si greu incercate de aceasta pierdere dramatica. Le transmit condoleante si multa putere in aceste clipe dureroase”, se arata in mesajul sefului statului, potrivit Administratiei Prezidentiale.

Ministerul Apararii a confirmat apoi ca sapte militari si-au pierdut viata in accidentul aviatic din judetul Constanta, fiind la bord si doi salvatori pe mare din cadrul Fortelor Navale Romane.

”In accidentul aviatic in care a fost implicat elicopterul IAR 330-Puma, miercuri, 2 martie, si-au pierdut viata 7 militari. Pe langa cei cinci membri ai echipajului comunicati initial, urcasera la bord si doi salvatori pe mare din cadrul Fortelor Navale Romane”, a transmis, miercuri seara, Ministerul Apararii.

Iatacine sunt victimele:

Locotenent-comandor Bogdan Florin, pilot, in varsta de 41 de ani, angajat din anul 2003, avea la activ peste 1500 de ore de zbor, era casatorit si avea trei copii.

Locotenent Patrascu Sorin, copilot, in varsta de 27 de ani, angajat din anul 2016, avea 500 de ore de zbor, necasatorit.

Maistrul militar Banu Gelu, angajat din anul 1993 in varsta de 53 de ani, avea la activ peste 1700 de ore de zbor, era casatorit si avea doi copii.

Caporal Lates Catalin, operator cautare salvare, 29 de ani, angajat din 2021, casatorit si avea doi copii.

Sergent Marinescu Ionut, personal de insotire medico-sanitar, 44 de ani, angajat din 2021, casatorit, un copil.

Maistru militar cls I Carp Vlad, 39 de ani, scafandru marin, salvator pe mare, casatorit, un copil.

Maistru militar cls II Bosoi Sergiu, 37 de ani, scafandru marin, salvator pe mare, angajat din 2005.

Elicopterul militar, tip IAR 330-Puma al Bazei 57 Aeriana Mihail Kogalniceanu, decolase de urgenta in misiune de cautare-salvare a pilotului aeronavei MiG 21 LanceR. Elicopterul a pierdut legatura radio cu baza in jurul orei 20.44 si s-a prabusit in zona localitatii Gura Dobrogei, judetul Constanta, la aproximativ 11 km de aerodrom.

”Operatiunile de cautare –salvare a pilotului aeronavei MiG 21 LanceR sunt inca in desfasurare. Ministrul apararii nationale si seful Statului Major al Apararii isi exprima profundul regret pentru tragicul eveniment si este alaturi de familiile celor militarilor”, a mai transmis ministerul.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: