Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, recunoaște: „România plăteşte cel mai mare preţ la energie raportat la veniturile populaţiei”

Ministrul Energiei Bogdan Ivan recunoaște România plăteşte cel mai mare preţ la energie raportat la veniturile populaţiei
România se confruntă cu cele mai mari costuri la energie din Uniunea Europeană, raportat la veniturile populației, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan, în cadrul unui eveniment de specialitate desfășurat joi.

Oficialul a avertizat că situația reprezintă „o provocare majoră” pentru economie și pentru nivelul de trai, subliniind necesitatea unor soluții urgente pentru reducerea tarifelor.

„Dacă ne uităm la venitul mediu din România și la prețurile actuale, avem o statistică foarte clară care arată că țara noastră, în raport cu veniturile populației, plătește cel mai mare preț la energie. Este o realitate care nu îmi place, dar pe care trebuie să o gestionăm împreună — guvern, mediul privat, societatea civilă și specialiștii din domeniu”, a afirmat Ivan, citat de Agerpres.

Ministrul a explicat că, în ultimii cinci ani, prețurile la energie s-au dublat sau chiar triplat în Europa Centrală și de Est, pe fondul crizei energetice declanșate de războiul din Ucraina și al dependenței de importurile de gaze. În prezent, energia reprezintă circa 10% din costul final al oricărui produs în Uniunea Europeană — de cinci ori mai mult decât în urmă cu șase ani.

Bogdan Ivan a subliniat că România se confruntă și cu un deficit structural de producție. „În ultimii zece ani am scos 7.000 MW din producție, prin închiderea centralelor pe gaze și cărbune, fără să punem nimic în loc. Acum avem un deficit de 1.500–2.500 MW în fiecare oră”, a precizat ministrul.

Pentru a inversa această tendință, Ministerul Energiei intenționează să folosească fondurile europene și Fondul de Modernizare pentru dezvoltarea a trei piloni principali: stocare, producție pe bază de gaz și integrare regională.

„Avem aproximativ 6 GW instalați din panouri solare, dar doar 240 MW de capacitate de stocare. Diferența este uriașă. În mijlocul zilei producem mai mult decât putem folosi, iar seara cumpărăm energie la prețuri de 400–500 euro pe MW. Este ineficient și costisitor. De aceea, prioritatea noastră este investiția în sisteme moderne de stocare”, a explicat ministrul.

Ivan a conchis că România trebuie să abordeze tranziția energetică într-un mod pragmatic, punând accent pe echilibru între sursele regenerabile și cele convenționale, pentru a asigura stabilitatea sistemului și accesibilitatea prețurilor pentru cetățeni.

Comentarii

Citește mai departe

Iranul se pregătește pentru o posibilă extindere a războiului cu Statele Unite și aliații săi regionali, potrivit unei investigații publicate luni de The Wall Street Journal. Informații provenite de la oficiali iranieni și arabi, precum și date de intelligence, indică o schimbare de strategie la Teheran, în timp ce negocierile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz și […]
Ministrul israelian al Securității Naționale, Itamar Ben-Gvir, a declarat că în Fâșia Gaza ar trebui efectuate „asasinări țintite”, cu eliminarea a „30-40 de persoane în fiecare noapte”. Declarațiile, făcute într-un podcast al unui fost ostatic israelian, au fost relatate de Associated Press și au provocat noi controverse în jurul pozițiilor radicale ale ministrului. Ben-Gvir a […]
Ediția în limba rusă a autobiografiei Papei Francisc, „Speranța”, a apărut cu pasaje referitoare la homosexualitate și persoanele transgender eliminate sau acoperite cu benzi negre. Fragmentele vizate includ afirmații despre primirea persoanelor LGBT în Biserică și despre posibilitatea ca persoanele transgender să primească botezul. Cazul se înscrie într-un fenomen mai larg de cenzurare a cărților […]
Fostul premier Victor Ponta spune că ar accepta să revină în fruntea Guvernului dacă președintele Nicușor Dan i-ar propune această funcție. Ponta a declarat că formațiunea Uniți pentru România l-a nominalizat deja la consultările de la Cotroceni, dar a subliniat că România nu depinde de o singură persoană și că ar susține și alte variante […]
Patru opere ale celebrului pictor italian Antonello da Messina au fost furate în noaptea de 15 august din MuMe – Muzeul Regional Interdisciplinar din Messina, Sicilia. Printre lucrările dispărute se află trei componente ale Polipticului San Gregorio, una dintre cele mai importante opere ale artistului păstrate în orașul său natal. Ancheta ia în calcul inclusiv […]