Ministrul Fondurilor Europene: „Noile drumuri care vor fi construite in Romania vor avea piste pentru biciclete”

news

Noile drumuri care vor fi construite in Romania vor avea piste pentru biciclete, iar pe cele actuale se vor construi, a anuntat, joi, ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, in cadrul evenimentului organizat la Reprezentanta Comisiei Europene (CE) cu ocazia vizitei vicepresedintelui CE in Romania, Jyrki Katainen, informeaza Agerpres.

„In ceea ce priveste traseele EuroVelo este o chestiune pe care am gasit-o blocata in Guvern de 12 ani. Exista o Hotarare de Guvern. Problema este urmatoarea. In hartile nemtesti privitoare la aceste trasee europene Romania apare. Noi avem pe harta aceste trasee, nu si in practica. Vin nemtii, intra in Romania si ei cred ca merg pe traseele europene de biciclete, dar de fapt nu merg. Nu glumesc. A fost o chestiune care a durat 12 ani intre doua ministere. Unii spun sa faca traseele de biciclete, iar altii sa le dea bani pentru infrastructura de langa drum. Am tot negociat. Sper ca am gasit o solutie sa deblocam aceasta chestiune care are doua aspecte. Pe deoparte sa se faca traseele pe ceea ce avem deja ca drumuri nationale si pe de alta parte, de acum inainte cand se vor construi noi drumuri sa aiba si spatii de biciclete adiacente, adica sa investim bani europeni pentru aceste spatii adiacente”, a precizat Ghinea.

Pe de alta parte, in ceea ce priveste garantia pentru tineri, Ghinea a precizat ca pe 14 septembrie intra la Guvern o schimbare legislativa referitoare la o schema simplificata de subventie pentru angajarea tinerilor.

„Vom trimite Comisiei Europene pachetul de schimbare a Programului Operational Capital Uman. Deci pe 14 septembrie vom avea vesti foarte bune privind aceasta schema”, a mai afirmat ministrul Fondurilor Europene.

Vicepresedintele Comisiei Europene Jyrki Katainen, responsabil pentru locuri de munca, crestere economica, investitii si competitivitate, efectueaza o vizita oficiala in Romania, in perioada 1-2 septembrie 2016. Acesta s-a aflat joi in dialog cu cetatenii romani, impreuna cu prim-ministrul Dacian Ciolos, in care a abordat teme precum modalitatile de impulsionare a investitiilor, modernizarea economiei europene si viitorul Europei.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: