Ministrul german al Apararii anunta la Kiev livrarea a peste 100 de tancuri grele de lupta Leopard 1A5 din mai multe tari europene. Reznikov: „A sosit ‘primul’ Leopard-2 la Kiev, vor urma mai multe”

externe

Ministrul german al apararii, Boris Pistorius (SPD) a sosit marti la Kiev, intr-o vizita neanuntata. Potrivit unui purtator de cuvant al Ministerului ucrainean al Apararii, Pistorius s-a intalnit marti, la Kiev, cu ministrul ucrainean al apararii, Oleksii Reznikov.

Reznikov a postat pe Twitter o fotografie in care apare alaturi de Pistorius si de o macheta de tanc, scriind: „A sosit ‘primul’ Leopard-2 la Kiev” scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Potrivit lui Pistorius, Ucraina urmeaza sa primeasca peste 100 de tancuri grele de lupta  Leopard 1A5 mai vechi de la un grup de mai multe tari europene. Cel putin trei batalioane ar trebui sa fie echipate cu acesta pana in primul sau al doilea trimestru al anului 2024, a precizat el. Sederea a fost initial tinuta secreta din motive de securitate.

Pistorius era de fapt asteptat marti pentru prima sa deplasare in strainatate in calitate de ministru al Apararii in Polonia. Potrivit planului, el dorea sa isi faca o idee despre desfasurarea detasamentelor germane pe flancul estic al NATO in sud-estul Poloniei. Doua escadrile germane cu sisteme antiaeriene de tip „Patriot” cu aproximativ 300 de soldati au fost desfasurate in apropiere de Zamosc.

In primavara anului trecut, Statele Unite au trimis doua sisteme „Patriot” in Polonia pentru a proteja ruta Rzeszow, prin care se trimit provizii militare si alte bunuri catre Ucraina.

In noiembrie, Polonia a fost pentru prima data direct afectata de razboiul din tara vecina: o racheta antiracheta trasa aparent de armata ucraineana a ucis doua persoane intr-un sat. Ca urmare, ministrul german al apararii a anuntat desfasurarea unui total de trei baterii Patriot, din totalul de doisprezece de care dispunea Germania. Polonia a spus initial ca rachetele antiracheta ar fi mai bine plasate in vestul Ucrainei, dar in cele din urma a acceptat oferta germana. Cooperarea in sud-estul Poloniei decurge extrem de bine, potrivit partii germane.

Ulterior, Germania a decis sa sprijine Ucraina si in ceea ce priveste livrarea unui sistem Patriot. Un grup de aproximativ 70 de soldati ucraineni a sosit deja in Germania pentru instruire. Guvernul federal vrea sa ofere Kievului bateria Patriot pentru a se apara impotriva dronelor, rachetelor si avioanelor rusesti.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: