politica

Ministrul Ghinea arunca stampilele: „Cine mai cere stampila pe documente va fi sanctionat pentru abatere disciplinara”

Ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a semnat joi un ordin de ministru prin care li se interzice functionarilor din subordine sa mai solicite stampila pe documentele pe care le primesc in relatia cu beneficiarii, informeaza un comunicat al ministerului de resort.

„Persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, entitatile fara personalitate juridica nu vor mai fi obligate sa aplice stampila pe declaratii, cereri, contracte sau orice alte documente sau inscrisuri depuse la Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene”, se mentioneaza in comunicat.

Potrivit sursei citate, fapta de a solicita aplicarea stampilei, savarsita de functionarii publici sau personalul contractual din Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene, va constitui, in urma ordinului semnat de ministrul Ghinea, abatere disciplinara si va fi sanctionata conform prevederilor legale.

„Am semnat astazi un ordin de ministru prin care le este interzis functionarilor din zona fondurilor europene sa solicite stampila pe documente. Se tot dau legi in acest domeniu, exista reglementari, dar proasta obisnuinta in administratie continua acest obicei care nu are nicio baza legala. Toate legile pe aceasta tema aparute pana acum au fost ignorate de catre majoritatea functionarilor. Acest lucru se schimba la Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene din acest moment”, a declarat ministrul.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Recensamantul din Kosovo, prelungit cu o saptamana

Guvernul kosovar a decis in ultimul moment sa prelungeasca durata recensamantului in curs, primul din…

6 ore ago

Vaticanul inaspreste procedurile cu privire la presupusele „evenimente supranaturale”

Vaticanul a inasprit vineri procedurile de evaluare a evenimentelor supranaturale raportate, cum ar fi Madonele…

6 ore ago

Barbatul care l-a atacat cu ciocanul pe sotul lui Nancy Pelosi, fostul presedinte al Camerei Reprezentantilor din SUA, a primit 30 de ani de inchisoare

Barbatul care a patruns in casa fostului presedinte al Camerei Reprezentantilor din SUA, Nancy Pelosi,…

6 ore ago

New York City a spus ca nimeni nu a fost ranit la arestarile Columbia; dosarele medicale ale studentilor spun altceva

Dupa arestarea studentilor protestatari pro-palestini care ocupau o cladire a Universitatii Columbia luna trecuta, primarul…

6 ore ago

Serbia: Un tren de calatori a intrat intr-un marfar oprit intr-un tunel. Noua oameni au fost raniti

Noua persoane au ajuns la spital, vineri, dupa ce un tren de calatori s-a ciocnit…

7 ore ago