Ministrul Ghinea spune pe sleau: „Magistratii nu trebuie sa aiba pensie speciala, oricum au salarii mari. Pensiile speciale sunt o porcarie”

politica

Ministrul Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a afirmat ca sistemul de pensii din Romania este nesustenabil si neechitabil, precizand ca anul trecut statul a luat costul unei autostrazi din bugetul de stat si a pus suma in bugetul de pensii, mentionand ca acest cost creste in fiecare an. ”Daca este crestere economica, atunci vom creste pensiile”, a subliniat el.

Cristian Ghinea a fost intrebat duminica, in cadrul emisiunii Insider Politic de la Prima TV, cum le-a explicat oficialilor europeni discrepanta care exista intre pensiile din Romania, de la 16.000 de euro pe luna, pensia unui fost procuror comunist, la 160 de euro pe luna, o pensie castigata de aproape un milion de romani.

“Nu trebuia sa le explic, pentru ca ei asta spun. Unul dintre criteriile cu da sau nu de evaluare (pentru PNRR – n.r.) este daca noi acoperim recomandarile de tara. Sunt anumite recomandari de tara pe care Romania le primeste de 10 ani de la Comisie in asa-numitul semestru european pe care guvernele le ignora de obicei. A venit momentul ala in care regulamentul acesta, regulament european, spune nu mai trebuie sa ignorati recomandarile Comisie Europene, trebuie sa spuneti ce faceti cu ele. Una dintre recomandari este ca ”trebuie sa faceti ceva cu sistemul de pensii pentru ca este nesustenabil si inechitabil”. Nesustenabil inseamna ca se tot trece deficitul de la pensii si trebuie sa o rezolvam cumva pe termen lung, nu pe termen scurt. Nu trebuie sa se sperie nimeni”, a afirmat Ghinea, citat de news.ro.

Realizatorul Sebastian Zachmann a precizat ca iar trebuie pusi bani ca sa fie platite pensiile romanilor.

“16 miliarde de lei anul trecut. Daca faceti un calcul este cat dam pe Autostrada A7. Anul trecut statul roman a luat costul unei autostrazi din bugetul de stat si a pus-o in bugetul de pensii. Acest cost creste in fiecare an. Vi se pare ca o o problema de care nu trebuie sa vorbim? Mi s-a reprosat ca am spus in acea introducere la PNRR ca trebuie sa avem curaj sa spunem parintilor nostri. Mama are o pensie de 1.100 de lei, tata o pensie de 2.400 de lei. Am curaj sa le spun nu mai asteptati de la PSD sau de la politicieni, de la oameni politicianisti in general cresteri de pensii inainte de alegeri din burta, pentru ca fondul de pensii nu este un sac fara fund trebuie sa ne comportam responsabil cu el”, a afirmat Ghinea.

El considera ca trebuie mentinute pensiile actuale, crescute in cazul in care se inregistreaza cresteri economice, dar si ca trebuie facuta mai repede tranzitia la pilonul 2.

“Trebuie sa mentinem pensiile actuale, trebuie sa le crestem in masura in care creste economia ca sa nu mai dezechilibram si mai mult si pe langa asta trebuie sa avem curajul sa facem mai repede tranzitie la pilonul 2 pentru ca eu si cei de varsta mea si dumneavoastra sa nu mai depindem de acest sistem in care trebuie sa dea Ministerul de Finante in fiecare an un transfer mare de acolo”, a explicat ministrul Proiectelor Europene.

El crede ca pensionarii pot intelege aceasta chestiune daca le este explicata in acest mod.

“Daca este crestere economica, atunci vom creste pensiile in masura acestei cresteri economice. Eu cred ca parintii nostri, daca le explicam asa, pot sa inteleaga aceasta chestiune. La fel cum ei nu trebuie sa inteleaga ca exista un om in Romania care are pensie de 16.000 de euro, ca exista 9.000 de pensionari speciali care au pensie medie de 9.600 de lei. Asta este o porcarie”, a subliniat Cristian Ghinea.

Intrebat care este solutia, el a raspuns: “Asta e ce spune Comisia acolo, nu aveti un sistem de pensii echitabil. Diferenta intre pensionarii care au pensii mici si pensionarii speciali este nesimtit de mare. Solutia este sa avem curajul politic sa le taiem”, explicand ca acest lucru se poate face prin legi.

Ghinea mai considera ca magistratii nu trebuie sa aiba pensie speciala.

“Am curajul sa spun ca nu cred ca magistratii trebuie sa aiba pensie speciala. Magistratii oricum au avut salarii mari. Atentie, eu nu spun ca toata lumea trebuie sa aiba pensie egala, eu spun asa, in functie de cat ai avut salariul trebuie sa ai si pensie. Apare aceeasi intrebare, dar uite militarii de pilda nu au avut contributie la pensie. Au avut un salariu, putem sa facem un fel de calcul prin care pe salariul pe care l-au avut ei, sa aiba acum pensii legate de contributivitate. Si cei mai multi dintre militari ar intelege asta. Daca va uitati la categoria militarilor sau categoria politistilor si acolo exista nedreptate intre pensia medie, intre pensia cu care a iesit un sergent din politie, cand erau inca ofiteri si cu pensia cu care a iesit un general din politie, care si-a dat o pensie speciala si-a marit salariul in ultimele sase luni si a iesit la pensie cu salariul ala. Asta este genul de nedreptate care nu trebuie sa mai existe”, a declarat Ghinea.

El a precizat ca au fost discutii in coalitie legate de taierea pensiilor speciale pentru magistrati, dar nu s-a ajuns la un numitor comun.

“Au fost discutii in coalitie pe toate pensiile speciale. Nu ne-am inteles pe subiectul asta inca, dar o sa ne intelegem”, a mentionat ministrul Fondurilor Europene.

Intrebat daca se opune PNL sau USR-PLUS, Ghinea a raspuns: “Dati-mi voie sa nu ies cu aceasta discutie public pana cand inca mai exista sanse de a ne intelege in coalitie”.

Ghinea a precizat ca in PNRR se afirma ca Romania va avea o lege prin care va rezolva pensiile speciale.

“Eu am o pozitie radicala pe subiectul asta, imi asum ca om politic sa spun ca nu trebuie sa existe pensii speciale pentru nimeni in Romania, toata lumea trebuie sa aiba pensie in functie de cat a avut salariu. Daca nu a contribuit, facem ca si cum ar fi contribuit. Trebuie sa avem curaj sa intarim pilonul 2 pentru ca in 20 de ani se preia cea mai mare parte din greutatea pensiilor. Insa nu am apucat sa ne convingem unii pe altii de chestiunea asta. Nici nu trebuie sa ne convingem, s-ar putea ca la un moment dat sa spunem nu se poate sa gasim solutie pentru aceasta categorie, gasim pentru celalalte.

In politica trebuie sa ai un compromis. In PNRR spunem ca vom avea o lege prin care vom rezolva pensii speciale, nu spunem care, pentru magistrati… Deci in 2022 si termenul de acolo este larg. Atentie toate reformele din PNRR au fost discutate in coalitie si formula este larg pusa acolo astfel incat sa avem loc de compromis. Daca nu intelegem sa le taiem pe toate, macar pe unele. Nu sa le taiem, sa le aducem in contributivitate”, a transmis Cristian Ghinea.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: