Ministrul Ionut Vulpescu (PSD) dezvaluie cum actioneaza Dragnea. Spune ca a fost „umilit”, „calcat in picioare”, „facut cu ou si otet”

politica

Ministrul demisionar al Culturii si Identitatii Nationale, Ionut Vulpescu, anunta ca in zilele urmatoare va prezenta public propria evaluare a activitatii sale in fruntea institutiei, subliniind ca „evaluarea” realizata de PSD „a fost un pretext” si indeamna la tragerea unor concluzii in urma acestei „crize”.

„In zilele urmatoare am sa prezint public propria evaluare a activitatii mele in fruntea Ministerului Culturii si Identitatii Nationale. Sunt dator asta atat membrilor si simpatizantilor PSD, celor cu care am lucrat in minister, dar in primul rand cetatenilor. Multumesc tuturor celor care, intr-un context extrem de complicat, m-au sustinut, in special celor din domeniul culturii. Ei sunt cei care imi pot evalua activitatea. Ne-am respectat si impreuna am gasit solutii problemelor care sunt nu putine in acest domeniu. Am actionat cu buna-credinta, in spiritul servirii interesului public. Asta conteaza, pana la urma”, a scris, miercuri, Ionut Vulpescu, pe pagina sa de Facebook, intr-o postare intitulata „Solidaritatea fara solidaritate”.

In opinia acestuia, slabiciunile nu pot fi depasite doar cu solidaritate.

„Azi a fost votata, in Comitetul Executiv National, lista membrilor PSD care vor face parte din noul Guvern. Noul Executiv va primi votul de investitura al Parlamentului. Am auzit, o data in plus, apelul la unitate si la solidaritate. Ma intreb ce mai intelegem prin solidaritate si prin unitate, ce continut mai dam acestor deziderate, in contextul din ultimele saptamani, care au pus PSD in fata unor slabiciuni pe care am preferat sa le trecem cu vederea, in euforia castigarii alegerilor. Iar slabiciunile nu pot fi depasite doar cu solidaritate, oricat de solidari am fi. Trebuie mai mult decat asta”, spune Vulpescu.

El considera ca „este nevoie de dialog, de consultarea permanenta a bazei partidului, de luarea deciziilor impreuna cu ea”.

„Motivul acestui reinnoit apel la solidaritate este unul care devenise evident de ceva vreme: am dezvoltat si noi in partid o periculoasa cultura a conflictului. Cel putin declarativ, PSD este un partid de stanga, social-democrat. Ar trebui sa fim un exemplu de institutie care functioneaza dupa regulile democratiei. Cata vreme organisme importante de conducere colectiva a partidului, in primul rand Biroul Permanent National si Consiliul National, sunt ocolite, nu poate fi vorba de asa ceva. Doar ‘solidaritatea’ nu este suficienta pentru a pastra unitatea partidului. Este nevoie de dialog, de consultarea permanenta a bazei partidului, de luarea deciziilor impreuna cu ea”, afirma social-democratul.

Pentru Ionut Vulpescu „‘evaluarea’ a fost un pretext”.

„Sa fim onesti cu noi: ‘evaluarea’ a fost un pretext. Daca era un lucru serios, ea trebuia discutata in departamentele Consiliului National, odata cu alte aspecte ale guvernarii, inclusiv in legatura cu programul de guvernare. In cazul in care se impuneau schimbari in echipa guvernamentala, ele se puteau face fara umilirea unor oameni, acuzati de lipsa de performanta dupa un simulacru de analiza, in care ei n-au fost ascultati. Acum ne pregatim intens pentru viitoarea ‘evaluare’, posibil la fel de arbitrara, la fel de ipocrita. Isi inchipuie cineva ca o administratie centrala, care gestioneaza o tara cu 20 de milioane de locuitori, poate schimba ceva fundamental in trei — patru — cinci luni, cand un simplu act administrativ dureaza cu lunile pana poate fi elaborat si aplicat, in infernul birocratic care a ajuns Romania?”, se intreaba retoric ex-ministrul Culturii.

Vulpescu mai afirma ca „nu poti avea autoritate atunci cand propriul tau partid te calca in picioare, te umileste, te face cu ou si otet, in loc sa te ajute”.

„Am sa fiu foarte direct: schimband din trei in trei luni ministrii, de ani buni, aparatul de lucru al ministerelor este scapat din mana. Nu poti construi nimic, esti singur! Nu poti avea autoritate atunci cand propriul tau partid te calca in picioare, te umileste, te face cu ou si otet, in loc sa te ajute! Te lupti si cu partidul, care genereaza asteptari irationale, te lupti si cu aparatul de lucru din minister, care nu mai recunoaste autoritatea ministrilor, fiindca stie ca peste trei luni, sau peste sase luni, ministrul pleaca si el nu pateste nimic”, spune ministrul.

El indeamna la tragerea unor concluzii in urma acestei „crize”.

„Da, avem nevoie de evaluari. De analize de sistem, care sa ne ofere solutii. Dar mai functioneaza ceva in partid in directia asta? Cine mai gandeste strategic pentru partid? Cine ofera idei si solutii? Cine este ideologul partidului? Sau nu mai avem nevoie de asa ceva? E suficient sa castigam alegerile si sa ne instalam la butoanele puterii, dupa care Dumnezeu cu mila?! Suntem capabili sa tragem vreo concluzie de pe urma acestei crize? Ce schimbam in programul de guvernare? Cine decide schimbarile? Cu cine le discuta? Sunt lucruri care nu trebuie sa fie doar apanajul catorva oameni, care decid, total netransparent, soarta partidului, ca si soarta guvernarii, dar mai ales soarta romanilor. Iar dupa asta ni se va cere iar sa fim solidari cu partidul, ca va fi bine. Va fi?”, mai scrie Ionut Vulpescu.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: