externe

Ministrul italian de Externe, Antonio Tajani: „Avem nevoie de o armata europeana”

Uniunea Europeana ar trebui sa isi formeze propria armata combinata care ar putea juca un rol in mentinerea pacii si in prevenirea conflictelor, a declarat ministrul italian de Externe, Antonio Tajani, declaratie preluata de Reuters.

Intr-un interviu acordat ziarului italian La Stampa, Tajani (fost presedinte al Parlamentului European) a declarat ca o cooperare europeana mai stransa in domeniul apararii este o prioritate pentru partidul Forza Italia pe care il conduce.

„Daca vrem sa fim aparatori ai pacii in lume, avem nevoie de o armata europeana. Iar aceasta este o preconditie fundamentala pentru a putea avea o politica externa europeana eficienta”, a declarat el in interviul publicat duminica.

„Intr-o lume cu actori puternici precum Statele Unite, China, India, Rusia – cu crize din Orientul Mijlociu pana in Indo-Pacific – cetatenii italieni, germani, francezi sau sloveni nu pot fi protejati decat de ceva care exista deja, si anume Uniunea Europeana”, a adaugat el.

Cooperarea europeana in domeniul apararii a capatat o importanta sporita pe agenda politica, de la invazia pe scara larga a Rusiei in Ucraina, in urma cu aproape doi ani. Cu toate acestea, eforturile s-au concentrat mai mult pe extinderea NATO, Finlanda, tara membra a UE, aderand la alianta anul trecut, iar Suedia fiind, de asemenea, pe cale sa devina membru.

UE ar trebui sa aiba o singura presedintie

Mai mult, Tajani a mai spus ca Uniunea Europeana, formata din 27 de state membre, ar trebui sa isi eficientizeze conducerea si sa aiba o singura presedintie, in locul actualei structuri formate dintr-un presedinte al Consiliului European si un presedinte al Comisiei Europene.

Ministrul de Externe a devenit liderul „Forza Italia”, dupa moartea lui Silvio Berlusconi, anul trecut. Alegerile europarlamentare, din iunie, vor fi primul test al popularitatii partidului dupa pierderea fostului sau lider.

Urmareste-ne si pe:
Flavius Iancu

Share
Published by
Flavius Iancu

Recent Posts

Fostul sef al NATO: „Sistemele din Romania si Polonia ar trebui sa doboare rachetele Rusiei care vizeaza Ucraina”

Tarile NATO ar trebui sa foloseasca sistemele de aparare aeriana cu baze in Europa de…

3 ore ago

Barbatul care a atentat la viata premierului slovac Fico este poet, membru al Uniunii Scriitorilor din Slovacia. El are 71 de ani

Presa slovaca a relatat ca atacatorul care a tras cinci gloante asupra premierului Robert Fico…

7 ore ago

Cea mai bogata femeie din Australia cere Galeriei Nationale sa-i retraga portretul dintr-o expozitie

Miliardara australiana Gina Rinehart a cerut Galeriei Nationale din Australia sa-i elimine portretul dintr-o expozitie…

7 ore ago

Atacul asupra premierului slovac Robert Fico trimite unde de soc in toata Europa. Reactie si din partea SUA

Atacul de miercuri asupra premierului slovac Robert Fico in orasul Handlova, in urma unui eveniment…

8 ore ago

O locomotiva a Grup Feroviar Roman a luat foc la Poarta Alba

O locomotiva a Grup Feroviar Roman a luat foc, miercuri seara, la iesire din Poarta…

8 ore ago