news

Ministrul Justitiei, demersuri pentru readucerea in tara a fugarilor aflati in Italia. S-a intalnit cu ambasadorul Italiei

Ministrul Justitiei, Stelian Ion, a discutat, vineri, cu ambasadorul Italiei in Romania, Marco Giungi, despre situatia persoanelor condamnate in Romania si care isi executa pedeapsa in Italia, exprimandu-si dorinta de a se analiza in viitor reluarea schimbului de magistrati de legatura.

Potrivit unui comunicat al MJ, Stelian Ion a avut o intalnire de curtoazie cu ambasadorul Republicii Italiene in Romania, Marco Giungi.

„In cadrul intalnirii, au fost abordate relatiile dintre Romania si Italia in domeniul justitiei, exprimandu-se satisfactia pentru cursul ascendent pe care il cunoaste cooperarea bilaterala. Totodata, au fost punctate unele elemente de interes, in special cu privire la amplificarea schimbului de experienta in domenii precum combaterea criminalitatii organizate, lupta impotriva coruptiei, cooperarea judiciara in materie civila – domeniu in care s-a subliniat importanta intalnirilor la nivel tehnic pe problematica aspectelor civile ale rapirii internationale de copii”, se mentioneaza in comunicat.

In ceea ce priveste cooperarea judiciara in materie penala, sursa citata precizeaza ca ministrul Justitiei a multumit pentru foarte buna colaborare cu autoritatile italiene in acest domeniu si a evocat situatia persoanelor condamnate in Romania si care isi executa pedeapsa in Italia.

Ministrul Justitiei a precizat ca, desi partea romana are cunostinta ca, in aceste spete, se aplica legislatia italiana care da efect legaturilor acelor persoane cu statul italian, si-ar dori o comunicare mai apropiata cu autoritatile italiene pe acest subiect, inclusiv analizarea in viitor a reluarii schimbului de magistrati de legatura.

Ministerul Justitiei precizeaza ca Stelian Ion si-a exprimat totodata si dorinta de a avea o intalnire in viitorul apropiat cu omologul italian, in cadrul careia sa poata fi abordate pe larg aspectele de cooperare care sunt prioritare.

Curtea de Apel din Bari a refuzat sa o extradeze in Romania pe fosta sefa a DIICOT, Alina Bica, si i-a permis sa execut condamnarea in Italia, a declarat avocatul italian Cristian di Giusto in decembrie anul trecut.

„Procuratura Generala a fost de acord cu aceasta solutie, nu s-a opus, practic a cerut impreuna cu noi, apararea, sa fie aplicata aceasta solutie. Astfel, Curtea a admis ceea ce am cerut si noi si Procuratura Generala si asa s-a finalizat procesul privind aceasta extradare. Nu a fost admisa extradarea, dar existand deja o sentinta data, a dat posibilitatea, invocata de Alina Bica, de a o executa in Italia. Daca, intr-un viitor, sentinta nu va mai fi valida, se va vedea atunci. Pentru acum, aceasta este situatia”, a declarat avocatul di Giusto.

De asemenea, Curtea de Apel din Napoli a refuzat extradarea in Romania a afaceristului Dragos Savulescu, pe motiv ca are domiciliu si afaceri in Italia. Instanta i-a permis sa execute acolo pedeapsa de 5 ani si jumatate cu executare primita in Romania intr-un dosar de retrocedari ilegale de terenuri pe malul marii, dar i-a redus-o cu 3 ani ca urmare a unui decret de gratiere si, pentru restul ramas, a comutat pedeapsa intr-una cu suspendare.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24
Tags: stelian ion

Recent Posts

Kremlinul acuza Romania ca vrea sa „anuleze cultura rusa” fiindca a refuzat sa mai inchirieze sali de cinema ambasadei Rusiei la Bucuresti

Romania a rupt din motive politice contractul de inchiriere a salilor de cinematograf cu Ambasada…

5 minute ago

Un tablou valoros furat din Oxford (UK) a fost recuperat in Romania. Tabloul valoreaza cateva milioane de euro

Un tablou din secolul al XVII-lea care a fost furat din galeria de arta a…

2 ore ago

Vesti bune de Paste: carnea de pui si ouale din Romania sunt fara riscuri pentru consumatori, anunta Agentia Europeana pentru Siguranta Alimentelor

Carnea de pui si ouale din Romania sunt fara riscuri pentru consumatori, iar rezultatele analizelor…

O oră ago

Seful CJ Calarasi, prezent la DNA Constanta unde asista la o perchezitie informatica

Seful CJ Calarasi, Vasile Iliuta (PSD), este prezent vineri dimineata la sediul DNA Constanta pentru…

2 ore ago

Un bombardier Tu-22M3, purtator de rachete de croaziera, s-a prabusit in Rusia, cel mai probabil doborat de artileria antiaeriana ucraineana – VIDEO

Vladimir Vladimirov, guvernatorul regiunii ruse Stavropol Krai, a declarat ca un avion s-a prabusit in…

2 ore ago