Ministrul ungar de Externe a confirmat ca parlamentul va ratifica aderarea Suediei si Finlandei la NATO

externe

NATO si-a confirmat politica „usilor deschise”, insa este clar ca o tara poate adera la alianta militara doar daca asta nu ameninta, ci intareste securitatea actualelor state membre, a declarat ministrul ungar de externe si al comertului exterior, Peter Szijjarto, miercuri, la Bucuresti, potrivit Hirado.hu.

In pauza sedintei ministrilor de externe ai statelor membre NATO, seful diplomatiei ungare a numit elocvent faptul ca invitatie la intalnire au primit Bosnia-Hertegovina, Georgia si Moldova.

Szijjarto a avut discutii cu omologii sai finlandez si suedez, carora le-a spus ca aderarea tarilor lor nu va depinde de Ungaria si nu va fi amanata nici macar o zi din cauza Ungariei. Ministrul a subliniat ca in aceasta privinta trebuie sa se puna de acord cu Turcia, si si-a exprimat speranta ca acest lucru se va intampla cat mai curand posibil.

Peter Szijjarto a relatat, de asemenea, ca Guvernul Ungariei a inaintat deja Parlamentului ratificarea cererilor de aderare, insa acesta este ocupat in prezent cu propunerile legislative solicitate de Comisia Europeana, astfel ca proiectul de ratificare va ajunge pe ordinea de zi la inceputul anului viitor.

„I-am asigurat pe colegii mei de faptul ca din moment ce au avut intotdeauna o abordare corecta si impartiala a subiectelor referitoare la Ungaria, si ei se pot astepta la o procedura si o abordare echitabila din partea Ungariei”, a spus Szijjarto.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: