Categories: actualitate

Minorii cu varsta intre 16 si 18 ani vor putea calatori in strainatate si fara sa fie insotiti de un adult

Copiii cu varsta intre 16 si 18 ani vor scapa, in curand, de obligatia de a fi insotiti de un adult atunci cand calatoresc in strainatate. Totusi, ei au nevoie, pentru iesirea din tara, de acordul parintilor ori al reprezentantilor legali. Legea 247/2023  prevede, ca exceptie de la regulile actuale, ca cetatenii romani minori care au implinit varsta de 16 ani sa poata calatori in strainatate neinsotiti, insa numai cu acordul parintilor ori al reprezentantilor legali. Noua lege va intra in vigoare peste cateva zile, mai precis pe 20 august 2023.

Pana acum, Legea 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate stabilea ca cetatenii romani minori pot calatori in strainatate numai insotiti si, de asemenea, cu acordul parintilor ori al reprezentantilor legali. Practic, prin aceasta modificare se reduce varsta de la care copiii pot circula peste granite neinsotiti – de la 18 ani la 16 ani.

„Prin exceptie (…), cetatenii romani minori care au implinit varsta de 16 ani pot calatori in strainatate neinsotiti, cu acordul parintilor ori al reprezentantilor legali, in conditiile prezentei legi”, prevede noul act normativ. Acordul parintilor sau al reprezentantilor legali se poate demonstra cu ajutorul unei declaratii notariale. Mai exact, politistii de frontiera permit iesirea din Romania in baza unui document de calatorie individual sau al unei carti de identitate si in baza unei declaratii notariale a ambilor parinti sau a unuia dintre parinti. Totodata, sunt detaliate si motivele pentru care copiii care au implinit 16 ani pot calatori neinsotiti.

„Prin exceptie (…), minorul care a implinit varsta de 16 ani, titular al unui document de calatorie individual sau, dupa caz, al unei carti de identitate, carti de identitate simple sau carti electronice de identitate, care urmeaza sa se deplaseze in strainatate in vizita la rude sau pentru studii, pentru a participa la concursuri oficiale ori pentru a urma un tratament medical fara de care viata ori sanatatea ii este pusa in pericol si prezinta acte doveditoare in acest sens, poate calatori in strainatate neinsotit de o persoana fizica majora, daca prezinta organelor politiei de frontiera o declaratie autentificata a ambilor parinti sau, dupa caz, a parintelui caruia i-a fost incredintat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva sau acord notarial, dupa caz, a parintelui care exercita singur autoritatea parinteasca in temeiul unei hotarari judecatoresti ramase definitiva, a parintelui supravietuitor sau a reprezentantului sau legal, care sa cuprinda acordul acestora cu privire la efectuarea calatoriei respective de catre minor, la statul sau statele de destinatie, la perioada in care urmeaza sa se desfasoare calatoria, precum si la scopul calatoriei”, se scrie in documentul citat.

Aceasta schimbare aliniaza legislatia nationala cu cea intalnita in multe state europene si permite copiilor care au implinit 16 ani, in special celor ce studiaza in strainatate sau care au parinti acolo, sa calatoreasca mai usor peste granitele Romaniei. Argumentul principal adus in favoarea acestei masuri este maturitatea la care ajunge un tanar ce a implinit varsta de 16 ani, lucru prezumat, atunci cand vine vorba despre responsabilitati fiscale sau de raspunderea penala, printre altele, de mai multe acte normative.

Urmareste-ne si pe:
Gabriel Tudor

Share
Published by
Gabriel Tudor

Recent Posts

Pretul saormelor s-a dublat in Germania, problema a fost dezbatuta chiar si de cancelarul Scholz. Un nou termen isi face loc in politica germana: donerflatia

In Germania, doner kebab (similar cu faimoasa saorma din Romania), odinioara accesibil, a devenit emblema…

2 ore ago

Romanca, legaturi cu cartelul Sinaloa din Mexic. A fost arestata in Spania intr-o afacere cu o cantitate uriasa de droguri

Politia spaniola a anuntat joi confiscarea a 1.800 de kilograme de metamfetamina pe care unul…

26 de minute ago

Cine sunt primarii care au atras finantari-record din PNRR (P)

Primarii USR au profitat din plin de fondurile europene din PNRR, programul facut de USR…

47 de minute ago

Ambasadoarea SUA, nevoita sa dezminta un fake news lansat de Ciolacu. Cand vor reusi romanii sa scape de vize pentru SUA, cel mai devreme

Ambasadoarea SUA, Kathleen Kavalec, l-a contrazis pe premierul Marcel Ciolacu, care sustinea ca romanii vor…

58 de minute ago

Unde au gresit garzile de corp ale lui Robert Fico: „Era haos acolo, acest lucru e evident si este vorba despre un esec”

Mai multi experti din Slovacia au criticat joi masurile de securitate pentru protectia premierului Robert…

2 ore ago