Mintia versus Iernut. Cum un privat a transformat o ruină într-o centrală de 1.700 MW, de patru ori mai puternică decât cea de la Iernut. La Iernut, investitor este statul iar centrala nici după zece ani nu e gata

Adaugă ca sursă preferată pe Google

Diferenţa nu este doar de capacitate. Iernut trebuia să fie gata iniţial în 2020, iar termenul actual a ajuns la 31 decembrie 2026. La Mintia, investiţia privată a trecut de 83% în iunie 2026, la mai puţin de patru ani după cumpărarea activelor fostei centrale şi la aproximativ un an şi jumătate de la obţinerea autorizaţiei de construire pentru noua centrală.

Câtă cofeină este prea multă și când începe inima să resimtă efectele

ICE își schimbă tactica. Operațiunile rapide care îi sperie pe imigranții din New Jersey

Pe hârtie, ambele proiecte urmăresc acelaşi lucru: înlocuirea sau modernizarea unor capacităţi vechi cu centrale eficiente în ciclu combinat pe gaze, capabile să furnizeze energie controlabilă într-un sistem în care producţia solară şi eoliană este tot mai importantă. În practică, istoria celor două investiţii arată două modele de execuţie aproape opuse.

Iernut: contract în 2016, termen 2020, noul termen este 2026

Contractul pentru noua centrală de la Iernut a fost atribuit în 2016, în urma unei licitaţii, asocierii conduse de compania spaniolă Duro Felguera. Valoarea iniţială era de aproximativ 268 de milioane de euro, fără TVA. Investiţia urma să fie finanţată din fondurile Romgaz şi printr-un grant din Planul Naţional de Investiţii, finanţarea nerambursabilă reprezentând până la 25% din cheltuielile eligibile.

Centrala de 430 MW trebuia să intre iniţial în funcţiune în 2020. Nu s-a întâmplat. Contractul a fost reziliat în 2021 după întârzieri şi neînţelegeri cu constructorul. În 2023, Romgaz a încheiat un nou contract cu Duro Felguera pentru terminarea lucrărilor. Nici acesta nu a dus proiectul până la capăt.

În octombrie 2025, Romgaz a reziliat din nou contractul cu Duro Felguera, invocând nerespectarea obligaţiilor contractuale, şi a decis să preia sarcinile executantului. În mai 2026, compania raporta un grad de finalizare de aproximativ 98%. Centrala, însă, nu produce încă energia pentru care a fost construită. Termenul oficial este acum sfârşitul lunii decembrie 2026.

Astfel, dacă noul termen va fi respectat, între atribuirea contractului şi punerea în funcţiune vor fi trecut aproximativ zece ani.

430 MW, zece ani de contracte, rezilieri şi noi termene.

Mintia: statul a vândut o ruină, privatul construieşte 1.700 MW

La Mintia, punctul de plecare a fost chiar mai dificil. Vechea termocentrală pe huilă, parte a Complexului Energetic Hunedoara, ajunsese nefuncţională şi a fost vândută în 2022, în urma unei licitaţii publice, către Mass Global Energy Rom, companie din grupul irakian Mass Group Holding.

Preţul activelor a fost de 91,2 milioane de euro, fără TVA. Cumpărătorul şi-a asumat totodată obligaţia realizării unei noi capacităţi energetice de cel puţin 1.290 MW până la sfârşitul anului 2026. Mass Group Holding are o experienţă importantă în producţia de electricitate, inclusiv centrale de mari dimensiuni în Kurdistanul irakian şi la Bagdad.

Proiectul ales pentru Mintia este chiar mai mare: aproximativ 1.700 MW în ciclu combinat pe gaze, cu tehnologie Siemens Energy. Grupurile utilizează turbine din clasa HL, iar Siemens estimează o eficienţă maximă de peste 64%. Centrala este proiectată să înlocuiască vechea producţie pe cărbune.

Investiţia privată anunţată depăşeşte un miliard de euro, evaluările recente indicând peste 1,2 miliarde de euro. În iunie 2026, proiectul depăşise un stadiu de execuţie de 83%.

Transelectrica include Mintia între noile capacităţi majore avute în vedere pentru sistemul energetic, iar planurile pentru 2026 prevăd intrarea parţială în exploatare a noii centrale, înaintea atingerii capacităţii complete. Contractul de racordare prevede finalizarea integrală a procesului de punere în funcţiune până în 2027.

De aproape patru ori mai multă putere

Diferenţa de scară este spectaculoasă.

Iernut: 430 MW.

Mintia: aproximativ 1.700 MW.

Cu alte cuvinte, Mintia va avea o capacitate instalată de aproape patru ori mai mare decât noua centrală Romgaz de la Iernut.

Şi investiţia este mai mare: peste 1,2 miliarde de euro la Mintia, faţă de contractul iniţial de 268 de milioane de euro de la Iernut. Diferenţa de cost este însă aproximativ proporţională cu diferenţa de capacitate, astfel că dimensiunea investiţiei nu explică prăpastia dintre calendarele de execuţie.

Mai mult, Mintia este o investiţie privată, în timp ce Iernut este realizată de Romgaz, companie controlată de stat, şi beneficiază inclusiv de finanţare nerambursabilă din Planul Naţional de Investiţii.

De ce diferenţa?

Comparaţia nu permite concluzia simplistă că orice proiect privat este automat eficient şi orice investiţie de stat eşuează. La Iernut, una dintre cauzele majore ale întârzierilor a fost situaţia constructorului Duro Felguera şi incapacitatea acestuia de a-şi îndeplini obligaţiile. Romgaz a ajuns să rezilieze de două ori relaţia contractuală cu constructorul spaniol.

Dar tocmai aici apare problema de management public: un proiect nu este evaluat doar după motivele pentru care constructorul nu şi-a făcut treaba, ci după capacitatea beneficiarului de a selecta contractanţii, de a controla riscurile, de a interveni înainte ca întârzierile să devină cronice şi, în final, de a livra investiţia.

La Mintia, Mass Global Energy a folosit un model tipic marilor investiţii private internaţionale. Proprietarul finanţează şi coordonează proiectul, iar lucrările şi echipamentele sunt asigurate de companii internaţionale specializate. Siemens Energy furnizează principalele turbine şi sistemele tehnologice, iar pentru construcţie au fost contractaţi constructori internaţionali. Investitorul îşi asumă direct riscul întârzierilor: fiecare lună în care centrala nu produce înseamnă capital blocat şi venituri pierdute.

În cazul unei companii controlate de stat, mecanismul de responsabilizare este mai complicat. Managementul se schimbă, conducerile politice se succed, procedurile sunt reluate, contractele sunt contestate sau reziliate, termenele sunt împinse, iar costul întârzierii se diluează între companie, buget, finanţări şi diferite mandate administrative.

Iernut a traversat deja mai multe guverne şi conduceri ale Ministerului Energiei. Proiectul a fost prezentat în repetate rânduri drept aproape finalizat, însă în 2026 Romgaz încă lucrează pentru punerea sa efectivă în funcţiune.

Mintia arată şi eşecul vechiului model de stat

Comparaţia are şi o ironie suplimentară. Investitorul privat nu a construit Mintia pe un teren gol. A cumpărat chiar activele unei termocentrale administrate anterior de stat, aparţinând Complexului Energetic Hunedoara, companie ajunsă în insolvenţă.

Statul nu a reuşit să modernizeze şi să menţină viabilă vechea centrală pe cărbune. După vânzare, noul proprietar a început construirea pe acelaşi amplasament a uneia dintre cele mai mari centrale pe gaze din Europa.

Acesta este poate cel mai puternic element al comparaţiei: nu două state, două sisteme juridice sau două ţări diferite, ci două proiecte energetice majore realizate simultan în România, sub aceleaşi probleme generale de infrastructură, autorizare şi racordare.

Unul este administrat de o companie controlată de stat. Celălalt, de capital privat.

Unul are 430 MW şi încearcă să ajungă la linia de sosire după aproximativ zece ani.

Celălalt are aproximativ 1.700 MW şi a ajuns la peste 83% după câţiva ani de la achiziţia activelor.

Bolojan le-a pus pe aceeaşi listă. Realitatea le pune în contrast

Ilie Bolojan a indicat în repetate rânduri Mintia şi Iernut drept două dintre proiectele esenţiale pentru sistemul energetic românesc. În luna mai, el afirma că finalizarea celor două centrale ar permite României să aibă, din 2027, o producţie în bandă suficient de importantă pentru echilibrarea sistemului energetic.

Dar puse una lângă alta, Mintia şi Iernut spun şi o altă poveste.

Nu una despre tehnologie, pentru că ambele folosesc gaze şi ciclu combinat. Nu una despre dimensiunea investiţiei, pentru că proiectul privat este mult mai mare. Şi nici una despre imposibilitatea de a construi rapid în România, pentru că Mintia demonstrează că o investiţie energetică gigantică poate avansa într-un ritm accelerat.

Este, în primul rând, o poveste despre execuţie, responsabilitate şi consecinţele întârzierilor.

La Mintia, investitorul privat are peste un miliard de euro de recuperat din exploatarea centralei şi fiecare lună pierdută îl costă.

La Iernut, după zece ani, statul încă încearcă să termine 430 MW.

Cazurile nu demonstrează că statul nu trebuie să deţină companii energetice. Romgaz este, de altfel, una dintre companiile profitabile şi strategice ale României. Dar demonstrează cât de scump poate deveni pentru o companie controlată de stat un proiect în care selecţia constructorului, administrarea contractelor, continuitatea deciziei şi asumarea responsabilităţii eşuează.

Iar când România reclamă lipsa capacităţilor de producţie şi preţurile ridicate la energie, cei aproape zece ani pierduţi la Iernut nu mai reprezintă doar o problemă de management. Sunt o problemă a întregului sistem energetic.