Miracol de Craciun: n-a inviat Bratianu, dar fratiorii din PSD si PNL au reusit sa-l invie pe Crin Antonescu!

Miracol de Craciun n-a inviat Bratianu dar fratiorii din PSD si PNL au reusit sa-l invie pe Crin Antonescu
In 2017, invitat telefonic la Antena 3, fiindca deja ora era tarzie si risca sa le adoarma alora prin studiouri, Crin Antonescu declara, textual: „Indiferent cine, si Bratianu daca invie, Ionel, care vreti dumneavoastra, nu ma intorc in politica activa, pentru ca nu am plecat din politica activa din motive care tin de un om, ci am plecat din motive pe care le-am explicat de atatea ori incat nu e cazul sa reiau.”

Nu am auzit sa fi inviat zilele astea vreun om politic din neamul Bratienilor, in schimb s-a produs un miracol de Craciun si mai mare: s-a trezit din somn Crin Antonescu. Dupa un somn de voie care a durat un deceniu si in timpul caruia a fost hranit si ingrasat (ba unele gurile rele zic, privindu-l, ca a fost chiar de-a dreptul buhait) din salariul de europarlamentar al consoartei, fostul far uselist a inviat subit, cand in preajma patutului sau s-a rostit cuvantul magic: Cotroceni.

Ca nu s-a aflat, in tot PSD-ul si in tot PNL-ul, un om capabil sa candideze la presedintie, nu ma mira: de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Dar sa il readuci la viata pe acest zombie politic, pe acest chiulangiu care are cartea de munca mai alba decat foaia de bacalaureat a lui Ciolacu mi se pare nu o sfidare a electoratului celor doua partide, ci de-a dreptul o flegma, din aia groasa, de tabagist matinal, trimisa chiar in obrazul bietilor votanti.

Pentru ca, sa ne intelegem, variante de candidat comun existau destule – au fost luati in calcul tehnocrati, independenti, si chiar si presedintele Academiei ar fi fost o propunere mai acceptabila. Dar se vede treaba ca sistemul securisto-varanist n-a vrut sa riste pe mana orisicui, asa ca a dat ordin sa-l scoata din adormire pe Somnorila de la Bruxelles, sa-i puna pe el niste toale, sa-i dea cu nitica pudra pe sub cearcanele cat China si sa-l expuna in fata romanilor mai ceva ca pe niste moaste numai bune de pupat in campanie, pe post de Sfantul Crin, Facatorul de Minciuni.

Prin aceasta decizie, PNL a dovedit, o data in plus, ca nu este decat un fratior mai mic si mai prost al PSD. Dupa ce l-au pus pe Bolojan in geam, suficient de mult ca sa mai pacaleasca niste votanti la parlamentare, liberalii de cumetrie si-au dat acum arama pe fata: nu sunt nici de pe departe niste oameni politici de dreapta, dornici sa schimbe tara asta alaturi de USR, de Nicusor Dan si de alti reformisti, ci simple suruburi in masinaria de ciordit pesedista.

Pentru ca e o marsavie sa-l propui tu, ditamai partidul Bratienilor, ca presedinte pe unul care aproape ca nu s-a atins de vreo munca toata viata lui, care traieste de zeci de ani intretinut de nevasta, care a vandut – primul! – PNL-ul la kil catre PSD si care s-a dovedit atat de bolnav de putere incat si-a facut carte de vizita cu „Crin Antonescu – presedinte interimar al Romaniei”, depasindu-l in penibil, din punctul asta de vedere, chiar si pe tatal lui Cristi Borcea.

Prin decizia de a-l propti candidat comun pe acest Hibernatus scos direct din groapa de gunoi a istoriei, PSD si PNL dovedesc ca n-au invatat nimic din furia justificata a alegatorilor si ii sfideaza in continuare pe romanii ajunsi la disperare. Probabil ca prin efortul comun al masinariei useliste de adus voturi, Crin Antonescu va ajunge in turul 2, in detrimentul lui Nicusor Dan. Dar sa nu va mire daca, in finala prezidentiala, adormitul Crin, retrezit prematur la viata, va fi batut mar si trimis inapoi la somnic de Mesia de Tik Tok sau de seful de galerie George Simion. Si atunci, nici Cacarau, nici CeCeReu n-o sa mai salveze Romania din ghearele lui Putin!

Comentarii

Citește mai departe

Armata americană a efectuat marți seară o serie de lovituri aeriene precise împotriva unor ținte militare iraniene, ca răspuns la doborârea unui elicopter de atac AH-64 Apache al SUA în apropierea Strâmtorii Ormuz. Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a descris acțiunea drept „legitimă apărare” și „răspuns proporțional la agresiunea nejustificată a Iranului”. Incidentul riscă să […]
Procurorii italieni au anunțat marți că au deschis o anchetă de corupție pe numele unui judecător pensionat și a doi asociați în legătură cu planurile de construire a unui pod între Sicilia și partea continentală a Italiei, o nouă lovitură dată unui proiect susținut de premierul Giorgia Meloni, scrie Reuters. Procurorii de la Roma au […]
Un fost pilot al Air Canada a fost pus sub acuzare după ce a zburat ani de zile fără o licență corespunzătoare, a anunțat, marți, poliția canadiană. Geoffrey Wall, din Barrie, Ontario, este acuzat că, între 2009 și 2025 a operat ca și căpitan de linie fără a avea însă o licență de pilotare a […]
În practica stomatologică pediatrică, unul dintre cele mai persistente și nocive mituri este ideea că dinții de lapte nu au importanță, deoarece sunt temporari și vor fi înlocuiți. Din punct de vedere medical, această percepție este eronată și contrazice complet fiziologia dezvoltării cranio-faciale. Dinții temporari reprezintă prima etapă funcțională a aparatului dento-maxilar. Ei nu au […]
Președintele Donald Trump a dat vina pe Iran, marți, pentru doborârea unui elicopter al armatei americane în apropierea Strâmtorii Ormuz și a declarat că Statele Unite trebuie să răspundă. Șeful diplomaței iraniene a declarat că forțele militare străine din apropierea teritoriului țării „sunt în pericol constant”. În prima operațiune de acest fel cunoscută a armatei […]