Mircea Draghici, un nou dosar penal la DNA. Nu-si poate justifica averea, sute de mii de euro apar in plus in conturile sale

politica

Agentia Nationala de Integritate a anuntat, miercuri, ca deputatul Mircea Draghici, fostul trezorier al PSD din perioada lui Liviu Dragnea, nu isi poate justifica intreaga avere. Au fost sesizate DNA si ANAF.

Potrivit unui comunicat al ANI, dat publicitatii marti, au fost sesizate DNA si ANAF, dar si Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor.

ANI a sesizat parchetul anticoruptie dupa ce a descoperit „incasarea sumei in cuantum de 313.247,04 lei reprezentand venituri din chirii, de la societati comerciale care, la randul lor, realizau venituri in baza contractelor de prestari servicii de la o formatiune politica”

Comunicatul integral al ANI:

Agentia Nationala de Integritate a constatat existenta unei diferente nejustificate in cuantum de 1.184.547 lei si 15.600 euro, intre averea dobandita si veniturile realizate de catre DRAGHICI MIRCEA GHEORGHE, Deputat in cadrul Parlamentului Romaniei, in exercitarea mandatului 2016 – 2020.

Avand in vedere cele de mai sus, Agentia Nationala de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curtii de Apel Pitesti, in vederea inceperii actiunii de control cu privire la modificarile patrimoniale intervenite si veniturile realizate in perioada exercitarii functiei de catre DRAGHICI MIRCEA GHEORGHE.

De asemenea, avand in vedere elementele identificate din activitatea de evaluare, in conformitate cu dispozitiile art. 17 alin. (4) din Legea 176/2010, Agentia Nationala de Integritate a dispus sesizarea urmatoarelor institutii:

Directia Nationala Anticoruptie – cu privire la posibile indicii privind incalcarea dispozitiilor Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, in ceea ce priveste incasarea sumei in cuantum de 313.247,04 lei reprezentand venituri din chirii, de la societati comerciale care, la randul lor, realizau venituri in baza contractelor de prestari servicii de la o formatiune politica;

Agentia Nationala de Administrare Fiscala – cu privire la posibile indicii privind incalcarea legislatiei fiscale in ceea ce priveste inregistrarea contractelor de inchiriere aferente perioadei 2017 – 2018, in anul 2019, respectiv dupa demararea cercetarilor de catre Agentia Nationala de Integritate, in baza carora a incasat suma de 313.247,04 lei;

Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor – cu privire la posibile indicii privind incalcarea legislatiei in materia spalarii banilor, in ceea ce priveste imobilele dobandite in anul 2018 de fiicele persoanei evaluate, cu suma totala de 100.000 lei, de la bunicii acestora, care anterior, in anul 2015, le dobandisera de la persoana evaluata si de la sotia acestuia, pentru suma de 59.800 euro.

Persoana evaluata a fost informata despre declansarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiaza (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat si de a prezenta date sau informatii pe care le considera necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum si despre existenta diferentelor semnificative. DRAGHICI MIRCEA GHEORGHE a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, in exercitarea dreptului la aparare.

Agentia Nationala de Integritate isi exercita atributiile cu respectarea principiilor legalitatii, confidentialitatii, impartialitatii, independentei operationale, celeritatii, bunei administrari, precum si al dreptului la aparare.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: