Misterul „caselor arse”: De ce cultura antica Cucuteni-Tripolia isi incendia propriile case la fiecare 60 de ani?

Cultura Cucuteni-Tripolia din Europa de Est a construit unele dintre cele mai mari structuri ale timpului lor. Dovezile arheologice sugereaza ca se dadeau foc acestor structuri la fiecare 60-80 de ani. Experimentele care implica reconstructii in marime naturala indica faptul ca acest lucru a fost facut in mod deliberat. De ce?

Intre anii 5.500 si 2.750 i.Hr., actualele tari Romania, Moldova si Ucraina au fost populate de un grup de populatie slab afiliat, cunoscut sub numele de cultura Cucuteni-Tripolia. Desi nu este nici pe departe la fel de cunoscuta ca sumerienii din Mesopotamia vecina, cultura Cucuteni-Tripolia este la fel de importanta. Acestia sunt cea mai veche societate cunoscuta din Europa si este foarte posibil sa fi fost unul dintre precursorii cheie ai civilizatiei umane in general, potrivit publicatiei Big Think.

Circumscrisa intre Muntii Carpati si raurile Nipru si Nistru, cultura Cucuteni-Tripolia – numita dupa doua situri de sapaturi situate in Romania si, respectiv, Ucraina – era incredibil de avansata pentru epoca. Cultivau grau, orz si leguminoase; au construit cuptoare mari pentru a coace ceramica si figurine colorate din lut; si purtau bijuterii din cupru. Tot din cupru erau facute si topoarele lor, pe care le foloseau pentru a taia copaci pentru arhitectura lor impresionanta. De fapt, „impresionant” ar putea fi un eufemism. Intarind cadrele din lemn cu lut uscat, cultura Cucuteni-Tripolia a reusit sa construiasca ceea ce ar fi fost unele dintre cele mai mari cladiri din lume, cu mai multe etaje si suprafete de pana la 7.534 de metri patrati, aproape cat doua terenuri de baschet intregi.

Constructiile de la Cucuteni-Tripolia i-au nedumerit pe arheologi timp de secole. Motivul nu este dimensiunea structurilor, ci starea lor speciala de conservare – o stare care, la o examinare mai atenta, indica faptul ca asezarile meticulos planificate ale culturii au fost arse in mod repetat si misterios la fiecare 60-80 de ani.

Orizontul casei arse

Cucuteni-Tripolia nu sunt singura cultura preistorica a carei marturie este scrisa in foc. Casele par sa fi ars atat de des in Europa Centrala si de Est in neolitic, incat exista un nume academic pentru acest fenomen: „orizontul casei arse”. Acronimul a fost inventat de arheologul britanic-american Ruth Tringham si desemneaza o zona care – pe langa Romania, Moldova si Ucraina – acopera parti din Serbia, Croatia, Bulgaria si Ungaria de astazi, unde traiesc popoarele Cris, Starcevo, Dudesti si Vinca, pentru a numi doar cateva.

Multa vreme, s-a crezut ca incendiile au pornit din cauze mai obisnuite: un fulger sau un atac inamic. Este o ipoteza rezonabila, mai ales daca ne gandim ca majoritatea caselor preistorice erau construite cu materiale foarte inflamabile. In plus, de ce si-ar distruge cineva intentionat propria proprietate?

Facand pe avocatul diavolului, cercetatorii au gasit cateva motive surprinzator de bune. Mirjana Stevanovic, un arheolog din Serbia, a sustinut ca structurile din interiorul orizontului caselor arse „au fost distruse prin ardere deliberata si, cel mai probabil, din motive de natura simbolica”. Studiile ei amintesc de cele ale lui Vikentiy Khvoyka, un cercetator de pionierat al laturii Tripolia a culturii Cucuteni-Tripolia , care credea ca casele erau arse atunci cand locuitorii lor se stingeau din viata, transformandu-le din locuinte ale celor vii in ceea ce el numea „case ale mortilor”.

Evgeniy Yuryevich Krichevski, un arheolog rus, a avut o abordare mai pragmatica. El a sugerat ca popoarele preistorice din Europa de Est nu isi distrugeau structurile, ci le intareau. Potrivit acestuia, caldura flacarilor ar fi intarit peretii de lut intr-o suprafata ceramica. Studii mai recente au devenit si mai pragmatice, propunand ipoteza ca structurile vechi au fost arse in principal pentru a face loc altora noi.

Reconstituirea trecutului

Exista o serie de modalitati de a testa aceste teorii, majoritatea dintre ele vizand siturile de excavare in sine. In 2022, o echipa de arheologi si conservatori maghiari a cautat sa inteleaga mai bine natura orizontului casei arse prin analiza solului si a materiei vegetale recuperate dintr-un sit de langa Budapesta. Dintre cele trei arderi cunoscute ca avand loc in acest sit, numit Szazhalombatta-Foldvar, doua par sa fi fost declansate intentionat.

Arheologii Arthur Bankoff si Frederik Winter au mers intr-o directie diferita. In 1977, cei doi au cumparat o casa darapanata de la o familie de tarani din Valea inferioara a raului Morava din Serbia, pe atunci parte a Iugoslaviei. In loc sa renoveze locuinta, care se intampla sa fie facuta din acelasi materiale ca si structurile din vechea cultura, arheologii au vrut sa vada ce s-ar intampla daca i-ar da foc. In timp ce acoperisul din lemn fusa fost distrus fara surpriza, peretii din lut tencuiti ai casei ramasesera surprinzator de intacti. Acest lucru, impreuna cu faptul ca experimentul a necesitat o cantitate enorma de combustibil, sugereaza ca arderile preistorice au fost mai degraba deliberate decat accidentale.

Bankoff si Winter nu sunt singurii cercetatori care au comis incendii in numele stiintei. In 2018, o echipa de arheologi ucraineni si britanici a incendiat nu una, ci doua structuri similare din punct de vedere istoric. Acest experiment a fost un pic diferit: in loc sa achizitioneze o casa preexistenta, locuintele de testare au fost construite de la zero in stilul culturii Cucuteni-Tripolia. Cu toate acestea, rezultatele au fost aproape identice. Peretii ambelor cladiri au ramas intacti, la fel ca si diversele vase de lut si figurine pe care cercetatorii le-au plasat in interiorul lor. Mai mult, niciunul dintre cele doua incendii nu a reusit sa se extinda, ceea ce indica faptul ca practica era sigura si controlabila.

Inca o data, cercetatorii au fost uimiti de cantitatea de combustibil pe care oamenii preistorici trebuie sa o fi folosit pentru a atinge temperaturile maxime inregistrate in sedimente. Mai exact, acestia ar fi avut nevoie de lemn de foc echivalent a peste 130 de copaci pentru fiecare cladire cu un etaj si de 250 de copaci pentru cladirile cu doua etaje. Astfel, o asezare de 100 de case ar fi necesitat o suprafata uimitoare de 3,8 mile patrate de padure. In opinia cercetatorilor, acest lucru exclude posibilitatea ca fenomenul caselor arse sa fie explicat in primul rand prin razboi, incendii sau alte dezastre.