Oamenii din Taiwan s-au obișnuit cu zgomotul avioanelor militare chineze care survolau aproape zilnic insula, dar de câteva săptămâni aproape niciun aparat de zbor nu a mai fost detectat, ridicând întrebări asupra intențiilor Beijingului și motivelor pentru această schimbare bruscă.
De ani de zile, forțele aeriene chineze obișnuiau să trimită zeci de avioane militare pe zi în apropierea Taiwanului, pentru a pune presiune pe autoritățile de la Taipei. În ultimele săptămâni, însă, această activitate aproape că a dispărut.
„Este o schimbare atât de puternică față de comportamentul obișnuit”, a spus Ben Lewis, fondatorul PLATracker, un site care strânge informații de la Ministerul Apărării al Taiwanului, pentru New York Times. „Este cea mai lungă perioadă de inactivitate pe care am văzut-o din 2021.”
Spre deosebire de o situație similară din 2021, când o furtună tropicală redusese zborurile, condițiile meteo recente au fost stabile, ceea ce face lipsa incursiunilor și mai neașteptată.
Scăderea bruscă a incursiunilor aeriene este cu atât mai surprinzătoare cu cât, anul trecut, China a trimis în medie cam 10 avioane pe zi. În unele zile, numărul lor creștea chiar și la câteva zeci de aparate.
Analiștii au sugerat mai multe posibile explicații. Aceasta ar putea fi legată de pregătirile Beijingului pentru vizita președintelui american Donald Trump la sfârșitul lunii. De asemenea, China ar putea încerca să reducă consumul de combustibil într-o perioadă în care prețul petrolului a crescut din cauza războiului din Iran.
„Este greu de spus ce a determinat acest comportament acum”, a explicat Brian Hart, expert din partea Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale din Washington. „Scăderea pare că este limitată doar la activitate aeriană.”
Unii analiști consideră că liderul chinez Xi Jinping ar putea încerca să transmită un mesaj subtil președintelui Donald Trump: Taiwanul, nu China, provoacă tensiunile.
Beijingul l-a descris pe actualul președinte taiwanez Lai Ching-te drept „un separatist periculos care refuză sub orice formă reunificarea și riscă să declanșeze un război”. Ou Hsi-fu, director adjunct al Institutului pentru Apărare Națională și Cercetare în Securitate din Taipei, a explicat: „Cred că Xi nu vrea ca Trump să creadă că Beijingul înrăutățește situația. Beijingul vrea ca summitul Xi-Trump să se desfășoare fără probleme, păstrând imaginea Chinei de mare putere în relație de egalitate cu Statele Unite.”
Presiunea pe care China a exercitat-o asupra Taiwanului a crescut semnificativ în 2022, după vizita președintei Camerei Reprezentanților de la acea vreme, Nancy Pelosi, la Taipei. Beijingul a trimis avioane și nave militare și a lansat rachete în jurul insulei.
Unii experți cred că actuala reducere a activității militare are legătură cu epurările din armata chineză inițiate de Xi Jinping, care au dus la arestarea sau înlăturarea unor generali și lideri de top pentru corupție. K. Tristan Tang de la Biroul Național de Cercetări Asiatice a spus: „Ceea ce vedem acum se află în curs de desfășurare de mai bine de jumătate de an. Diferența este că scăderea a devenit mult mai evidentă în ultima vreme.”