Miting MAMUT, de milioane de oameni, in Turcia. Ce urmaresc manifestantii

externe

turcia

Milioane de manifestanti sunt asteptati duminica de la ora 17.00 pe strazile din Istanbul la „adunarea pentru democratie si martiri”, anunta AFP, citata de Agerpres.

Mitingul este o initiativa guvernamentala care ar urma sa incheie trei saptamani de mobilizare populara in sprijinul regimului presedintelui Recep Tayyip Erdogan dupa lovitura de stat nereusita din 15 iulie, in cursul careia au fost ucise 273 de persoane.

Principalele partide de opozitie si-au anuntat participarea alaturi de presedinte si de premierul Binali Yildirim. Manifestarea, prezentata oficial ca „festivitatea de absolvire a scolii democratiei”, va fi retransmisa pe ecrane de mari dimensiuni in toate cele 80 de provincii ale Turciei. Cotidianul Hurriyet, citat de AFP, se asteapta la 3,5 milioane de participanti, in marea piata Yenikapi si pe tarmul Marii Marmara.

Sambata, la Istanbul, presedintele Erdogan si-a anuntat sustinatorii ca un ecran urias va retransmite marea adunare de duminica si in statul american Pennsylvania, unde traieste clericul Fetullah Gulen. Autoritatile turce au acuzat miscarea lui Gulen ca se afla in spatele puciului din iulie.

Masurile de securitate vor fi extrem de severe duminica in metropola lovita de multe ori de atentate, fieful politic al lui Erdogan. Singurele drapele autorizate la miting vor fi cele nationale; nu sunt permise insemne ale formatiunilor politice care au raspuns apelului Partidului Justitiei si Dreptatii, aflat la putere.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: