MODESTIE exemplara. Reactia doctorului Danaila dupa ce a fost fotografiat in metrou

news

Neurochirurgul Leon Danaila da din nou dovada de o modestie exemplara. El a tinut sa isi exprime punctul de vedere dupa ce a fost fotografiat calatorind cu metroul.

Iata mesajul integral pe care l-a postat pe pagina sa de Facebook:

„Am aflat astazi ca o fotografie in care sunt infatisat mergand cu metroul, in drum spre casa, a atras interesul ziaristilor si utilizatorilor de internet. Va multumesc pentru preocuparea fata de persoana mea si felul in care aleg sa imi folosesc timpul liber, cu toate ca nu gasesc ca o situatie cat se poate normala este un subiect de stire. As dori, totusi, sa fac urmatoarele precizari:

1. Folosesc metroul bucurestean, in primul rand,pentru ca mi se pare esential sa fac cat mai multa miscare pentru intretinerea sanatatii. Drumul pana la metrou si de la statia de destinatie pana acasa este o placere dupa multe ore de munca si, de asemenea, o excelenta metoda de a stimula si intretine sistemul muscular si cardiovascular. Am avut un autoturism pana anul trecut, dar am renuntat la el, tocmai pentru ca, pe masura ce inaintez in varsta, simt nevoia sa fac mai multa miscare. Le recomand si pacientilor mei sa lupte impotriva sedentarismului, pentru ca nu poate fi decat in beneficiul lor. Poate ca acesta este unul dintre motivele pentru care, la 83 de ani, sunt perfect capabil sa imi administrez singur treburile gospodaresti. Micile cumparaturi in drum spre casa fac si ele parte din necesarul vietii si sunt recunoscator pentru faptul ca ma pot ocupa singur de acest aspect si chiar imi face placere sa fac asta.

2. Utilizarea eficienta a transportului in comun este parte din reperele mele pentru ceea ce inseamna civilizatie. Mai ales intr-o capitala aglomerata, inseamna mai putine noxe, protejarea mediului inconjurator si timp folosit cu folos. Este o tema la care sper ca si generatiile urmatoare vor reflecta. Ma bucur sa aflu ca personalitati importante din politica. atat din Romania cat si din Vest inteleg acest lucru. Unul dintre ei este prim-ministrul Marii Britanii, David Cameron, pe care il puteti vedea in fotografie.

3. Sistemul medical romanesc reprezinta o tema continua de dezbatere si exista destule argumente de critica la adresa lui. Faptul ca eu aleg sa imi protejez sanatatea si imi economisesc timpul preferand calatoria cu metroul nu este, insa, unul dintre ele.

4. Sunt perfect constient ca traim intr-o lume in care exista oricand posibilitatea de a fi filmat si fotografiat in situatii dintre cele mai obisnuite din viata. Nu pot sa spun ca apreciez acest lucru foarte mult. As aprecia, insa, daca, inainte ca o fotografie sa fie interpretata, sa i se ceara si punctul de vedere celui fotografiat. Va multumesc”, a scris Leon Danaila.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: