Modificari la Codul de procedura penala. Sentintele trebuie sa fie motivate in maximum 120 de zile de la data pronuntarii

politica

Comisia juridica a Senatului a acordat, joi, un raport favorabil cu amendamente propunerii legislative de modificare a Codului de procedura penala in acord cu decizia CCR, potrivit careia hotararea judecatoreasca trebuie sa fie motivata la data pronuntarii si nu in maximum 30 de zile de pronuntare, cum este in prezent.

Senatul a amendat forma proiectului initiatorilor, in sensul ca, de la incheierea procesului, judecatorii au la dispozitie, in cazuri exceptionale, maximum 120 de zile (fata de 90 de zile cat prevedea propunerea legislativa in forma initiatorilor) pentru pronuntarea sentintei si motivarea hotararii lor.

„La inceput maximum 60 de zile, putand ca in situatii cu totul exceptionale sa prelungeasca 30 de zile si inca 30 de zile astfel incat sa nu se depaseasca in total 120 de zile de la incheierea procesului. In acest timp, nu se poate pune in executare nicio solutie, nu este pronuntata nicio solutie, nici de condamnare, nici de achitare. Abia in momentul pronuntarii, odata cu solutia de condamnare sau de achitare sau de alta natura, toate persoanele implicate in procesul penal vor stii si motivele”, a afirmat ministrul Justitiei, Stelian Ion, care a participat la sedinta Comisiei juridice a Senatului.

Propunerea legislativa, care a intrat miercuri in circuitul parlamentar, este initiata de senatorii Anca Dragu (USR-PLUS), Alina Gorghiu si Iulia Scantei (PNL) si deputatul Ioan Cupsa (PNL).

Potrivit presedintelui Comisiei juridice a Senatului, Iulia Scantei, actul normativ este menit sa elimine eventuale blocaje la nivelul instantelor penale in vederea solutionarii cauzelor, ca urmare a Deciziei CCR care a statuat ca anumite articole din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale, „obligand Legiuitorul sa legifereze, sa modifice Codul de procedura penala in asa fel incat data pronuntarii hotararii judecatoresti aceasta sa fie cunoscuta, redactata si motivata de completul de judecata”.

„In calitate de initiator, am apreciat ca finalizarea dupa terminarea dezbaterilor intr-o cauza penala care poate dura ani de zile, dupa complexitatea cauzei, am apreciat ca un termen maximal de 90 de zile (n.r. – 120 de zile in forma amendata in Comisie) raspunde acestor cerinte de echilibru intre ceea ce avem astazi in sistemul judiciar si nevoia justitiabililor de a-si primi solutia motivata intr-un termen rezonabil. Cunoastem insa situatia existenta la nivelul sistemului judiciar (…), ea a fost confirmata si de colegii din CSM prezenti online in sedinta, suntem intr-o situatie grava la nivelul instantelor, nu tine doar de complexitatea dosarelor, tine de blocarea activitatii ca urmare a deficitului de personal atat in randul judecatorilor si procurorilor, dar si in randul personalului de specialitate. Ele sunt rezultatul politicii legislative duse de PSD in legislatura anterioara, blocarea concursurilor”, a afirmat Scantei.

Ea a explicat ca au fost remediate, prin propunerea legislativa, situatiile in care judecatori, membri ai completului, nu au mai putut semna motivarea hotararii fie ca urmare a pensionarii, fie din alte imprejurari.

„Atunci cand un membru al completului este impiedicat sa semneze din motive obiective, hotararea este semnata de presedintele completului si daca si acela este impiedicat, hotararea este semnata de presedintele instantei, tocmai pentru a nu pune discutie valabilitatea hotararii nesemnata de unul dintre membrii completului initial”, a aratat Scantei.

Ministrul Stelian Ion a apreciat ca proiectul de act normativ ofera „o noua viziune asupra drepturilor justitiabililor”.

„Este de asteptat ca la inceput sa fie o perioada mai grea la motivarea dosarelor, dar pe masura ce vor fi solutionate cat mai multe dosare, vor intra intr-o normalitate si din punct de vedere al respectarii dreptului la aparare, consider ca este un pas inainte. (…) Semnalele care au venit din partea magistratilor, judecatorilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie, judecatorilor curtilor de apel, tribunalelor, din partea CSM au fost unanime si anume ca un termen maximal de 90 de zile ar conduce mai degraba la o calitate redusa a solutiilor, graba cu care s-ar putea pronunta aceste solutii date pe fond ar putea sa impieteze asupra calitatii. (…) Si s-a ajuns la o situatie de echilibru – 120 de zile, in situatii exceptionale”, a adaugat Stelian Ion.

Ministrul Justitiei crede ca proiectul va trece rapid de plenul ambelor camere ale Parlamemtului, iar votul in Camera Deputatilor, for decizional in acest caz, va fi dat dupa publicarea deciziei Curtii Constitutionale.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: