Momente năucitoare cu fiica patronului Realitatea Plus: ”Într-o zi un stăpân nou peste ţară, un stăpân grăbit, care nu a ascultat poveştile bătrânilor” – VIDEO

Adaugă ca sursă preferată pe Google

România a fost descrisă drept o împărăţie, premierul a devenit un „stăpân grăbit”, miniştrii au fost transformaţi în „boieri mai mici”, iar ministrul Mediului a fost prezentat drept „o fată tânără, păzitoarea pădurilor şi a apelor”.

„A fost odată ca niciodată o ţară aşezată la poalele munţilor, cu mine adânci şi oameni harnici, care coborau în pământ ca să scoată de acolo lumină pentru toţi ceilalţi.

Capitala, dintr-o extremă în alta. Cod galben: caniculă, urmată de vijelii şi ploi torenţiale

Rusia, amenințată de un val de falimente în urma atacurilor Ucrainei. ”Sute de miliarde de ruble” trebuie să fie plătite de ca despăgubiri, însă ”nimeni nu are asemenea sume”

Generaţii întregi şi-au lăsat sănătatea acolo jos, în beznă, ca sus, la lumină, casele să aibă căldură şi fabricile să aibă putere”, şi-a început Ana Maria Păcuraru monologul.

Premierul, prezentat drept un „stăpân grăbit”

Realizatoarea a continuat povestea atribuindu-i personajului care îl reprezenta pe premier decizia de a renunţa rapid la producţia de energie bazată pe cărbune.

„Şi a venit într-o zi un stăpân nou peste ţară, un stăpân grăbit, care nu a ascultat poveştile bătrânilor şi nici pe ai lui sfetnici din Vale. El a zis aşa: «Cărbunele e vechi, cărbunele e greu. Hai să-l îngropăm odată pentru totdeauna, ca să fim pe placul curţilor mari de la Apus!»

Şi a semnat într-o dimineaţă de martie o hârtie prin care stingea flăcările sub cazane. Minerii, oameni bolnavi de atâta muncă grea, unii cu 30 de ani de subteran în spate, au rămas fără muncă. Vetrele lor, fără foc.

Şi, ca şi cum n-ar fi fost destul, stăpânul le-a tăiat şi puţina hrană rămasă în vistierie – banii aceia meniţi să ţină centralele în picioare, ca focul să se stingă şi mai repede, şi mai sigur”, a spus Păcuraru.

Ea a susţinut apoi că autorităţile au constatat, după câteva luni, că România nu dispune de suficiente capacităţi pentru a-şi acoperi necesarul energetic.

„Dar iată minunea: peste câteva luni de zile, chiar stăpânul acela a văzut că nu are cu ce încălzi împărăţia. S-a uitat în jur, în stânga, în dreapta, speriat, şi a zis: «Aduceţi-mi înapoi ce am stins!»

Dar ce ai stins, Măria Ta, nu se aprinde la loc cu o vorbă. Şi, ca orice stăpân încurcat, a dat vina pe boierii lui mai mici: pe miniştri, pe cei de la ţinuturi, pe oricine… numai pe hârtia semnată de mâna lui, nu”, a continuat realizatoarea.

Comparaţii cu Ungaria, Polonia şi Italia

În poveste au fost introduse şi alte state europene, despre care Păcuraru a afirmat că au ales să menţină pentru o perioadă mai îndelungată producţia de energie bazată pe cărbune.

„Şi dincolo de hotarele ţării, în alte împărăţii surori, tot din marea familie a Uniunii, alţi stăpâni au fost mai înţelepţi. Cel din vecinătatea noastră a zis: «Eu nu-mi las oamenii în frig pentru o poruncă venită de departe» şi şi-a ţinut cărbunele aprins. Mai mult decât înainte! Atât de mult, încât o treime din lumina lui vine tot de acolo.

Cel din Polonia, la fel: jumătate din împărăţia lui arde tot cărbune. Cel din Italia a zis: «Nu mă grăbesc, stingem prin 2038, nu mâine!»

Toţi şi-au apărat oamenii de frig şi de întuneric. Numai la noi, în împărăţia noastră, s-a stins focul primul: şi cel mai repede, şi cel mai fără de milă”, a declarat aceasta.

Ministrul Mediului, „păzitoarea pădurilor şi a apelor”

Ministrul Mediului a fost prezentat în monolog drept „o fată tânără” care ar fi ţinut în sertar avizele necesare pentru patru proiecte hidroenergetice.

„Şi lângă stăpân mai era o fată tânără, păzitoarea pădurilor şi a apelor, care ţinea în sertar hârtiile, avizele de care depindeau alte patru cetăţi de apă, gândite tocmai pentru zilele grele, puse acolo cu decizii vechi ale sfatului ţării.

Ea le-a ţinut în sertar, cu mâna pe ele, spunând că aşa e legea şi că nu va da avize la telefon. Fata avea dreptate, poate că nu, dar cetăţile de apă stau neterminate, iar oamenii, la casele lor, au rămas să se roage de vecini să nu-i lase pe întuneric iarna aceasta”, a spus Ana Maria Păcuraru.

Morala de la finalul monologului

Realizatoarea şi-a încheiat comentariul cu o serie de întrebări despre efectele sociale ale închiderii minelor şi despre persoanele care suportă costurile deciziilor luate în domeniul energetic.

„Şi mă întreb, ca-n poveştile vechi în care cineva trebuie să tragă învăţăminte la sfârşit: ce se alege de un om căruia i se închide singura lui portiţă? Devine duşman celui care l-a alungat sau rămâne doar un om trist, uitat de toată lumea?

Aşa se termină, deocamdată, povestea noastră de azi. Nu cu «au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi», ci cu o întrebare pe care v-o las în seara aceasta: cine plăteşte, de fapt, preţul poveştilor scrise în grabă de oameni care n-au stat niciodată nicio zi în subteran, nicio noapte în apa rece a mării?

Răspunsul poate îl aflăm împreună. Eu m-am oprit aici”, şi-a încheiat Ana Maria Păcuraru monologul.