Moscova anunta 50 de noi rachete Sarmat care au o raza de 18.000 km. Putin: „Natiunile sa se gandeasca de doua ori cand ameninta Rusia”

externe

kremlin

Rusia intentioneaza sa puna in functiune aproximativ 50 de noi rachete balistice intercontinentale Sarmat pana la finalul acestei toamne, a declarat directorul general al agentiei spatiale Roscosmos, Dmitri Rogozin, relateaza dpa, citata de Agerpres.

Rachetele urmeaza sa fie fabricate in orasul siberian Krasnoyarsk, a declarat el agentiei de presa Interfax.

Rusia a efectuat prima testare a urmatoarei sale generatii de rachete Sarmat la cosmodromul Plesetsk din nordul Rusiei, la sfarsitul lunii aprilie.

Sarmat are o raza de actiune de 18.000 de kilometri si poate transporta focoase nucleare. Aceasta ar permite Rusiei sa atinga tinte in intreaga lume, lansand atacuri fie prin Polul Nord, fie prin Polul Sud.

Primele rachete Sarmat urmeaza sa fie amplasate in regiunea Krasnoyarsk. Presedintele Vladimir Putin a folosit lansarea de rachete din aprilie pentru a lansa amenintari impotriva Occidentului in contextul razboiului din Ucraina.

Racheta ar putea depasi toate tipurile de aparare si ar determina natiunile ”sa se gandeasca de doua ori” cand ameninta Rusia, a spus Putin atunci.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: