Moștenirea lui Brigitte Bardot, profanată în mediul online. Fundația avertizează asupra unei exploatări cinice a morții unei legende

Moștenirea lui Brigitte Bardot profanată în mediul online. Fundația avertizează asupra unei exploatări cinice a morții unei legende

Dispariția lui Brigitte Bardot, una dintre cele mai fascinante și controversate figuri ale secolului XX, a lăsat Franța într-o stare de doliu profund. La 91 de ani, femeia care a schimbat pentru totdeauna imaginea feminității pe marele ecran și care și-a sacrificat faima pentru o cauză considerată, la vremea ei, radicală, protecția animalelor, a părăsit scena istoriei. Însă, la doar câteva zile de la moartea sa, memoria acestei legende este deja pusă în pericol de un val de escrocherii online, pe care Fundația Brigitte Bardot le denunță drept „încercări vulgare și josnice de exploatare”.

Organizația caritabilă fondată chiar de actriță a emis un avertisment ferm, acuzând apariția unor produse memoriale frauduloase și a unor campanii de donații fictive care folosesc, fără drept, numele și imaginea lui Bardot. Potrivit fundației, aceste inițiative sunt promovate intens pe internet și pe rețelele sociale, sub pretextul că veniturile ar urma să susțină lupta pentru drepturile animalelor, cauza care a definit ultimele decenii din viața actriței.

„Suntem martorii unor fabricări grosolane”, se arată într-un comunicat oficial. Fotografiile trucate, montaje realizate cu ajutorul inteligenței artificiale, obiectele comemorative fără nicio autorizare și apelurile la donații sunt prezentate drept gesturi de omagiu, dar nu au primit niciodată aprobarea Fundației Brigitte Bardot. Reprezentanții organizației subliniază că aceste practici nu doar că induc publicul în eroare, dar aduc o gravă atingere memoriei unei persoane recent decedate.

Fundația a anunțat că analizează toate opțiunile legale disponibile și că nu va ezita să acționeze în justiție împotriva celor implicați în aceste presupuse activități ilegale de strângere de fonduri. Mesajul este unul clar și fără echivoc: „Toată lumea este rugată să respecte memoria persoanei decedate.”

De la mit cinematografic la activist radical

Brigitte Bardot nu a fost doar o actriță celebră. A fost un fenomen cultural. În anii ’50, apariția ei pe ecran a provocat un adevărat cutremur în cinematografia franceză și internațională. Cu roluri emblematice precum cel din Și Dumnezeu… a creat femeia, Bardot a devenit simbolul unei generații care sfida convențiile morale și sociale ale epocii. Părul blond ciufulit, privirea accentuată de eyeliner și atitudinea nonconformistă au transformat-o într-o icoană a eliberării sexuale și într-un reper estetic care a influențat moda și cultura populară timp de decenii.

A jucat în aproape 50 de filme, a colaborat cu regizori de prestigiu și a devenit, în cele din urmă, chipul lui Marianne, personificarea Republicii Franceze. Era gloria absolută. Și totuși, în 1973, la doar 39 de ani, Brigitte Bardot a ales să părăsească definitiv lumea filmului.

„Mi-am oferit tinerețea și frumusețea bărbaților, îmi ofer înțelepciunea și experiența animalelor”, declara ea la momentul retragerii. A fost mai mult decât o replică memorabilă: a fost un angajament de viață.

Treisprezece ani mai târziu, acest angajament avea să prindă formă concretă prin crearea Fundației Brigitte Bardot, dedicată protecției animalelor și combaterii cruzimii. Pentru Bardot, activismul nu a fost un gest de imagine, ci o luptă dusă cu înverșunare, uneori împotriva întregului sistem politic și social.

O viață de libertate, dar și de controverse

Activismul ei nu a fost lipsit de umbre. În ultimele decenii, Brigitte Bardot a devenit o figură profund controversată, din cauza unor declarații considerate ofensatoare la adresa musulmanilor, persoanelor gay și a mișcării #MeToo. Aceste luări de poziție i-au adus cinci condamnări pentru incitare la ură rasială, marcând un contrast dureros între idealurile sale legate de protecția celor vulnerabili și discursurile care au divizat opinia publică.

Chiar și așa, moartea sa a generat un val masiv de omagii în Franța și în lume. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a vorbit despre dispariția „unei legende a secolului”.

„Filmele ei, vocea ei, gloria ei strălucitoare, inițialele ei, tristețile ei, pasiunea ei generoasă pentru animale, Brigitte Bardot a întruchipat o viață de libertate”, a declarat șeful statului francez.

Escrocherii în numele unui simbol

Tocmai această aură de legendă este acum exploatată de escroci. Fundația avertizează asupra unei avalanșe de oferte online care includ vânzarea de fotografii „memorabile”, imagini modificate digital, montaje realizate cu inteligență artificială și alte materiale media în care Bardot apare în contexte complet fabricate. Acestea sunt promovate ca obiecte comemorative sau ca inițiative caritabile, în încercarea de a profita de emoția publicului generată de moartea actriței.

„Sunt oferte și vânzări ilicite, precum și presupuse campanii de strângere de fonduri care nu au primit niciodată vreo aprobare”, subliniază fundația, adăugând că nu poate tolera asemenea practici. În opinia organizației, aceste tentative reprezintă nu doar o fraudă financiară, ci și o profanare a memoriei unei femei care a luptat toată viața pentru principii în care a crezut cu fanatism.

Un ultim omagiu, în tăcere

Înmormântarea lui Brigitte Bardot a avut loc loc miercuri, la Saint-Tropez, orașul care i-a fost refugiu și simbol al libertății personale timp de decenii. Ceremonia a fost una strict privată, organizată într-un cimitir cu vedere spre casa sa și spre Marea Mediterană.

Comentarii

Citește mai departe

Într-o lume tot mai instabilă, în care Rusia continuă să fie o sursă majoră de tensiune și ordinea mondială pare să se destrame, Republica Moldova își consolidează securitatea prin parteneriate strategice și aderarea la Uniunea Europeană. Aceasta este direcția clară trasată de președintele Maia Sandu, care a prezentat joi prioritățile politicii externe și de apărare […]
Producătorul auto francez Renault va începe să producă drone de atac cu rază lungă de acțiune în baza unui contract cu Direcția Generală pentru Armament a țării și în parteneriat cu antreprenorul din industria de apărare Turgis Gaillard. Renault a confirmat planurile de a produce dronele la fabricile sale din Le Mans și Cléon, la […]
Contestația în anulare aprobată de Curtea de Apel București în cazul lui Nelu Iordache a fost al patrulea demers de acest gen al afaceristului condamnat la 11 ani închisoare. Înainte de a discuta admisibilitatea în principiu, trebuia pusă în discuție autoritatea de lucru judecat, care este prioritară. Prin cereri succesive cu același obiect se mărește, […]
Marius Lulea, co-fondator al Alianței pentru Unirea Românilor, și cei din jurul său au început să îl atace tot mai dur pe liderul partidului, George Simion. Lulea a fost până recent prim-vicepreședinte al AUR, însă a pierdut funcția în beneficiul lui Dan Dungaciu la recentul congres AUR. Gruparea Lulea se folosește acum de gestul lui […]
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ținut un discurs dur la Davos, printre altele atacându-l voalat pe premierul ungar Viktor Orban, despre care a spus, fără să-i spună numele, că ar trebui lovit. „Forțele care vor să distrugă Europa acționează chiar în interiorul Europei. Fiecare «Viktor» care trăiește din banii Europei, în timp ce încearcă să […]