Argumentele apar în motivarea Deciziei nr. 883 din 17 august 2026, prin care CCR a declarat neconstituționale mai multe prevederi din noua Lege privind integritatea.
Proiectul prevedea că ANI publică pe site, în cel mult 60 de zile de la generare, declarațiile de interese financiare ale demnitarilor, funcționarilor și ale altor categorii supuse regimului de integritate.
CCR a analizat conținutul noii declarații de interese financiare și a constatat că aceasta prelua aproape identic informațiile din declarațiile de avere și de interese.
Diferența era că declarațiile de avere și de interese urmau să rămână nepublice, în timp ce noul formular, generat pe baza acelorași informații, trebuia afișat pe pagina de internet a ANI.
Curtea a considerat că schimbarea denumirii formularului nu permite publicarea acelorași date.
„Elementele de conținut ale declarației de interese financiare nu fac altceva decât să transleze într-un mod aproape identic declarația de avere și de interese, ambele nepublice, în declarația de interese financiare pe care legea a reglementat-o ca fiind publică”, se arată în motivare.
Judecătorii constituționali au calificat această soluție drept o încercare de eludare a Deciziei CCR nr. 297 din 29 mai 2025.
Prin decizia din 2025, Curtea stabilise că declarațiile de avere și de interese nu pot fi publicate, întrucât informațiile conținute pot dezvălui aspecte care țin de viața privată a persoanelor vizate și a membrilor familiilor acestora.
Noua lege păstra declarațiile inițiale în afara accesului public, dar permitea publicarea unei declarații distincte, construite pe baza acelorași date.
„Prin Decizia nr. 297 din 29 mai 2025, Curtea a stabilit de principiu că declarațiile de avere și de interese nu pot forma obiectul niciunei publicități”, precizează CCR.
Curtea arată că Parlamentul nu poate evita efectele obligatorii ale unei decizii constituționale prin schimbarea denumirii documentului publicat.
În consecință, prevederea încalcă atât articolul 26 din Constituție, referitor la protecția vieții intime, familiale și private, cât și articolul 147 alineatul 4, care stabilește caracterul general obligatoriu al deciziilor CCR.
CCR recunoaște că prevenirea conflictelor de interese și verificarea averilor reprezintă obiective legitime. Curtea face însă diferența între accesul ANI la informații și publicarea acestora pe internet.
Agenția poate primi, păstra și verifica datele necesare pentru identificarea incompatibilităților, conflictelor de interese și diferențelor nejustificate de avere. Publicarea generală a acestor informații nu este însă considerată indispensabilă pentru realizarea controlului.
Potrivit motivării, expunerea publică a declarației de interese financiare „depășește cu mult scopul legitim al măsurilor referitoare la integritatea funcției publice”.
În cazul soților, soțiilor sau partenerilor demnitarilor, publicarea informațiilor nu ar mai servi doar verificării averii, ci ar dezvălui și existența, natura și conținutul unor relații private.
Curtea arată că, într-o asemenea situație, „nu mai interesează averea persoanei în cauză, ci mai degrabă relația sa privată”.
Decizia nu înseamnă că demnitarii sau soții acestora nu mai pot fi obligați să completeze declarații de avere și de interese.
CCR precizează că interesele patrimoniale ale soțului sau soției sunt relevante pentru identificarea unui eventual conflict de interese și pentru prevenirea evitării regimului de transparență.
Legiuitorul poate stabili o obligație proprie pentru soțul sau soția demnitarului, dacă aceasta este reglementată clar, precis, previzibil și proporțional.
Prin urmare, informațiile pot fi depuse la ANI și utilizate în procedurile de verificare. Ceea ce Curtea interzice este publicarea lor pe internet și expunerea nediferențiată în fața publicului.
Această distincție permite Agenției să verifice averile și interesele financiare fără ca datele personale ale demnitarilor și familiilor acestora să fie accesibile oricui.
Curtea a declarat neconstituțională și sintagma „persoana care are relații asemănătoare acelora dintre soți”, introdusă în noua lege pentru a-i include pe partenerii de viață ai demnitarilor.
CCR a constatat că statul nu a definit juridic aceste relații și nu a stabilit criterii pentru identificarea persoanelor obligate să depună declarații.
Legea nu preciza durata minimă a relației, existența unei locuințe sau gospodării comune, interdependența economică, asumarea publică a relației ori momentul în care obligația începe și încetează.
Persoana vizată trebuia să decidă singură dacă relația sa poate fi considerată asemănătoare căsătoriei, iar ANI urma să verifice ulterior această apreciere.
„Un inspector ANI sau, generic, o entitate statală nu poate el însuși să aprecieze dacă o persoană are sau nu relații asemănătoare celor dintre soți”, afirmă Curtea.
CCR a arătat că pot exista inclusiv situații în care demnitarul și partenerul să aibă opinii diferite cu privire la natura relației lor.
Întrucât nerespectarea obligației putea atrage răspunderea contravențională, Curtea a considerat că norma trebuia să fie redactată cu un grad ridicat de claritate și previzibilitate.
Prevederea privind publicarea declarației de interese financiare nu îi viza numai pe soții și partenerii demnitarilor, ci o listă extinsă de persoane care ocupă funcții sau demnități publice.
Curtea a constatat că articolele nu puteau fi separate. Din acest motiv, a extins argumentele privind protecția vieții private la toate cele 42 de categorii de demnitari și funcționari cuprinse în lege.
Prin urmare, întregul articol care obliga ANI să publice declarațiile de interese financiare a fost declarat neconstituțional.
Decizia CCR permite menținerea obligației de depunere a declarațiilor la ANI, inclusiv a unei declarații proprii completate de soțul sau soția demnitarului, dar exclude publicarea informațiilor.
În același timp, Parlamentul nu poate impune aceeași obligație „persoanelor care au relații asemănătoare acelora dintre soți” fără să reglementeze juridic și să definească precis această categorie.
Legea integrității trebuie să revină în Parlament pentru eliminarea sau modificarea prevederilor declarate neconstituționale înainte de a putea fi trimisă președintelui spre promulgare.