Motivarea extinsă a Curții de Apel în cazul Pașca: „Probatoriul administrat până în prezent infirmă” teza exploatării pacienților

Adaugă ca sursă preferată pe Google

Decizia, pronunțată la 13 iulie 2026, conține critici importante la adresa fundamentului acuzațiilor formulate de procurori. Judecătorii Curții de Apel au apreciat că probele administrate până în acel moment nu susțin existența unei suspiciuni rezonabile că persoanele cercetate ar fi exploatat beneficiarii centrelor și nici acuzația de constituire a unui grup infracțional organizat.

Este o schimbare semnificativă față de soluția Tribunalului București. Pe 2 iulie, prima instanță respinsese cererea DIICOT de arestare preventivă, însă considerase că există suficiente indicii pentru a dispune control judiciar timp de 60 de zile. Atât procurorii, care au insistat pentru arestare, cât și cei șase inculpați au contestat soluția.

De ce tresărim în somn exact când avem senzația că ne prăbușim

„Șeful Andriiovici”, misterul din noul mare dosar de corupție din Ucraina. Presa îl indică pe procurorul general: „Cine m-ar putea atinge? Dumneavoastră sunteți în spatele meu”

Curtea de Apel a respins contestația DIICOT, le-a admis pe cele ale inculpaților și a eliminat complet măsurile preventive.

„Probatoriul administrat până în prezent infirmă această teză”

DIICOT susține că, începând din 2020, ar fi funcționat o structură organizată care, sub aparența acordării de asistență socială, ar fi recrutat, adăpostit și exploatat persoane vulnerabile, în special persoane cu dizabilități psihice.

Potrivit acuzării, beneficiarii ar fi fost transformați în „surse constante de beneficii patrimoniale”, prin folosirea pensiilor, indemnizațiilor, donațiilor și a altor sume care le reveneau. Procurorii au formulat acuzația de trafic de persoane în formă continuată prin raportare la 210 acte materiale.

Curtea de Apel a analizat însă condiția esențială a „exploatării” și a ajuns la o concluzie diferită.

Judecătorii arată că traficul de persoane, în modalitatea invocată de procurori, presupune forme de exploatare apropiate de sclavie, aservire sau alte procedee similare de privare de libertate, potrivit Codului penal și standardelor internaționale.

„Cel puțin la prima vedere, modalitatea în care persoanele vătămate au fost tratate nu prezintă elementele caracteristice ținerii în stare de sclavie sau supunerii la procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire”, se arată în motivarea Curții de Apel.

Instanța precizează că simpla restrângere a libertății de mișcare, în lipsa unor elemente care să indice o formă de exploatare comparabilă prin gravitate cu sclavia sau aservirea, nu este, în principiu, suficientă pentru infracțiunea de trafic de persoane în forma reținută de DIICOT.

Judecătorii analizează și ipoteza alternativă a procurorilor, potrivit căreia exploatarea ar fi constat în obținerea unor avantaje financiare de pe urma persoanelor vulnerabile.

Concluzia Curții este categorică pentru această etapă a anchetei.

Pentru a demonstra exploatarea, susține instanța, procurorii ar fi trebuit să arate că banii proveniți din donații și din drepturile sociale ale beneficiarilor erau însușiți în proporție importantă de inculpați, în loc să fie utilizați pentru îngrijirea acestora.

„Probatoriul administrat până în prezent infirmă această teză”, se arată în document.

Comparația făcută de instanță: 20 de milioane de lei pentru mai puțin de șase luni

Unul dintre cele mai importante argumente financiare ale Curții de Apel este legat chiar de cheltuielile făcute ulterior de stat pentru persoanele vulnerabile relocate.

Instanța invocă Hotărârea de Guvern nr. 528/2026, prin care Executivul a alocat 20,028 milioane de lei din Fondul de rezervă pentru măsurile de protecție necesare relocării a 409 persoane vulnerabile.

Banii au fost alocați pentru perioada rămasă până la sfârșitul anului 2026, adică pentru mai puțin de șase luni.

Curtea compară această sumă cu fondurile de care ar fi dispus inculpații pentru îngrijirea beneficiarilor: aproximativ 13,5 milioane de lei pe parcursul a 68 de luni, la care se adăugau donații în natură și sumele primite pe cardurile beneficiarilor.

„Atât timp cât Guvernul a considerat că pentru îngrijirea acestor persoane este nevoie de 20 milioane de lei până la sfârșitul anului – așadar mai puțin de 6 luni (…) nu se poate susține că inculpații au exploatat aceste persoane în condițiile în care pentru 68 de luni au avut la dispoziție 13,5 milioane de lei”, arată Curtea.

Instanța: Persoane vulnerabile au fost trimise chiar de instituții ale statului

Un alt element considerat important de judecători este relația dintre cei cercetați și instituțiile publice.

Potrivit încheierii, „o parte semnificativă” a activității s-a desfășurat transparent și în relație directă cu autorități, spitale, direcții de asistență socială și alte instituții.

Documentele din dosar arată, potrivit Curții, că numeroase persoane vulnerabile au ajuns în locațiile respective la solicitarea expresă a unor instituții publice.

Judecătorii apreciază că această situație „nu se corelează, în mod firesc, cu existența unei structuri infracționale clandestine orientate spre exploatarea acestora”.

Cade și fundamentul acuzației de grup infracțional organizat, în analiza măsurilor preventive

Această concluzie a influențat direct și analiza acuzației de constituire a unui grup infracțional organizat.

Curtea observă că DIICOT și-a construit această acuzație pe premisa că presupusul grup avea drept scop exploatarea persoanelor vulnerabile și obținerea unor beneficii materiale.

„Atâta vreme cât probele administrate în cauză nu susțin o atare concluzie, Curtea consideră că nici în privința acestei infracțiuni nu poate fi dispusă o măsură preventivă”, se arată în hotărâre.

Completul spune explicit că nu împărtășește concluzia Tribunalului București potrivit căreia ar exista „indicii temeinice care să fundamenteze suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților”.

Tribunalul remarcase deja probleme în dosarul DIICOT

Chiar și prima instanță, care dispusese controlul judiciar, identificase o serie de probleme în argumentația acuzării.

Tribunalul București constatase că DIICOT vorbește despre 210 acte materiale de trafic de persoane, dar că, la acel moment al anchetei, actele de urmărire penală nu individualizau persoanele vătămate corespunzătoare fiecărui act și nici situația concretă aferentă fiecăreia.

Prima instanță mai arătase că nu existau date potrivit cărora inculpații ar fi încercat să influențeze martori, să distrugă probe sau să exercite presiuni asupra persoanelor audiate și nici indicii privind un risc concret de fugă.

Tribunalul a luat în calcul și situația beneficiarilor: majoritatea erau persoane fără adăpost, fără sprijin familial sau abandonate de aparținători, iar pentru o parte dintre ele alternativa concretă la centre nu ar fi fost un serviciu social autorizat, ci întoarcerea în stradă.

Judecătorul primei instanțe sublinia însă că aceste împrejurări nu justifică eventualele încălcări ale legii și nu înlătură prin ele însele acuzațiile, ci trebuie evaluate atunci când se decide dacă privarea de libertate este necesară.

DIICOT ceruse arestarea: „Gravitate excepțională”

În contestație, DIICOT a susținut exact contrariul. Procurorii au acuzat Tribunalul că a minimalizat gravitatea faptelor și forța probelor.

Parchetul a susținut că ar fi existat o activitate infracțională organizată și de lungă durată, desfășurată în centre fără acreditările și autorizațiile necesare, în care beneficiarii ar fi fost privați de autonomie și de propriile resurse financiare.

DIICOT a invocat numărul foarte mare al presupuselor victime, durata faptelor și pericolul pentru ordinea publică și a susținut că numai arestarea preventivă ar putea împiedica repetarea faptelor sau influențarea persoanelor implicate.

Curtea de Apel nu a acceptat argumentele procurorilor.

Decizia din 13 iulie este definitivă în ceea ce privește măsurile preventive: propunerea DIICOT de arestare a fost respinsă, iar controlul judiciar instituit de Tribunal a fost înlăturat.

Hotărârea nu reprezintă însă o achitare și nici o soluție definitivă asupra fondului acuzațiilor. Curtea a analizat în această procedură dacă probele existente la acel moment justificau o măsură preventivă și dacă atingeau standardul suspiciunii rezonabile necesar pentru aceasta. Ancheta penală și stabilirea eventualei răspunderi penale sunt chestiuni distincte de soluția privind arestarea sau controlul judiciar.