Mozart, Bizet, Strauss, Lehar si Kalman se vor auzi in Pestera Romanesti din judetul Timis, la 40 de ani de la primul concert

news

Orchestra Operei Nationale Romane din Timisoara va oferi, la sfarsitul lunii, un concert special in Pestera Romanesti, aflata la marginea judetului Timis, in Muntii Poiana Rusca, potrivit Opinia Timisoarei.

Spectacolul, care marcheaza implinirea a 40 de ani de la primul concert in pestera, se va desfasura pe 27, de la orele 13.00. Intrarea este libera.

Orchestra va innterpreta lucrari de Mozart, Bizet, Strauss, Lehar si Kalman. Amfitrionii evenimentului vor fi Cristian Rudic si Ioan Garboni.

Primul concert simfonic a avut loc in Pestera Romanesti in 1984, cu prilejul celui de-al 12-lea Concurs Republican de Speologie Sportiva. Ideea organizarii unui asemenea spectacol i-a apartinut medicului Constantin Lupu, pasionat meloman si speolog.

De-a lungul timpului, pestera a gazduit Orchestra Regala Daneza, Corul Sabin Dragoi, Orchestra Simfonica din Szeged (Ungaria), Quintetul de alama (Viena), Filarmonica Arad, Orchestra Filarmonicii Banatul, Opera Nationala Romana Timisoara, Orchestra de Suflatori a Garnizoanei Timisoara, solisti si dirijori celebri din tari precum Marea Britanie sau Elvetia.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: