Nadia Comaneci obtine o mare victorie: „Exercitiul la sol al Sabrinei Voinea va fi reanalizat”

Nadia Comaneci obtine o mare victorie Exercitiul la sol al Sabrinei Voinea va fi reanalizat
Exercitiul la sol al Sabrinei Voinea va fi reanalizat, dupa ce Nadia Comaneci a trimis marti dimineata mai multe solicitari presedintelui Federatiei Internationale de Gimnastica,  transmite Euronews Romania.

”Nadia Comaneci a trimis in aceasta dimineata mai multe solicitari presedintelui Federatiei Internationale de Gimnastica, Morinari Watanabe. Acesta i-a raspuns ca FIG va revizui acest exercitiu. Se vor uita din nou pe exercitiul Sabrinei Voinea sa se vada intr-adevar daca a fost o neregula”, a relatat Andrei Nourescu, trimisul special Euronews Romania la JO 2024.

Fosta gimnasta Camelia Voinea, mama si antrenoarea Sabrinei Maneca-Voinea, a anuntat luni retragerea gimnastei dupa ce nu a obtinut o medalie la sol, luni, la Jocurile Olimpice de la Paris.

”Sabrina nu a iesit din covor la nicio linie acrobatica, sunt toate aici, merita medalie! Noi astazi aici am intrerupt gimnastica, pentru drepturile noastre nu se zbate nimeni! Va iubim infinit pe toti cei care ne-ati sustinut. Atat am putut suporta!”, a scris Camelia Voinea pe Facebook.

Ana Maria Barbosu s-a clasat pe locul patru la sol, luni, in concursul de gimnastica artistica din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, in timp ce Sabrina Maneca-Voinea s-a clasat pe cinci.

Barbosu a fost pentru cateva zeci de secunde medaliata cu bronz, insa americanca Jordan Chiles a depus contestatie si i s-a marit nota, de la 13,666 la 13,766 astfel ca a terminat pe pozitia a treia.

Sabrina Maneca-Voinea a facut si ea contestatie pentru nota primita (13,700), dar aceasta a fost respinsa.

Medalia de aur a fost cucerita de brazilianca Rebeca Andrade, notata cu 14,166, in timp ce argintul a revenit americancei Simone Biles (14,133).

Romania nu a mai obtinut o medalie olimpica la gimnastica artistica din 2012 (Londra), cand Sandra Izbasa castiga aurul la sarituri, Catalina Ponor cucerea argintul la sol, iar echipa feminina a Romaniei lua bronz.

Echipa feminina de gimnastica a Romaniei a revenit dupa 12 ani la Jocurile Olimpice cu prilejul acestei editii. Gimnastele noastre s-au clasat pe locul 7 in finala pe echipe, Ana Maria Barbosu pe 17, iar Amalia Ghigoarta pe 22 la individual compus, Sabrina Maneca-Voinea pe 8 la barna si pe 5 la sol, iar Ana Barbosu pe 4 la sol.

Sabrina Maneca-Voinea a declarat ca se simte nedreptatita pentru nota primita in finala de la sol, deoarece stia ca merita o nota mai mare.

”Dupa cum ati vazut, la barna am mers putin mai slab, dar dupa aia m-am adunat foarte bine la sol, mi-am facut solul cat am putut eu de bine, mi-au iesit liniile acrobatice, mi-a iesit artistica. A fost cel mai bun sol, a fost mai bun ca la Europene si ca la Mondialele de anul trecut. Dar nici nu stiu exact sa va spun ce s-a intamplat. Da, ma simt nedreptatita, pentru ca stiam ca meritam o nota mult mai mare”, a declarat Sabrina Maneca-Voinea plangand.

”Nu stiu ce s-a intamplat cu contestatia, si americanca a contestat si ei i-a marit nota. Si am facut exercitiul cat am putut eu de bine, nu am iesit afara din covor. Nu stiu sa va spun, de ce nu s-a modificat. Eu nu am auzit nimic sa mi spuna ca m-au penalizat acolo sau dincolo. Eu stiu foarte bine cum am facut solul, stiu foarte bine ca nu am iesit afara din covor, stiu ca liniile acrobatice mi-au iesit destul de bine, artistica am facut-o destul de bine…”, a mai spus gimnasta romana.

Si Ana Maria Barbosu a oferit declaratii plangand dupa ce a ratat medalia de bronz in finala la sol de la.

„Mi-este rusine pentru ca am mai si urcat acolo sus. Imi pare rau, pentru ca as fi putut duce din nou Romania pe podium la gimnastica. A fost… Stati sa-mi aleg cuvintele. A fost o finala la care nu ma asteptam. In primul rand am plans doua zile incontinuu pana acum pentru ca am ajuns in finala si m-am gandit ca mai bine plang inainte de finala… si cand am vazut ca am facut cel mai bun exercitiu de la aceasta competitie, am fost foarte mandra de mine. Si sunt in continuare. Cand am vazut ca sunt pe trei m-am gandit ca duc din nou Romania pe podium la Olimpiada la gimnastica. Si apoi a fost decizia arbitrilor sa schimbe chestia asta. Cam multe se intampla”, a spus Barbosu, care fost depasita de in clasament in urma contestatiei de americanca Jordan Chiles.

„Sunt dezamagita de aceasta decizie si stiu in inima mea ca am facut tot ce am putut. Stiu ca primul rezultat a fost… Nu vreau sa trec peste calculele arbitrelor, dar ce este in inima mea este in inima mea si va dati seama ca mi-as fi dorit mai mult sa fie Romania pe locul trei decat tot America”, a adaugat Barbosu.

Comentarii

Citește mai departe

Comisia Europeană a plătit aproximativ 66% din fondurile disponibile prin Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR) către statele membre ale Uniunii Europene până la sfârșitul anului 2025, potrivit datelor publicate de Eurostat. Bulgaria, fruntașă la absorbție, România, sub pragul de 50% În aceeași perioadă 2020–2025, statele membre ale Uniunii Europene au raportat utilizarea a circa […]
Concertul trupei Metallica de la Atena a atras nu doar atenția fanilor, ci și a comunității științifice, după ce specialiștii au confirmat apariția unor micro-vibrații seismice generate de mișcarea sincronizată a zecilor de mii de spectatori. Evenimentul, desfășurat pe Stadionul Olimpic, a adunat peste 80.000 de persoane, marcând primul concert al trupei în Grecia după […]
Președintele Alexandr Lukașenko a declarat că Belarus va „mobiliza selectiv unități militare” și le va pregăti pentru posibile operațiuni de luptă, în urma unor inspecții ample ale forțelor armate. Declarația a fost făcută în cadrul unei întâlniri cu ministrul apărării Viktor Hrenin, unde au fost analizate rezultatele controalelor recente privind pregătirea de luptă, modificările de […]
Aproximativ 80.000 de firme au acumulat datorii totale de 2,3 miliarde de lei la bugetul de stat, însă sumele sunt dificil sau imposibil de recuperat deoarece societățile nu mai dețin conturi bancare active, a declarat președintele Agenția Națională de Administrare Fiscală, Adrian Nica. Declarațiile au fost făcute marți, la conferința oficială de lansare a IFA […]
Două persoane și-au pierdut viața, iar alte două au fost rănite în urma unui grav accident rutier produs în noaptea de marți spre miercuri pe DJ 205 C, în comuna Vârteșcoiu, au anunțat autoritățile. Două victime au murit în incendiu Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea și citate de Vrancea 24, accidentul […]