NASA pregateste a treia incercare de lansare a unei rachete spre Luna

NASA pregateste a treia incercare de lansare a unei rachete spre Luna
NASA a anuntat, miercuri, ca va incerca din nou, pe 14 noiembrie, sa lanseze spre Luna mega-racheta SLS, in cadrul misiunii Artemis 1, potrivit Agerpres.

Precedentele date de lansare, programate la sfarsitul lunii august si inceputul lunii septembrie, au fost anulate in ultimul moment din cauza unor probleme tehnice.

Apoi, la sfarsitul lunii septembrie, racheta SLS, cea mai puternica racheta construita vreodata de agentia spatiala americana, a fost trimisa in hangarul ei de la Centrul Spatial Kennedy, pentru a o proteja de uraganul Ian, care a devastat mai multe regiuni din statul Florida.

Noua fereastra de lansare, cu o durata de 69 de minute, se va deschide in noaptea de 13 spre 14 noiembrie la ora 04:07 GMT, a precizat NASA.

Doua date de rezerva, 16 si 19 noiembrie, au fost de asemenea stabilite.

In dezvoltare de peste un deceniu, racheta SLS nu a zburat niciodata in spatiu.

Artemis este noul program-far al NASA, care va permite oamenilor sa revina pe Luna si care vizeaza, totodata, trimiterea primei femei si a primei persoane de culoare pe satelitul natural al Pamantului.

La 50 de ani dupa ultima misiune din programul Apollo, misiunea Artemis 1 nu va avea la bordul ei un echipaj de astronauti. Artemis 1 va trebui sa verifice daca Orion, o capsula ce va fi montata in varful rachetei SLS, este sigura pentru a transporta in spatiu, in viitor, un echipaj uman.

Comentarii

Citește mai departe

Fostul președinte Traian Băsescu cere instituțiilor statului să stabilească cine a mobilizat grupurile violente care s-au infiltrat marți la protestul fermierilor din Piața Victoriei și îl indică explicit pe liderul AUR, George Simion, ca una dintre persoanele asupra cărora trebuie lămurite suspiciunile. Băsescu a precizat că nu știe dacă Simion a avut vreo implicare în […]
Cel puțin două nave străine care se îndreptau spre coastele Statelor Unite au fost vizate de atacuri cibernetice investigate în prezent de autoritățile americane, potrivit The Wall Street Journal. Oficialii americani care cunosc situația sunt preocupați de posibilitatea ca Iranul sau alți adversari ai SUA să încerce extinderea confruntărilor din Orientul Mijlociu într-o nouă zonă […]
Puterile agenților de inteligență artificială par a fi nelimitate în zilele noastre – de la organizarea vieții până la rezolvarea problemelor matematice care i-au nedumerit pe oameni timp de cea mai mare parte a secolului XX. Au devenit atât de puternici încât acum ne temem de ei, putând prelua controlul asupra sistemelor și întorcându-le împotriva […]
JPMorgan și Goldman Sachs se pregătesc să finanțeze un nou val de investiții în centre de date și infrastructură de inteligență artificială în Europa, în contextul în care continentul încearcă să își reducă dependența tehnologică de SUA. Giganții de pe Wall Street concurează pentru partea leului din finanțarea eforturilor Europei de a reduce dependența blocului […]
Pierderea unui dinte nu înseamnă doar apariția unui spațiu vizibil în cavitatea orală. În țesuturile aflate sub gingie începe un proces biologic de remodelare care poate modifica treptat forma și volumul osului în care s-a aflat rădăcina. Pentru pacient, aceste schimbări pot trece neobservate o perioadă, însă devin importante atunci când se ia în calcul […]