Nastase, spalat bine de Dana Grecu la Antena 3, isi pregateste revenirea in politica. El vorbeste despre „tradarea” pesedistilor

politica

Adrian Nastase a povestit, duminica, la Antena 3 despre momentul in care a fost debarcat de la conducerea partidului dupa ce a pierdut alegerile prezidentiale din 2004 in fata lui Traian Basescu. El si-a acuzat de „tradare” colegii din PSD.

Nastase a fost invitat in emisiunea Danei Grecu, care a tiunut sa ii aduca numeroase omagii inca de la inceput. „Erudit, din familie foarte buna, profesor, ani buni cel mai influent om din Romania, n-a miscat nimic fara ca el sa accepte”, a spus Grecu.

Nastase a relatat in emisiune momentul in care a fost executat de proprii sai colegi din PSD.

”Este inevitabil. Cei din echipa in care esti doresc sa preia conducerea. Ideea de a polemiza cu propriul meu trecut era stupida. In perioada in care eram la biblioteca, cred ca am devenit mai intelept. Am primit enorm de multe telefoane atunci. Atunci a fost o tradare confuza. Au fost niste voturi care erau secrete, pe unele le stiu. A fost o poveste aberanta. Am cerut un vot de incredere, s-a votat sa imi dau demisia. La acel moment s-au intamplat lucruri foarte ciudate. Asteptam sa intru in sala cu colegii mei, aghiotantul mi-a spus ca la telefon era Traian Basescu. Mi-a spus: Adriane, nu eu am organizat povestea asta. Interresant. In acel moment Mircea Geoana, pe el il incomodam, nu vreau sa il acuz. Aveam o putere, un ascendent suficient de mari in partid”, a spus Adrian Nastase.

Intrebat daca si Klaus Iohannis ar putea proceda la fel cu Liviu Dragnea, fostul premier crede ca interesele actualului presedinte sunt diferite.

”Presedintele Iohannis e interesat ca PSD sa faca cat mai multe greseli”, a afirmat fostul premier.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: