Nasui il pune la punct pe Vilceanu, care refuza sa anuleze impozitarea salariului minim: „Dar cand e vorba sa dam 50 de miliarde de lei la programe care au mers intotdeauna catre baroni locali si firme de partid, nu mai e problema de buget sau deficit?”

politica

Ministrul Economiei, Claudiu Nasui, are o replica taioasa la adresa noului ministru al Finantelor, Dan Vilceanu, care a respins propunerea USRPLUS ca salariul minim sa nu mai fie impozitabil.

„Cand e vorba sa lasam bani romanilor care muncesc, e o problema bugetara. Dar cand e vorba sa dam 50 de miliarde de lei la programe care au mers intotdeauna catre baroni locali si firme de partid, nu mai e problema de buget sau deficit? Romania nu e saraca, e saracita.

Oare cutia Pandorei nu se deschide si atunci cand infiintam noi agentii de stat, noi banci de stat, mii de noi posturi la stat, sporuri ridicole si, evident, noi pensionari speciali? Romanii care vor salarii mai mari din munca lor nu cer niciun privilegiu. Ei cer o normalitate, sa nu le mai luam jumatate din salariu ca sa platim tot felul de privilegii pentru cei conectati politic”, spune Nasui intr-o declaratie de presa.

El a facut aceste precizari dupa ce ministrul Finantelor, Dan Vilceanu, a declarat ca neimpozitarea salariului minim, chiar si pentru anumite categorii de contribuabili, este o masura greu de aplicat in acest moment, pentru ca odata ce va exista o categorie de contribuabili care nu plateste taxe si altii vor dori sa beneficieze de acelasi regim.

„E o masura pe care mi-e greu sa cred ca o putem aplica in acest moment. Vorbeam de consolidare fiscala, de acoperirea cheltuielilor, daca venim cu aceasta masura o sa avem o mare problema bugetara. (…) Mi-e greu sa cred ca odata ce deschidem cutia Pandorei, vom mai putea opri generalizarea unui asemenea proiect. Odata ce ai creat o categorie care nu plateste taxe, toate celelalte vor dori sa fie in aceeasi situatie. Sa vedem ce se va intampla, suntem cu ochii pe deficit, pe executia bugetara. In functia de ministru de finante sunt cel criticat in permanenta, pentru ca nu trebuie sa fiu mana larga”, a explicat marti Dan Vilceanu, intr-o conferinta de presa.

El a raspuns astfel unei intrebari referitoare la o propunere a ministrului Economiei, Claudiu Nasui, privind neimpozitarea salariului minim.

La sfarsitul lunii iulie, Nasui a aratat ca neimpozitarea salariului minim ar putea fi o solutie pentru pastrarea fortei de munca in tara, iar aceasta masura ar putea incepe la 1 ianuarie 2022 intr-un sector privat, care ar putea fi HoReCa.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: