Nasui tace si face. A dat afara 4 „administratori speciali” din fruntea unor celebre companii falimentare de stat. Incasau bani grei fara sa faca nimic

politica

Ministrul Economiei, Claudiu Nasui, a dat afara patru „administratori speciali” de la cinci companii de stat care in ultimii care in realitate nu au facut „nimic”. Acestia incasau de ani de zile salarii grase de cel putin 2.000 de euro pe luna.

„Azi mai inchidem doua sinecuri. Eliberam din functie administratorii ‘speciali’ pentru privatizare de la Tohan si Carfil. Este categoria de sinecuri aparuta in 2002 si care a dainuit pana azi. In teorie, acesti administratori speciali ar fi trebuit sa pregateasca companiile de stat pentru privatizare. In practica, nu fac nimic. Dimpotriva, isi iau bani atat timp cat compania nu este privatizata.

Tohan si Carfil sunt doua companii de stat care au astfel de administratori ‘speciali’. Salariile lor erau de 8.962 de lei si 9.000 de lei pe luna. De unde bani? Din banii companiilor, care mai departe fac pierderi si genereaza datorii la stat. Datorii care sunt sterse periodic. Deci din banii nostri, ai contribuabililor.
Cat de utili au fost acesti administratori speciali pentru aceste doua companii?

Tohan SA este pe pierderi. In 2020 a avut pierdere de 3.6 milioane de lei. Si are datorii la stat de peste 30 de milioane de lei. Carfil SA este si ea pe pierderi, 11 milioane de lei in 2020 si are datorii de peste 15 milioane de lei, tot la stat.

La un moment dat va trebui sa ne oprim cu toate sinecurile si toate categoriile ‘speciale’. In ministerul economiei si in companiile care au ramas la economie, reforma continua. Trebuie sa punem stop gaurilor negre si companiilor de stat capusate”, a anuntat Nasui, miercuri.

Marti, au fost dati afara inca doi astfel de „administratori speciali”.

„Mai inchidem niste sinecuri din statul roman. In 2002 a aparut o noua categorie de sinecuri. Statul a inventat o noua categorie de administrator al unei societati: administratorul ‘special’ pentru privatizare. In teorie, aceasta functie trebuia sa aiba grija de aceste companii si sa le pregateasca pentru privatizare. In practica, niste oameni si-au luat bani in fiecare luna, nefacand aproape nimic timp de ani de zile.

De ce nu au facut nimic? Pentru ca ei isi au salariu atat timp cat nu se privatizeaza compania. Deci de ce s-ar fi grabit? 19 ani mai tarziu, companiile nu sunt nici privatizate si arata si dezastruos. De aceea, azi eliberam din functie administratorii ‘speciali’ pentru privatizare de la trei companii de stat: Baita SA, Uzina Mecanica Plopeni si Uzina Mecanica Bucuresti.

Salariile lor de la stat erau de 10.871 de lei, 10.476 de lei si 14.658 de lei pe luna. Toate acestea mergeau de fapt catre doua persoane, pentru ca una dintre ele era administrator ‘special’ in doua locuri.

Ca sa intelegem putin starea acestor companii. Uzina Mecanica Plopeni are datorii la stat de peste 85 de milioane de lei si face pierderi an de an. Uzina Mecanica Bucuresti are capitaluri proprii negative (adica are mai multe datorii decat active). Doar anul acesta a mai facut 6.7 milioane de lei datorii suplimentare la bugetul de stat si face pierderi an de an. Baita SA avea 50 de milioane de lei datorii, din care va mai rambursa doar 2.7 milioane de lei. De ce? Pentru ca peste jumatate s-au sters si restul au fost convertite in actiuni. Deci nu vor mai fi rambursate vreodata.

Nu-i asa ca v-ar placea si voua sa tot acumulati datorii si apoi sa le tot stergeti? O companie privata nu o sa beneficieze niciodata de un asemenea tratament ‘special’ din partea statului. In ministerul economiei reforma a inceput. Nu sunt nici primele sinecuri pe care le desfiintam si nici ultimele”, a transmis Nasui.

Mai mult despre:

Comentarii: