Flotila Global Sumud, formată din peste 40 de ambarcațiuni civile, inclusiv șase nave grecești, care transportă parlamentari, avocați și activiști, printre care și Greta Thunberg, își propune să spargă blocada israeliană asupra enclavei palestiniene, potrivit Kathimerini.
Odată ce convoiul va atinge limita de 150 mile marine, fregata italiană care îl însoțește se va opri, „așa cum s-a comunicat de mai multe ori în ultimele zile”, a declarat ministerul într-un comunicat.
Nava va emite două avertismente activiștilor, al doilea și ultimul fiind prevăzut în jurul orei 00:00 GMT, când flotila ar urma să ajungă la distanța menționată, se adaugă în comunicat.
Și premierul italian Giorgia Meloni a îndemnat flotila să „se oprească acum”. Ea a avertizat, într-un comunicat, că o confruntare cu Israelul ar putea perturba actualul „echilibru fragil” care ar putea duce la pace pe baza planului propus de președintele american Donald Trump. „Mulți ar fi bucuroși să perturbe. Mă tem că încercarea flotilei de a încălca blocada navală israeliană ar putea oferi un pretext pentru acest lucru. Tot din acest motiv, cred că Flotila ar trebui să se oprească acum” acest plan, a spus Meloni.
Marți, o purtătoare de cuvânt a flotilei, Maria Elena Delia, a declarat că activiștii au fost informați despre planurile guvernului de a retrage nava marinei pentru a evita „un incident diplomatic” cu Israelul. Ea a spus că flotila nu are nicio intenție să țină cont de avertismentele Italiei de a nu se apropia de țărm.
Săptămâna trecută, Italia și Spania au desfășurat nave militare pentru a ajuta flotila, după ce aceasta a fost lovită de drone înarmate cu grenade asomatice și substanțe iritante în apele internaționale din largul Greciei, dar fără nicio intenție de a se angaja militar.
Delia a spus că activiștii se pregătesc pentru un alt atac în următoarele ore. „Israelul ne va ataca probabil în seara asta, pentru că toate semnalele indică faptul că acest lucru se va întâmpla”, a spus ea într-un videoclip pe Instagram.
Israelul nu a răspuns acuzațiilor flotilei că s-ar afla în spatele atacurilor de săptămâna trecută, dar a promis că va folosi orice mijloace pentru a împiedica ambarcațiunile să ajungă în Gaza, argumentând că blocada sa este legală ca parte a războiului său împotriva militanților Hamas.
Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, a declarat că se așteaptă ca ambarcațiunile să fie interceptate în largul mării, iar activiștii să fie arestați. Marți, Crosetto a făcut un „ultim apel” către membrii flotilei să accepte o propunere de compromis, să lase ajutorul în Cipru și să evite o confruntare cu forțele israeliene. Reprezentanții flotilei au refuzat în repetate rânduri oferta.
Navele marinei trimise de Italia și Spania au călătorit cu flotila de când aceasta a părăsit apele grecești sâmbătă. Când o navă a Semilunii Roșii turcești a evacuat apa dintr-o ambacațiune luni dimineață, jurnaliștii care navigau cu flotila au observat o nouă fregată la orizont.
La scurt timp după aceea, organizatorii au confirmat că Turcia și-a trimis nava pentru a facilita o operațiune a Semilunii Roșii de distribuire de ajutoare umanitare suplimentare pentru ca flotila să le transporte în Gaza. O fregată a răspuns apoi unui apel de urgență.
Acest lucru face din Turcia a treia țară care trimite armata pentru a sprijini misiunea.
De asemenea, aeronavele militare turcești au monitorizat flotila și pe fondul speculațiilor că un exercițiu naval comun organizat de Egipt și Turcia în Marea Mediterană săptămâna trecută a fost programat pentru a trimite un mesaj Israelului.
Italia și Spania au subliniat că nu vor confrunta Israelul în cazul unei interceptări, ci sunt acolo pentru a-și proteja cetățenii aflați la bord. Autoritățile turce au declarat că ambarcațiunile lor au oferit doar asistență temporară și nu vor mai însoți flotila.