Ne-am panicat degeaba? Doctorul Gabriel Diaconu arata ce sunt de fapt „asimptomaticii”

news

Medicul Gabriel Diaconu explica pe intelesul tuturor ce inseamna „asimptomaticii” despre care se vorbeste atat de mult in contextul pandemiei de coronavirus. „Nicaieri n-ai sa gasesti atata savoare si voluptate, zilele acestea, cat zemuieste expresia printre buzele samsarilor de conspiratii si discordie”, isi explica Diaconu demersul.

Diaconu arata ca de fapt nu exista „asimptomatici”, intrucat simptomele au aparut, insa cei infectati ori nu le-au sesizat ori nu s-au mai ingrijorat intrucat boala nu a evoluat spre stadii mai grave.

„Pandemia de coronavirus ne-a schimbat vietile. Ne-a deschis ochii catre o lume care s-a adancit in idiotenie medicala, si analfabetism sanitar. Oricata incredere am fi avut in oameni, si umanitate, ca sunt minim informati si educati despre boli, si manifestarile lor, am descoperit in plin secol XXI ca, de fapt, cultura e la fel de saraca precum era si-acum un secol in intelegerea unor cuvinte elementare, unor probleme simple care sa orienteze omul in timp, spatiu si cunoastere.

Cat de strigator la cer, mai mult, ca lasam la indemana acelorasi ignoranti, cu trompeta mai mica sau mai mare, sa dea tonul conversatiei intr-o situatie cu adevarat exceptionala, unde un idiot arunca piatra in balta, si-apoi sute de filosofi se chinuie s-o scoata de acolo.

Sa spui ca, in infectia cu SARS-Cov2, ‘majoritatea au fost asimptomatici’ face referire DOAR despre cat de suparatoare au fost simptomele acestei boli, in forma ei usoara, pentru fiecare individ. Pe unul l-au durut muschii (simptom). Pe altul l-a chinuit o tuse seaca mai multe zile la rand (simptom). Altul s-a simtit slabit (simptom). Vecinul lui n-a simtit zaharul din cafea vreo saptamana (simptom). TOTI simptomatici. Toti asimptomatici, in acelasi timp. Pentru ca n-au bagat in seama. Pentru ca n-au luat aminte. Pentru ca nu i-a deranjat foarte mult”, a explicat Diaconu pe Facebook.

Postarea integrala:

Am amanat prea mult, poate, dar e timpul sa pun la locul potrivit o sintagma care-a ajuns sa polueze excesiv conversatia despre boli in general, si pandemia de COVID-19 in particular.

O vezi scuipata la fiecare colt de strada, si-apare mai nou in fiecare discurs negationist.

Ma refer, bineinteles, la ”asimptomatici”. Nicaieri n-ai sa gasesti atata savoare si voluptate, zilele acestea, cat zemuieste expresia printre buzele samsarilor de conspiratii si discordie.

”Este o boala banala”, zic ei, ”pentru ca majoritatea sunt asimptomatici”.

”De fapt mortalitatea este foarte mica, pentru ca sunt foarte multi asimptomatici.”

”In realitate, ne-am panicat degeaba, si masurile luate au fost prea dure. Ne-am smintit, trebuia sa ne fi vazut de vietile noastre, pentru ca oricum (cea mai proaspata gaselnita) asimptomaticii nu sunt infectiosi”.

Uite-un test rapid pentru toti zevzecii care perpetueaza astfel de afirmatii: spune-mi, te rog, ce este acela un simptom. Dar spune-mi in cuvinte simple, ca unui copil, ce intelegi tu din cuvantul asta. Si dupa aia indrazneste vreo opinie despre ”asimptomatici”.

***

Am sa-ti explic, desi e un text lung (poti sa te opresti aici daca ai altceva de facut si sa reiei mai tarziu), ce intelege un medic dintr-un simptom.

La scoala de doctori te invata asa: ca recunosti o boala (numele ei, felul cum se manifesta) dupa doua lucruri, semne si simptome. Ambele pot fi ”prezente”, adica lucruri normale sau anormale care apar in unele boli, sau ”absente”, lucruri care dispar ori nu le gasesti in conditii de boala.

Sa luam spre exemplu febra, ca tot e la moda. ”Semnul” febrei e o temperatura a corpului (masurata cu un instrument) care indica o valoare crescuta peste un anumit nivel. ”Simptomul” febrei e senzatia subiectiva a omului ca e ”fierbinte”, ca ”arde”, desi febrilul s-ar putea sa-ti spuna ca ii e frig, sau ca isi simte anumite parti ale corpului ”ca de gheata”.

Lucrurile sunt si mai nuantate. Unele simptome pot fi si semne pentru doctor, care ”citeste” in suferinta bolnavului o trasatura a bolii. Aceasta e uneori atat de clara incat iti dai seama foarte repede ce s-a petrecut cu omul din fata ta. Le spunem, in onoarea grecilor si-a medicinei hipocratice, ”simptome (sic!) patognomonice”. Scuze pentru cuvantul ”patognomonic”. Foarte posibil ca daca stii sa pronunti ”asimptomatic” n-o sa-ti fie greu sa-l inveti si pe cestalalt.

Prin semne, si simptome, bolile ”ne vorbesc”. Doctorul, orice fel de doctor ar fi, continua sa faca gesturi, mii de ani dupa Hipocrate, asemanatoare cand examineaza un bolnav. Cele patru gesturi: Inspectie. Palpare. Percutie. Auscultatie. Adica te uiti. Pui mana. Ciocani. Si asculti lucruri.

Unele semne sau simptome ”se vad” cu ochiul liber. O roseata. O umflatura. (si aici sunt patru elemente din latina: rubor, redor, dolor, calor, sau roseata, duritate, durere, caldura).

Altele isi arata ”calitatile” cand misti corpul, cand apesi anumite parti. Mai sunt unele gesturi pe care le vezi ca le face corpul cand percuti (cu un instrument sau cu degetul), sau sunete pe care le scoate la anumite manevre (de exemplu cand ”ciocani” toracele in pneumonii poti sa identifici o zona unde cutia, care rezoneaza ca un fel de toba, isi schimba muzicalitatea, sau prin percutie poti sa descoperi cam unde e marginea de sus a ficatului).

Iar cand asculti (sau ”ausculti” cu un instrument, fie o palnie, fie un stetoscop), alte minuni isi fac loc. Corpul viu are sunete ale functionarii. Unele sunt firesti, altele nu. Aceste sunete pot, mai departe, sa fie descrise, localizate, ”masurate” si ele.

De te-ai putea uita prin ochii mei macar un minut la organismul uman, sa-i descoperi secretele. Dar nu, tu vrei sa-mi spui de asimptomatici…

Mi-aduc aminte ca in anul trei de facultate am cunoscut un om galben ca lamaia. Nu-l durea nimic. Dar era galben, atat de galben ca totul era galben la el. Ochii erau galbeni. Fruntea era galbena. Mainile erau galbene. Era galben de parca l-ar fi pictat cineva cu galben. Il adusese nevasta la spital. Pe el nu-l durea nimic. N-avea temperatura. Se plimba in voie pe culoar. Daca-l intrebai ce-l aduce la spital, ti-ar fi spus ca habar n-are, ca e sanatos tun, dar ca nu-si explica de la ce i s-a colorat pielea.

Noi ii spunem ”icter”. Stramosii nostri doctori ii mai spuneau ”galbinare”.

Mai tarziu, am cunoscut un profesor de matematica a carui problema era ca, de cateva saptamani, elevii incepusera sa i se planga ca scrie din ce in ce mai mic la tabla spre sfarsitul orei, si ca nu mai intelegeau nimic.

De-aici poate incepe o poveste uluitoare despre medicina, semne si simptome. Cum ar fi culoarea ruginie a scuipatului (sputei) in unele infectii ale plamanului. Sau gustul urinei in diabet. Sau culoarea alba, de creta, a fecalelor in unele infectii ale ficatului. Sau modificarile pupilei in sifilis. Sau cum aparitia unui balbait intermitent poate sa anunte ca ceva e foarte in neregula cu o parte a creierului.

Fapt este ca ”simptomele” pot fi observate de catre bolnav, cineva din preajma lui, sau de doctor. Ca doar nu-si miroase omul urina, daramite sa si-o guste (sic!). Sau, daca are o alunita care si-a schimbat forma, culoarea si se intinde, doar n-o sa-si spuna imediat ca ceva e in neregula.

Asimptomatic inseamna ”fara simptome”. Cat de multi oameni sunt bolnavi si nu stiu? Cate boli cauzeaza schimbari ”observabile” de catre bolnav, dar si cate astfel de schimbari sunt ATAT de suparatoare sau importante cat sa-l duca la doctor?

Sa luam, spre exemplu, mucii. Mucii sunt secretii ale celulelor din nas care ”fabrica” acest gel care ”prinde” bacterii, praf, virusuri, paraziti si-i ”ineaca”, ii ”prinde” in capcana. Sunt mucii un simptom? Ia, zi repede. Ai sa-ti dai seama ca existenta lor NU e, in sine, un semn sau simptom. Dar daca ai multi, daca iti ”curge” nasul, ceva poate ca nu e in regula. Cantitatea, culoarea, vascozitatea lor poate fi o problema. Lipsa mucilor nu pare sa deranjeze multi oameni. Dar si lipsa lor poate sa indice o problema, daca stii unde sa te uiti.

Sau sa luam tusea. E o problema daca tusesti? De la ce tusesti? N-ar trebui sa tusesti? Si, daca tusesti, cat de des ar trebui sa o faci cat sa-ti pui probleme? Mai si stranuti, e stranutul un simptom? Dupa doi hapciu si-o tuse ar trebui sa-ti faci griji?

Mesajul de tinut minte este ca multe simptome n-au sens neaparat pentru bolnav, cat pentru medic. Si ca, prin definitie, ele sugereaza o ”problema”, nu neaparat o ”boala”, sunt interpretari subiective ale omului (sau medicului examinator), si deci au valoare limitata in evidentierea unui diagnostic.

Cand auzi de Cutarica, sanatos tun, ca a picat din picioare si a murit, subit, sub ochii apropiatilor, ramai crucit. Pe Cutarica nu-l deranja nimic, o sa-ti spuna rudele. Era tare ca piatra. Nu s-a plans de nimic. Nu-l durea, nu-l supara. A murit de sanatos ce-a fost.

Sau cand Cutarescu, dimpotriva, traieste cu o droaie de probleme, suferinte, care mai de care mai diverse, dar doctorul ii spune ca de fapt totul vine de la anxietate, doctorul cu pricina risca o injuratura si-un proces. Noroc cu analizele care arata ca, ”obiectiv”, totul merge bine si cu sangele, si cu inima, si cu digestia, si dupa toate aparentele cetateanul e sanatos.

Noi, medicii, stim sa diagnosticam, fiecare in specialitatea lui, sute de boli. Diferenta dintre ele este uneori atat de subtila, atat de obscura, atat de arcana incat – pe buna dreptate – medicina e o meserie fara seaman. E o regina. E o craiasa. E o arta. Bolile ne vorbesc prin palmele oamenilor, prin unghiile lor, prin mirosul corpului, prin dansul muschilor si mobilitatea oaselor. Sa indraznesti, macar, sa te prezinti in fata unui om cu titlul de ”medic” e o sarcina infricosatoare. Pentru ca daca nu esti minim impecabil, daca nu-ti stii materia, doua lucruri se vor intampla: ai sa te uiti ca mata in lemne la cel din fata ta, fara sa stii de unde sa-l iei, fara sa stii ce e in neregula cu el, dupa care – foarte posibil – ai sa-l ai pe constiinta.

Este o responsabilitate atat de mare. Si, oricat esti de bun, vei gresi. N-ai sa vezi toate simptomele. N-ai sa descifrezi mereu semnele. Boala omului te smereste in asa fel incat, cu cat mergi inainte in cariera, cu atat inveti mai bine sa-incepi prin a spune ca de fapt nu stii, dar ca, rabdator si minutios, ai sa construiesti o ”ipoteza” despre diagnosticul omului, incat sa-l tratezi cat mai bine. Surprize poti sa ai si la cele mai flagrante lucruri, cum ar fi un os rupt sau un blocaj renal.

NU exista boli asimptomatice. Exista bolnavi asimptomatici, respectiv semne si simptome nespecifice ale bolii, care fie nu indica inspre ea, fie sunt trecute cu vederea pentru ca se suprapun, in mare masura, normalitatii de zi cu zi. O slabiciune. O ameteala. Un tiuit in urechi. O tresarire. Mana nesigura. Lipsa chefului de munca. De mancare. Oboseala. Durerea de cap. Modificarea unor simturi cum ar fi gustul, auzul, mirosul, vazul.

Toate capata un sens nou cand incepi sa urci dealul improbabil al unui diagnostic. Si diagnosticul nu poate fi pus decat de un medic.

Diagnosticul este si el construit, logic, pe-o insiruire a faptelor, incepand cu anamneza (discutia cu pacientul), examenul medical, evaluarea prin analize a anumitor functii ale corpului, si-apoi descifrarea a tot ce-ai descoperit, ”diferentierea” de alte boli asemanatoare (sau diagnosticul diferential), culminand cu ”diagnosticul afirmativ” de boala.

Cel mai greu de pus diagnostic e de om sanatos, cand esti doctor. Este, in acelasi timp, cel mai usor diagnostic formulat de majoritatea oamenilor sanatosi. Si doctor, si om de rand, sunt supusi greselii.

Pandemia de coronavirus ne-a schimbat vietile. Ne-a deschis ochii catre o lume care s-a adancit in idiotenie medicala, si analfabetism sanitar. Oricata incredere am fi avut in oameni, si umanitate, ca sunt minim informati si educati despre boli, si manifestarile lor, am descoperit in plin secol XXI ca, de fapt, cultura e la fel de saraca precum era si-acum un secol in intelegerea unor cuvinte elementare, unor probleme simple care sa orienteze omul in timp, spatiu si cunoastere.

Cat de strigator la cer, mai mult, ca lasam la indemana acelorasi ignoranti, cu trompeta mai mica sau mai mare, sa dea tonul conversatiei intr-o situatie cu adevarat exceptionala, unde un idiot arunca piatra in balta, si-apoi sute de filosofi se chinuie s-o scoata de acolo.

Sa spui ca, in infectia cu SARS-Cov2, ”majoritatea au fost asimptomatici” face referire DOAR despre cat de suparatoare au fost simptomele acestei boli, in forma ei usoara, pentru fiecare individ. Pe unul l-au durut muschii (simptom). Pe altul l-a chinuit o tuse seaca mai multe zile la rand (simptom). Altul s-a simtit slabit (simptom). Vecinul lui n-a simtit zaharul din cafea vreo saptamana (simptom). TOTI simptomatici. Toti asimptomatici, in acelasi timp. Pentru ca n-au bagat in seama. Pentru ca n-au luat aminte. Pentru ca nu i-a deranjat foarte mult.

La final, lasa-ma sa-ti dau o scurta lista de boli mult timp asimptomatice, dar foarte comune: hipertensiune arteriala, diabet zaharat, dislipidemie, insuficienta renala, majoritatea tumorilor, majoritatea deficitelor de nutrienti si vitamine, majoritatea discriniilor (dezechilibrelor hormonale), majoritatea dementelor,

Si, din pacate incurabila, prostia. Singura dintre boli nu doar incurabila, dar greu tratabila, si doar in cazurile in care e motivata de un argument medical, in care caz nu-i spunem prostie, ci in alte feluri mult mai putin vehemente, pentru ca macar acolo putem sa oferim ajutor, sprijin si alinare.

Mai mult despre: ,

Comentarii: