Neam-prost pesedist. Dancila, aroganta la Strasbourg, fura munca profesionistilor: „Nu functionarii si diplomatii Romaniei au facut, au realizat presedintia”

politica

Premierul Viorica Dancila a declarat, marti, la dezbaterile din plenul Parlamentului European, ca „nu functionarii si diplomatii Romaniei au facut, au realizat presedintia”, subliniind ca „Presedintia a fost condusa de Guvernul Romaniei”. Ea a facut aceste afirmatii dupa ce europarlamentarul Dragos Tudorache a afirmat ca presedintia rotativa a fost una a contrastelor, intrucat la nivel tehnic, functionarii si diplomatii romani au reusit sa finalizeze 90 de dosare, dar nu acelasi lucru poate fi spus despre esalonul politic.

Viorica Dancila a spus, la dezbaterile din plenul Parlamentului European, ca Romania a detinut presedintia rotativa intr-o perioada cu provocari pe care Uniunea Europeana nu le-a mai avut, referindu-se la Brexit, la alegerile europene care au facut ca activitatea sa se desfasoare in o suta de zile.

„(…) eu cred ca Romania a facut pasi inainte si intr-adevar, domnule vicepresedinte, pentru Romania este un motiv de sarbatoare, este un motiv de sarbatoare pentru intregul popor, pentru toti cei care cred in Romania si pentru toti cei care vor sa reprezinte Romania cu demnitate. Este adevarat ca puteam sa facem mai multe lucruri (…)”, a afirmat Dancila.

Ea i-a raspuns in mod special europarlamentarului Dragos Tudorache.

Nu functionarii si diplomatii Romaniei au facut, au realizat presedintia. Presedintia a fost condusa de Guvernul Romaniei, la fiecare reuniune ministrul a prezidat lucrarile, a fost o foarte buna cooperare pentru care i-am felicitat pe expertii nostri, pe toti cei care s-au implicat, pe toti cei care au actionat cu adevarat pentru Romania, si nu impotriva Romaniei. Cu cateva minute inainte ma intreba cineva: credeti ca eurodeputatii romani vor fi uniti in a aduce un plus de imagine Romaniei? Si atunci am spus da, acum plec dezamagita, cu oamenii ca dvs nu vom aduce un plus Romaniei. Lasati sa rezolvati problemele acasa, nu veniti cu ele in Parlamentul European, pentru ca aceste lucruri nu aduc un plus de imagine tarii noastre”, a afirmat Dancila, citata de news.ro.

Anterior, Dragos Tudorache a spus ca functionarii si diplomatii romani au reusit sa finalizeze 90 de dosare in timpul presedintiei rotative.

„Prima Presedintie romana a Consiliului Uniunii Europene a fost una a contrastelor. La nivel tehnic, functionarii si diplomatii romani au reusit sa finalizeze 90 de dosare legislative si non-legislative. De aceea, vreau sa-i felicit pe profesionistii din spatele scenei, cei care primesc mult prea rar cuvantul «Multumesc», pentru munca depusa in aceste sase luni. Nu acelasi lucru poate fi spus si despre esalonul politic al acestei presedintii. Cu regret trebuie sa spun ca actualul guvern de la Bucuresti a fost mult prea preocupat de problemele liderilor sai decat sa asigure o presedintie ambitioasa”, a spus Dragos Tudorache, adaugand ca aceasta a fost dublata de o retorica antieuropeana, care a fost insa drastic sanctionata de alegatori la votul din 26 mai.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: