Nelu Tataru, acuzat de un lider PNL de „autoritarism” si „sabotaj”. Razboiul de la varful PNL are efecte si in teritoriu

politica

Consilierul judetean Marius Arcaleanu (PNL), inscris in cursa pentru sefia Filialei Teritoriale a PNL Vaslui, condusa de Nelu Tataru, a declarat, marti, intr-o conferinta de presa ca organizatia liberala „are nevoie sa fie condusa de cineva cu adevarat implicat in viata judetului, care stie care sunt problemele din teren si comunica zilnic cu liberalii care muncesc in judet”.

El l-a acuzat pe liderul PNL Vaslui ca nu comunica cu membrii organizatiei pe care o conduce, ca este interesat doar de functii la nivel central si ca ar fi manipulat de anumite persoane care nu fac parte din partid.

„Scopul nostru trebuie sa fie sa castigam la nivel judetean, in sfarsit, alegerile locale din anul 2024 si acest lucru nu poate fi facut sub conducerea unei persoane care isi concentreaza activitatea pe a vana functii la Bucuresti, in loc sa se ingrijeasca de problemele vasluienilor. Eu locuiesc si lucrez in Vaslui, sunt consilier judetean pentru Vaslui si muncesc pentru PNL Vaslui. Faptul ca sunt conectat la toate evenimentele din teren si comunic cu oamenii nostri ma califica sa conduc spre reusita Organizatia Judeteana PNL Vaslui.

(…) Consider ca inca patru ani sub conducerea unei persoane care ia decizii in mod autoritar si care nu este prezenta cu adevarat in viata judetului nu ar face decat sa condamne PNL Vaslui la irelevanta. Pe scurt, ce imi doresc sa fac este sa redau PNL Vaslui liberalilor adevarati si sa ofer o sansa reala organizatiei PNL Vaslui de a conduce urmatoarea administratie a judetului”, a afirmat Marius Arcaleanu.

El a precizat ca a fost „sabotat” in campania electorala de alegerile locale de anul trecut, cand a candidat pentru functia de presedinte al Consiliului Judetean, chiar de presedintele Nelu Tataru. Arcaleanu a mentionat, totodata, ca fostul ministru al Sanatatii incearca prin diverse metode sa reduca din credibilitatea membrilor puternici, cu potential, ai organizatiei pe care o conduce, pentru a nu risca sa piarda controlul dictatorial pe care il detine asupra filialei.

„In campania pe care am desfasurat-o anul trecut pentru functia de presedinte al Consiliului Judetean, pot spune, fara indoiala, ca am avut un adversar mai mare in Nelu Tataru decat in domnul Buzatu. Cu frica de a nu ajunge eu pe acea functie, acesta s-a concentrat exclusiv pe a-mi pune piedici in campanie. Imi era dificil sa dau de el, nu imi raspundea la mesaje, nu semna contractele referitoare la promovarea electorala.

Practic, Nelu Tataru a facut opusul a ceea ce ar trebui sa faca un lider de organizatie, iar rezultatul final a fost ca ambitia sa personala a impiedicat PNL Vaslui sa dea presedintele Consiliului Judetean. Avand in vedere distanta foarte mica dintre mine si domnul Buzatu, as fi castigat, cu siguranta, cursa daca nu as fi fost sabotat”, a mai spus liberalul.

Presedintele PNL Vaslui, Nelu Tataru, a declarat, pentru Agerpres, ca nu doreste sa comenteze acuzatiile care ii sunt aduse de colegul sau de partid.

Alegerile pentru desemnarea presedintelui Organizatiei judetene a PNL Vaslui sunt programate pentru data de 2 iulie.

Marius Arcaleanu a candidat, duminica, pentru postul de presedinte al Organizatiei municipale a PNL Vaslui si a pierdut cu 98 de voturi in fata contracandidatului sau, deputatul Tudor Polak, acesta avand 112 voturi.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: