UPDATE. Nepotul lui Traian Basescu a fost pus sub CONTROL JUDICIAR de DNA

news

Dragos Basescu, nepotul fostului presedinte Traian Basescu, a fost adus cu mandat, miercuri, la Directia Nationala Anticoruptie. Dragos Basescu este fiul lui Mircea Basescu, fratele fostului sef al statului.

UPDATE Conform unui comunicat al DNA, Dragos Basescu va fi cercetat sub controlului judiciar pe cautiune, pentru o perioada de 60 de zile incepand de miercuri, el fiind acuzat de trafic de influenta. In acelasi dosar este urmarit penal si omul de afaceri Ciprian Nistor – condamnat definitiv in alt dosar al DNA -, el fiind cercetat pentru complicitate la infractiunea de trafic de influenta.

dragos-basescu-1-49825000-465x390

Potrivit unor surse judiciare, el este cercetat pentru un trafic de influenta de 1 million de euro. El ar fi cerut banii de la afaceristul Sandu Staicu, care era cercetat de DIICOT, pentru a interveni la procurorul de caz. 500.000 de euro pentru ca Staicu sa fie cercetat in libertate si 500.000 de euro pentru ridicarea sechetrului asigurator si o solutie favorabila, au explicat sursele judiciare pentru Evenimentul Zilei.

Sursele citate au explicat ca cei doi ar fi promis la data de 20 aprilie 2015, unei persoane cercetate intr-un dosar al DIICOT, respectiv lui Staicu Sandu – administrator la SC ACTIV INVEST CONSTRUCT SRL, un mod de rezolvare a problemelor sale judiciare de la DIICOT.

In data de 13 martie 2014, Staicu Sandu a stabilit o intalnire cu Dragos Basescu la Clubul Pescariu in jurul orelor 17:00, locatie ce-i fusese indicata de Ciprian Nistor. Cand a ajuns la locatie, Ciprian Nistor ar fi cerut sa plateasca un abonament de intrare in zona piscinei. Intrand in incinta, acestia s-au intalnit la vestiar si cu Dragos Basescucare i-a remis un slip de baie lui Staicu Sandu apoi s-au deplasat in zona de SPA si au intrat impreuna intr-o sauna, ocazie cu care Ciprian Nistor si Dragos Basescu i-au dat sa citeasca o lista cu nume de firme si de persoane pe care Staicu Sandu le-a recunoscut ca fiind prezente in dosarul penal in care fusese retinut, lista cu date din dosar ce i-a fost prezentata pentru a-l convinge ca au acces la dosar si ca au posibilitatea de a influenta evolutia acestuia. Tot cu aceasta ocazie Dragos Basescu ar fi pronuntat numele procurorului de caz.

Staicu Sandu le-a spus celor doi ca nu are posibilitatea sa achite o suma atat de mare si ca nici nu doreste sa se faca vreo interventie de acest gen.

Drept urmare, sustin sursele citate, Dragos Basescu i-ar fi spus ca are o solutie, respectiv incheierea unui contract fictiv de consultanta prin care urma sa achite suma pretinsa de 1.000.000 euro printr-o esalonare in functie de evolutia din dosar pe o perioada de pana la 2 ani. Contractul trebuia sa fie incheiat cu o societate de consultanta internationala, anume KPMG, pentru a nu trezi suspiciuni.

Sursele arata ca aspectele sustinute de Staicu Sandu au fost confirmate integral de Ciprian Nistor, care a confirmat discutiile purtate cu Staicu Sandu si Dragos Basescu, inclusiv propunerea acestuia de a-l ajuta pe Staicu Sandu, cunoscand persoane din domeniul justitiei. De asemenea, a recunoscut solicitarea de catre Dragos Basescu a sumei de 500.000 euro de la Staicu Sandu.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: