Netanyahu se află de mai mult timp în centrul unor dosare de corupție și a devenit primul premier israelian aflat în funcție care a ajuns în fața instanței într-un asemenea proces.
A News îl prezintă pe Netanyahu drept principalul responsabil politic pentru ofensiva israeliană din Fâșia Gaza și amintește bilanțul de peste 73.000 de palestinieni morți indicat de sursă, majoritatea femei și copii. Premierul a fost criticat inclusiv în Israel, unde adversarii săi politici l-au acuzat că provoacă tensiuni regionale pentru a-și proteja poziția.
Curtea Penală Internațională a emis, la 21 noiembrie 2024, un mandat de arestare pe numele lui Netanyahu pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității comise în Gaza.
În perioada în care Netanyahu s-a aflat la conducerea guvernului, Israelul a desfășurat operațiuni militare și în alte state din regiune. Israelul a lansat două campanii distincte împotriva Libanului, una în 2024 și alta în 2026. De asemenea, au avut loc două războaie cu Iranul, în 2025 și în 2026.
Guvernul Netanyahu a fost implicat și în atacurile asupra Yemenului și Qatarului. Qatarul s-a numărat printre mediatorii negocierilor pentru încetarea focului dintre Hamas și Israel. După prăbușirea regimului Bashar al-Assad, Israelul a atacat în repetate rânduri infrastructura militară siriană în 2024 și a preluat controlul asupra unor zone din sudul Siriei.
Situația s-a schimbat după ce Washingtonul și Teheranul au ajuns la un acord, iar Netanyahu a acceptat, sub presiunea Statelor Unite, oprirea atacurilor asupra Iranului. Decizia a provocat reacții dure atât din partea unor parteneri ai coaliției de guvernare, cât și din partea liderilor opoziției israeliene.
Fostul premier Yair Lapid, liderul formațiunii de opoziție Yesh Atid, a criticat acordul dintre Statele Unite și Iran și a afirmat că Netanyahu „a pierdut războiul”.
Imaginea de „lider puternic” cultivată de Netanyahu a fost afectată după ce premierul israelian a acceptat încheierea confruntării cu Iranul în urma presiunilor exercitate de Washington.
Ulterior, Netanyahu a fost nevoit să oprească și atacurile asupra Libanului, tot la solicitarea administrației americane. Această decizie a intensificat presiunile politice asupra sa în Israel.
Fostul ministru al Apărării Avigdor Lieberman a criticat acordul de încetare a focului din Liban și l-a atacat direct pe Netanyahu. „Nu este un prim-ministru, ci o marionetă”, a declarat Lieberman.
Itamar Ben-Gvir, ministru al Securității Naționale și unul dintre partenerii de extremă dreapta ai coaliției conduse de Netanyahu, i-a cerut premierului să respingă solicitarea președintelui american Donald Trump.
„Ai spus că un premier puternic îi spune „da” președintelui Statelor Unite atunci când este posibil și „nu” atunci când este necesar. Acum este momentul să-i spui „nu” prietenului nostru, președintele Trump”, a declarat Ben-Gvir.
Partidul Likud al lui Netanyahu este în prezent cea mai mare formațiune din parlamentul israelian, care are 120 de mandate. Likud deține 32 de locuri.
Sondajele realizate înaintea alegerilor programate pentru 27 octombrie indică însă o scădere semnificativă. Potrivit datelor citate de A News, Likud ar putea coborî de la 32 la 23 de mandate și ar deveni al doilea partid ca mărime. Sondajele indică probleme și pentru întregul bloc politic pe care Netanyahu se bazează pentru formarea unui nou guvern.
Likud și partenerii săi de extremă dreapta și ultraortodocși s-ar afla mult sub pragul de 61 de mandate necesar pentru obținerea unei majorități parlamentare. Un sondaj publicat de postul israelian Channel 13 la 19 august arăta că Netanyahu și partenerii săi de coaliție ar obține împreună 51 de mandate.
Potrivit sursei, Netanyahu și membrii echipei sale au intensificat mesajele împotriva Turciei după ce presiunile americane au determinat Israelul să oprească atacurile asupra Iranului și Libanului.
Primele semnale au apărut cu câteva săptămâni înaintea atacului israelian din 18 august asupra bazei aeriene militare Abu al-Duhur, nefuncționale la acel moment, din provincia siriană Idlib.
Amichai Chikli, parlamentar Likud și ministru pentru Diaspora, afirma într-un interviu acordat unui post de radio în luna iunie că Israelul va ajunge „mai devreme sau mai târziu într-un război cu Siria”. „Turcia și Siria reprezintă evoluții mult mai îngrijorătoare decât Iranul”, a declarat Chikli.
Politicianul, cunoscut pentru mesajele sale critice la adresa Turciei, și-a exprimat nemulțumirea și față de Acordul Comun de Apărare de la Mecca, semnat de Turcia, Arabia Saudită și Pakistan. El a susținut că apropierea Arabiei Saudite de Turcia reprezintă „o evoluție foarte proastă” pentru Israel.
Ministrul israelian al Apărării Yisrael Katz, unul dintre apropiații lui Netanyahu, a devenit una dintre principalele voci care folosesc retorica împotriva Turciei și a președintelui Recep Tayyip Erdogan.
Katz publică frecvent pe rețelele sociale mesaje la adresa Turciei și a lui Erdogan, iar o parte dintre postările sale sunt redactate chiar în limba turcă. Eli Cohen, parlamentar Likud și ministru al Energiei, a oferit luna trecută un alt indiciu că relația cu Turcia va ocupa un loc important în discursul electoral.
„Dacă Turcia își stabilește o bază în Siria, vom instala și noi una”, a declarat Cohen pentru un post local de radio. Netanyahu și membrii echipei sale și-au intensificat vizibil declarațiile împotriva Turciei după atacul Israelului asupra bazei militare Abu al-Duhur.
Mai mulți lideri ai opoziției și comentatori politici israelieni consideră că Netanyahu și apropiații săi încearcă să transforme atacul din Siria și tensiunile cu Turcia într-o temă de campanie electorală.
Liderul Partidului Democraților, Yair Golan, a calificat decizia lui Netanyahu privind atacul drept „arogantă și periculoasă”.
Golan a afirmat că Israelul „a amplificat tensiunile cu Turcia și a adâncit ruptura cu Statele Unite”. El l-a acuzat pe Netanyahu că folosește forța militară pe baza unor calcule politice și a susținut că Israelul plătește un preț din punct de vedere al securității.
Fostul premier Ehud Barak a afirmat, la rândul său, că Netanyahu urmărește să ajungă la electorat prin intermediul tensiunilor de securitate înaintea scrutinului din 27 octombrie.
Comentatoarea politică israeliană Esther Solomon a scris într-o analiză publicată de Haaretz că Netanyahu nu a reușit să obțină rezultatele dorite în sondaje „în ciuda tuturor eforturilor sale” înaintea alegerilor.
Potrivit acesteia, Netanyahu încearcă să obțină mai multe voturi folosind fiecare front disponibil pentru a „copleși, surprinde și epuiza opoziția” și pentru a crea un nou impuls electoral în favoarea partidului său.
Un alt comentator politic, Jonathan Lis, a scris tot în Haaretz că, pe lângă considerentele de securitate și diplomație, calculele politice ar avea un rol în procesul decizional al premierului israelian.
„Pe măsură ce alegerile din octombrie se apropie, este extrem de suspect că Netanyahu ar dori o escaladare a tensiunilor cu Turcia și Siria, mai ales în condițiile în care administrația Trump încurajează calmul între părți”, a afirmat Lis.
Campania construită în jurul mesajelor împotriva Turciei nu se limitează la declarațiile lui Netanyahu și ale membrilor guvernului său.
Channel 14, post de televiziune considerat apropiat de Netanyahu, a difuzat un material despre Consulatul General al Turciei din Ierusalimul de Est, instituție care reprezintă relațiile Turciei cu Palestina.
Postul a susținut că în clădirea consulatului ar avea loc lucrări de renovare „neautorizate”. Materialul afirma că municipalitatea israeliană din Ierusalim nu ar fi primit permisiunea de a inspecta locul și a prezentat imagini filmate din exteriorul clădirii consulatului.
Postul I24 a difuzat, la rândul său, un documentar în care a susținut că Turcia încearcă să-și extindă influența asupra Ierusalimului de Est prin activitatea instituțiilor și asociațiilor turcești din oraș. Documentarul a acordat o atenție amplă ajutorului umanitar oferit palestinienilor din Ierusalimul de Est de instituții și organizații din Turcia.
În material au fost prezentate și activitățile Centrului Cultural Yunus Emre din Ierusalimul de Est, într-un context mai larg în care relația cu Turcia a devenit tot mai prezentă în discursul politic și mediatic din Israel înaintea alegerilor din 27 octombrie.