Netanyahu: „Sper că vom vedea întoarcerea tuturor ostaticilor în următoarele zile”, dar IDF rămâne să supravegheze Gaza

Netanyahu Sper că vom vedea întoarcerea tuturor ostaticilor în următoarele zile dar IDF rămâne să supravegheze Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a spus, sâmbătă seară, într-o declarație video, că speră ca ostaticii să revină în Israel în următoarele zile.

„Sper că, cu ajutorul lui Dumnezeu, în zilele următoare, în timpul sărbătorii Sukkot, vom putea anunța întoarcerea tuturor ostaticilor – cei vii și cei uciși, cu IDF încă desfășurată în adâncul Gazei.”

Israelul este „în pragul unei realizări foarte mari”, a spus el. „Încă nu este finală. Lucrăm din greu la asta.”

El i-a criticat pe înalții oficiali care au susținut că ar fi imposibil să recupereze toți ostaticii fără să părăsească Gaza complet, potrivit The Times of Israel.

Israelul a recuperat 207 ostatici până în acest moment, a subliniat el. „Dar nu am renunțat niciodată la restul ostaticilor. Și nu am renunțat niciodată la restul obiectivelor de război”, a adăugat premierul.

Netanyahu spune că a coordonat, cu președintele SUA Donald Trump, „o mișcare diplomatică care a răsturnat complet situația”, în timp ce trupele IDF pătrundeau adânc în orașul Gaza. „În loc ca Israelul să fie izolat, Hamas va fi izolat”, spune el.

În prima etapă, spune el, toți ostaticii vor fi eliberați, iar IDF se va reașeza pe poziții care îi vor permite să continue supravegherea Gazei.

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a susținut că singurul motiv pentru care Hamas este dispus să elibereze toți ostaticii este presiunea militară și diplomatică.

Netanyahu a revenit la o afirmație des folosită, conform căreia a rezistat „presiunilor enorme” la nivel internațional și intern de a pune capăt războiului și a ceda cerințelor Hamas.

El i-a mulțumit președintelui american Donald Trump pentru sprijinul său ferm și pentru că s-a alăturat atacurilor asupra programului nuclear al Iranului.

El a spus în engleză că „este adevărat” că Israelul poate obține eliberarea tuturor ostaticilor fără a se retrage din Fâșia Gaza. „Cu ajutorul lui Dumnezeu, se va întâmpla foarte curând.”

Echipa de negociere a Israelului, condusă de ministrul Afacerilor Strategice, Ron Dermer, se va îndrepta spre Cairo pentru a stabili „detaliile tehnice” ale eliberării ostaticilor. „Intenția noastră și intenția prietenilor noștri americani este de a limita negocierile la câteva zile”, a spus Netanyahu.

În a doua fază a acordului, Hamas va fi dezarmat, iar Fâșia Gaza va fi demilitarizată. Acest lucru se va întâmpla pe cale diplomatică sau militară, a avertizat Netanyahu în discurs.

Ministerul Sănătății din Gaza, condus de Hamas, a declaat că 66 de persoane au fost ucise de operațiuni militare israeliene în teritoriul palestinian în ultimele 24 de ore, totalul de la începutul războiului ajungând la 67.074.

Alte 265 de persoane au fost internate în spital cu răni, potrivit unui comunicat publicat pe Telegram.

Contul „Rapid Response 47” al Casei Albe de pe X a distribuit o informație publicată de Axios care îl citează pe președintele american Donald Trump spunându-i premierului Benjamin Netanyahu: „I-am spus: «Bibi, aceasta este șansa ta la victorie». El a fost de acord cu asta. Trebuie să fie de acord cu asta. Nu are de ales. Cu mine, trebuie să fie de acord.”

Postarea vine în timp ce televiziunea israeliană difuzează discursul lui Netanyahu în care pledează pentru plan în fața publicului israelian.

Comentarii

Citește mai departe

Un tânăr de 18 ani din Lumina, județul Constanța, proaspăt ieșit din închisoare, a fost reţinut de poliţişti după ce a violat o femeie de 48 de ani, iar apoi a omorât-o. Poliţiştii au fost sesizaţi la numărul de urgență 112, că într-o zonă publică a oraşului Năvodari a fost găsit cadavrul unei femei, potrivit […]
Autoritățile din Iran au pulverizat norii cu substanțe chimice pentru a provoca ploaie, în încercarea de a combate cea mai gravă secetă din țară din ultimele decenii. Cunoscut sub numele de însămânțare a norilor, procesul a fost efectuat sâmbătă peste bazinul lacului Urmia, potrivit agenției oficiale de știri iraniană Irna, relatează BBC. Urmia este cel […]
Oficialii Autorității Palestiniene (AP) ar trebui asasinați dacă ONU sprijină statalitatea palestiniană, a declarat ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir. Mai multe instituții media israeliene au relatat comentariul politicianului de extremă dreapta, făcut astăzi în cadrul unei ședințe a partidului Otzma Yehudit. „Dacă se accelerează recunoașterea statului terorist palestinian și ONU recunoaște un stat […]
În februarie 2023, printr-o cerere înregistrată la Tribunalul Brașov, 20 de judecători, dintre care opt deja pensionari înainte de 2020, au cerut Tribunalului Brașov „recalcularea indemnizaţiei de încadrare”. Ei cereau diurna de 2% pe zi, la fel cu aveau procurorii din fosta secție specială. Recalcularea a fost cerută începând cu 16 octombrie 2018, când au […]
O echipă a Fondului Monetar Internațional a început la Kiev discuțiile cu autoritățile ucrainene, după solicitarea oficială de asistență depusă în septembrie 2025, pe fondul presiunilor tot mai mari asupra finanțelor publice ale Ucrainei. Potrivit proiectului de buget pe 2026, toate veniturile fiscale interne vor merge la apărare (circa 62,8 mld. $), în timp ce […]