Nici Ponta nu crede ca Rovana Plumb va trece de Parlamentul European: „Romania trebuie sa aiba o propunere de rezerva”

politica

Liderul Pro Romania, Victor Ponta, a declarat marti ca tara noastra ar trebui sa aiba o propunere de rezerva pentru functia de comisar european, in cazul in care cea initiala nu este votata in comisiile din Parlamentul European.

Intrebat cum vede primirea de catre Romania a portofoliului Transporturilor, Victor Ponta a raspuns: „Foarte bun, se putea si mai rau, se putea si mai bine. Acum important este sa fie pregatiti pentru partea a doua: ce se intampla daca pica propunerea in comisii”.

Ponta a spus ca Romania trebuie sa aiba si o propunere de rezerva pentru functia de comisar european.

„Trebuie sa aiba o propunere de rezerva. Eu, in 2014, am negociat atat cu presedintele de atunci al Comisiei (n.r. – Comisia Europeana) domnul Juncker, cu liderii politici si europeni si cu liderii grupurilor parlamentare si m-am asigurat ca persoana nominalizata de Romania, nu de PSD…. mai fac precizarea ca doamna Corina Cretu nu a fost nominalizata de PSD. Mi se pare o tampenie sa te duci in partid sa vorbesti despre nominalizari institutionale. Un comisar este al Romaniei, nu al PSD. (…) Eu m-am asigurat si nu a fost niciun fel de problema. Aici cred ca trebuie sa aiba si planul B”, a explicat Ponta, la Parlament.

Presedintele ales al Comisiei Europene, germana Ursula von der Leyen, a prezentat marti, la Bruxelles, echipa de comisari si noua structura a urmatorului executiv european, eurodeputata PSD Rovana Plumb fiind propusa pentru portofoliul Transporturi, se arata intr-un comunicat al Executivului comunitar.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: