Niciodata sa nu aveti incredere in borfasi. Manipulare, cum a rastalmacit Dancila intalnirea cu USR

politica

Premierul Viorica Dancila a emis un comunicat de presa in care rastalmaceste sensul intalnirii pe care a avut-o cu reprezentantii USR, sustinand ca aceasta a avut loc „ca urmare a apelurilor prim-ministrului la pace politica, dialog si consens”. 

„Intrevederea a avut loc in spiritul si ca urmare a apelurilor prim-ministrului la pace politica, dialog si consens, pe perioada detinerii de catre Romania a Presedintiei Consiliului Uniunii Europene”, afirma guvernul intr-un comunicat de presa.

”Apreciez deschiderea dumneavoastra la dialog si faptul ca avem o discutie constructiva in contextul in care Romania va prelua si exercita Presedintia rotativa a Consiliului Uniunii Europene incepand cu 1 ianuarie 2019. Sunt om al dialogului si am convingerea ca doar impreuna, prin cooperare si unitate, prin dialog cu reprezentantii Opozitiei si ai intregii societati, putem avea o presedintie de succes”, a subliniat prim-ministrul.

Intalnirea a fost insa solicitata, in „regim de urgenta”, de USR avand in vedere intentiile guvernului de a emite o OUG privind codurile penale. „Am solicitat ca pentru cele sase luni sa nu emita ordonante pe justitie, pentru a avea o presedintie de minima credibilitate. Am fost foarte fermi si foarte expliciti solicitandu-i sa nu emita o astfel de ordonanta”, a declarat Barna, la finalul intalnirii.

Uniunea Salvati Romania i-a prezentat vineri premierului Viorica Dancila 12 argumente pentru care sa nu promoveze nicio ordonanta de urgenta care sa aiba ca obiect modificarea Codului penal si a celui de procedura penala sau acordarea vreunei amnistii ori gratieri directe sau mascate, unul dintre acestea fiind ca Parlamentul este singura autoritate legislativa a Romaniei, nicidecum Guvernul, iar prin emiterea unei astfel de OUG se incalca art. 61 din Constitutie, care consacra acest atribut al Parlamentului, dar si principiul separatiei puterilor in stat.

Potrivit documentului transmis presei de USR, un alt argument vizeaza faptul ca Executivul este obligat sa puna in aplicare programul de guvernare votat de Parlament, iar acesta nu contine nicio masura care sa presupuna modificarea radicala a Codului penal si a celui de procedura penala ori amnistia sau gratierea, ci, dimpotriva, programul de guvernare si-a asumat respectarea recomandarilor Comisiei Europene in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare.

„Raportul Comisiei Europene ne recomanda ca modificarile aduse in Parlament la Codul penal si de procedura penala sa nu intre in vigoare si sa fie reluata procedura parlamentara cu respectarea deplina a avizului Comisiei de la Venetia, astfel incat sa fie respectata compatibilitatea cu dreptul UE si cu instrumentele internationale de lupta impotriva coruptiei. Ca atare, o grabire a intrarii in vigoare, chiar si partiala, prin OUG, a modificarilor aduse Codului penal si de procedura penala ar fi in total dezacord cu recomandarile primite din partea Comisiei Europene, obligatorii pentru Romania, potrivit deciziei CCR nr. 2/2012”, se precizeaza in documentul inaintat prim-ministrului.

Semnatarii lui precizeaza ca „o serie de prevederi care au trecut de filtrul analizei de constitutionalitate au fost criticate ferm in cadrul avizului Comisiei de la Venetia”.

„Spre exemplu, modificarile referitoare la scaderea unor termene de prescriptie a raspunderii penale (paragrafele 56 – 65 din avizul Comisiei de la Venetia) care nu afecteaza doar lupta impotriva coruptiei (luare de mita, dare de mita, trafic de influenta, cumparare de influenta, abuz in serviciu etc.), dar si infractionalitatea violenta (vatamarea corporala, violul, lipsirea de libertate in mod ilegal etc.). Este in marja legiuitorului sa faca astfel de modificari, dar aceste modificari trebuie bine argumentate, trebuie sa aiba la baza studii criminologice, studii de impact care sa fundamenteze schimbarea politicii penale. In cazul nostru nu a existat nicio justificare pentru reducerea termenelor de prescriptie a raspunderii penale care va avea drept consecinta imposibilitatea tragerii la raspundere a persoanelor care au savarsit fapte penale. De asemenea, modificarile intervenite la infractiunea de compromitere a intereselor justitiei (paragrafele 80 – 88 din avizul Comisiei de la Venetia), la darea de mita (paragrafele 89 – 93), la cumpararea de influenta (paragraful 98) au trecut de filtrul de constitutionalitate, dar au fost aspru criticate in cadrul avizului Comisiei de la Venetia”, este un alt argument cuprins in documentul cu care USR s-a prezentat la intalnirea cu premierul Viorica Dancila si ministrul Justitiei, Tudorel Toader.

USR arata ca, potrivit dispozitiilor constitutionale, Guvernul este chemat sa raspunda doar in fata Parlamentului, nicidecum in fata vreunei structuri de partid. „Guvernul este al Romaniei, nu al unui anumit partid, iar dumneavoastra sunteti premier al Romaniei, nu al unei structuri de partid, ca atare aveti dreptul, dar si obligatia constitutionala de a lua masuri in interesul cetatenilor romani, iar nu in interesul unei conduceri vremelnice a unui partid politic”, subliniaza semnatarii documentului.

Conform acestora, Guvernul nu poate uzurpa atributul Legislativului de unica autoritate legiuitoare pe un domeniu care face obiectul unei proceduri parlamentare in curs de desfasurare. „Chiar daca aceste decizii se refera la posibilitatea Guvernului de asumare a raspunderii cu privire la un proiect de lege, argumentele sunt valabile si in privinta emiterii unor ordonante de urgenta”, subliniaza USR.

Totodata, ei mentioneaza ca art. 115 alin. 4 din Constitutie prevede ca „(4) Guvernul poate adopta ordonante de urgenta numai in situatii extraordinare, a caror reglementare nu poate fi amanata, avand obligatia de a motiva urgenta in cuprinsul acestora”.

„Aceste conditii trebuie indeplinite cumulativ. In cazul de fata niciuna dintre aceste conditii nu este indeplinita. Nu ne aflam intr-o situatie exceptionala, ci in situatia in care se deruleaza o procedura parlamentara. Intrarea in vigoare a acestor modificari nu doar ca poate fi amanata, ci chiar ar trebui amanata pana la punerea in acord cu recomandarile Comisiei Europene si cu avizul Comisiei de la Venetia. Dispozitiile a caror modificare se solicita sunt in vigoare de ani de zile, iar deciziile CCR produc ele insele efecte obligatorii, astfel incat intrarea in vigoare a modificarilor poate fi amanata pana la adoptarea lor in cadrul procedurii parlamentare. Nici pretinsa urgenta constand in punerea in acord a legislatiei noastre cu cele doua directive europene referitoare la confiscarea extinsa si la prezumtia de nevinovatie nu poate fi retinuta. Pe de o parte, nu exista riscul declansarii procedurii de infringement impotriva Romaniei cata vreme insasi Comisia Europeana ne-a solicitat sa evitam intrarea in vigoare a acestor prevederi si sa reluam toata procedura de legiferare cu privire la aceste coduri. (…) Restul sutelor de modificari care se regasesc in propunerile legislative aflate in prezent in procedura parlamentara a reexaminarii dupa controlul de constitutionalitate nu au nicio legatura cu deciziile CCR sau cu cele doua directive. Desfasurarea normala a unei proceduri parlamentare, firesti in orice democratie, care implica si posibilitatea declansarii unui control de constitutionalitate inainte de promulgare, nu poate fi considerata tergiversare si motiv de adoptare a unui act normativ aflat in procedura parlamentara prin ordonanta de urgenta”, subliniaza semnatarii documentului.

Uniunea Salvati Romania mai spune ca adoptarea unei astfel de ordonante de urgenta ar putea declansa o procedura de infringement impotriva Romaniei, astfel cum s-a intamplat in cazul Poloniei care a pierdut procesul intentat de Comisia Europeana in fata Curtii de Justitie a UE, procedura care ar putea avea ca efect obligarea tarii noastre la plata unor daune cominatorii imense pentru fiecare zi de intarziere.

„Punctul de vedere al magistratilor, ignorat pana acum, ar trebui sa se faca auzit. Modificarile preconizate au starnit critici ferme din partea magistratilor. In prezent, mai multe asociatii profesionale ale magistratilor, intre care „Forumul Judecatorilor din Romania”, „Miscarea pentru Apararea Statutului Procurorilor” si „Initiativa pentru Justitie”, v-au solicitat public, in mod argumentat, abandonarea unui astfel de proiect. De asemenea, societatea civila, reprezentata de zeci de ONG-uri, si-a exprimat dezacordul fata de ideea emiterii unei OUG de modificare a Cp si Cpp sau de amnistie si gratiere. ISSPOL a realizat de curand un sondaj de opinie din care a rezultat ca peste 90% dintre romani se opun amnistiei si gratierii”, arata USR.

Nu in ultimul rand, in document se subliniaza ca Romania are nevoie de stabilitate si, dupa framantarile sociale din aceasta perioada, care au debutat cu protestele de strada declansate de OUG 13/2017 si au culminat cu protestul din 10 august 2018, Romania are nevoie de liniste, mai ales in contextul framantarilor sociale din alte state membre ale UE si al preluarii presedintiei Consiliului Uniunii Europene.

„Cu siguranta emiterea unei astfel de ordonante de urgenta poate declansa ample proteste de strada care pot vulnerabiliza si mai mult Romania”, precizeaza USR.

Presedintele USR, Dan Barna, s-a intalnit vineri cu premierul Viorica Dancila si cu ministrul Justitiei, Tudorel Toader. La discutii au mai fost prezenti parlamentarii USR Stelian Ion, Cristian Ghinea si Vlad Gheorghe.

La intrevederea de la Palatul Victoria au participat, din partea USR, Dan Barna, Vlad Gheorghe, Stelian Ion, Cristian Ghinea.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: