Declarațiile au fost făcute la plecarea de la sediul Consiliului Superior al Magistraturii, unde Nicușor Dan participase pentru prima dată la o ședință a CSM.
„Societatea așteaptă să avem un Guvern. Au existat discuții. Nu am acționat prea mult pentru că parlamentarii au fost în vacanță și este nevoie de vot fizic. E momentul să tranșăm”, a declarat președintele.
Noua sesiune ordinară a Parlamentului a început pe 1 septembrie. Deputații și senatorii și-au reluat activitatea, iar votul pentru învestirea unui guvern poate fi organizat după desemnarea candidatului și parcurgerea procedurilor constituționale.
Nicușor Dan anunțase anterior că după 1 septembrie va organiza noi consultări cu partidele pentru găsirea unei majorități. Joi, președintele nu a precizat dacă aceste consultări vor fi formale și nici în ce zi ar urma să anunțe numele candidatului.
Ultimul guvern propus de Nicușor Dan a fost respins de Parlament pe 22 iunie, în urmă cu 73 de zile. Cabinetul prezentat de Adrian Veștea a primit numai 189 de voturi favorabile, față de minimum 233 necesare pentru învestire. Au fost înregistrate și 23 de voturi împotrivă.
Adrian Veștea fusese a doua nominalizare făcută de Nicușor Dan după căderea Guvernului Bolojan. Prima opțiune, Eugen Tomac, nu a reușit să prezinte un cabinet și un program de guvernare în termenul constituțional.
După eșecul Guvernului Veștea, președintele a amânat o nouă desemnare, argumentând că nu exista o majoritate parlamentară și că un vot în perioada vacanței parlamentare ar fi fost dificil de organizat.
Conducerea PSD a adoptat luni, la Sinaia, o rezoluție prin care partidul se declară pregătit să intre la guvernare. Social-democrații susțin fie constituirea unui guvern minoritar PSD, fie formarea unui cabinet politic mai larg, construit în jurul partidului.
Sorin Grindeanu a anunțat că PSD va merge la consultările de la Palatul Cotroceni cu o propunere proprie de premier și că este pregătit să își asume funcția.
„Evident că îmi asum funcția de prim-ministru”, a declarat liderul PSD după reuniunea de la Sinaia.
Miercuri, Grindeanu a afirmat că nu a primit, în ultimele aproximativ două săptămâni, niciun semnal de la Palatul Cotroceni privind desemnarea premierului sau reluarea negocierilor. Liderul PSD a precizat că partidul lucrează în continuare la constituirea unei majorități parlamentare, fără să ofere detalii despre partidele cu care negociază.
PSD a anunțat public că nu intenționează să formeze o alianță cu AUR, însă cele două partide au votat împreună în Camera Deputaților pentru modificarea componenței Biroului permanent. PNL, USR și UDMR au susținut că acest vot indică apariția unei noi majorități parlamentare în jurul PSD și AUR, acuzație respinsă de social-democrați.