Nicusor Dan, CV de exceptie. Olimpic international, s-a intors in Romania la un salariu de 60 de dolari

politica

Presedintele PNL, Ludovic Orban, a anuntat joi sustinerea PNL pentru candidatura lui Nicusor Dan la Primaria Capitalei. Nicusor Dan s-a remarcat in ultimii 15 ani printr-o constanta si ampla implicare pentru a stopa derapajele administratiilor care au condus Bucurestiul.

Are 49 de ani, fost olimpic international, preda matematica si s-a facut cunoscut cunoscut in ultimii zece ani pentru implicarea sa in conservarea patrimoniului arhitectural din Bucuresti.

Nicusor Dan traieste cu prietena lui intr-un apartament luat cu chirie. In mai 2016, in timpul campaniei pentru primaria Bucurestiului, acesta a devenit tatal unei fetite.

El a fost student la cea mai buna universitate din Franta, Ecole Normale Superieure de Paris (1992-1995), apoi a obtinut doctoratul in matematica la Universitatea Paris XIII (1998). Nicusor Dan s-a intors in Romania in 1998, de la un salariu de 2000 de dolari la un salariu de 60 de dolari, scrie Capital.

Dan a infiintat Asociatia „Salvati Bucurestiul” in 2006 ca o reactie la demolarea caselor de patrimoniu de catre speculatorii imobiliari, constructia de blocuri inalte de locuinte in cartiere protejate, cat si scaderea suprafetelor spatiilor verzi din Bucuresti.

Asociatia a fost in multe procese pentru protejarea patrimoniului, castigand 23 dintre acestea cu autoritatile locale din Bucuresti. Printre succesele acesteia se numara anularea constructiei unui „Aqua Parc” pe 7 hectare din Parcul Tineretului, salvarea de la demolare a unui numar de cladiri de patrimoniu de pe Soseaua Kiseleff, anularea deciziei de demolare a Pietei Matache si anularea unui proiect care ar fi construit o cladire de birouri in cadrul Palatului Stirbei pe Calea Victoriei.

Asociatia a reusit de asemenea sa faca in 2009 cateva schimbari la legea urbanismului. Fostul primar al Bucurestiului, Sorin Oprescu, a acuzat „ONG-urile” (referindu-se la Salvati Bucurestiul) ca „blocheaza dezvoltarea orasului”. Arhitectul-sef al Bucurestiului, Gheorghe Patrascu, criticat de ONG-uri pentru demolarile autorizate, recunoaste ca „s-au facut greseli”, dar contesta competentele lui Nicusor Dan in acest domeniu, cu toate ca il considera „un exemplu de curaj”.

Nicusor Dan a candidat pentru postul de primar al Capitalei atat in 2012 cat si in 2016, cand a obtinut 30,2% din voturi, peste 175.000 de voturi. Nicusor Dan si-a bazat campania electorala pe ideea de a crea un Bucuresti in care „sa ne placa sa traim”.

Ulterior a transformat USB in USR, formatiune care a reusit sa sparga monopplul vechilor partide si sa intre in Parlament. Ulterior, pe fondul controverselor legate de Referendumul pentru Familie, Nicusor Dan a demisionat din fruntea USR, fiind acum deputat independent.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: