Nicușor Dan, despre noul ministru al Apărării: „Decizia aparține USR. Am fost consultat la fiecare numire și mă aștept să fiu consultat și acum”

Nicușor Dan despre noul ministru al Apărării Decizia aparține USR. Am fost consultat la fiecare numire și mă aștept să fiu consultat și acum

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat miercuri, în contextul demisiei ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu, că numirea unui nou titular al portofoliului se află, potrivit protocolului de coaliție, în responsabilitatea USR. Șeful statului a precizat că formațiunea l-a consultat înainte la toate numirile de miniștri și că se așteaptă ca același lucru să se întâmple și în acest caz.

„Pentru moment, decizia este la USR, conform protocolului de coaliție. Ei m-au consultat cu privire la numirile de miniștri înainte și mă aștept să o facă și acum”, a afirmat președintele, adăugând că a discutat telefonic cu Ionuț Moșteanu chiar înainte ca acesta să-și anunțe demisia.

Nicușor Dan a transmis și o observație privind dezbaterile din spațiul public: „Intensitatea cu care în spațiul public se blamează diferite fapte nu este niciodată proporțională cu faptele”.

Președintele nu a făcut referire directă la motivele demisiei, însă declarația sa a venit pe fondul discuțiilor aprinse generate de plecarea ministrului și de reacțiile politice care au urmat.

Deși Ministerul Apărării nu are un titular de aproape o săptămână, președintele a dat asigurări că instituția funcționează fără riscuri. „Este un ministru responsabil care se ocupă”, a spus Nicușor Dan.

El a relatat și o discuție recentă privind o poziție pe care România trebuie să o adopte la nivel european: „Mi s-a spus că ministrul este la apărare pentru că chiar se ocupă de această chestiune. Nu e niciun pericol. În democrație, se mai întâmplă ca miniștrii să plece pentru 10 zile, 15 zile.”

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Numărătoarea oficială arată că Daniel Băluță, candidatul PSD, se îndreaptă spre locul trei, o surpriză majoră având în vedere că acesta era clasat în sondaje pe primul loc. Iată cum arată acum situația: Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Daniel Băluță, nu a acceptat rezultatul exit-poll anunțat la închiderea urnelor, declarând că va aștepta numărarea oficială […]
Candidatul USR la Primăria Capitalei, Cătălin Drulă, a declarat că Ciprian Ciucu, câştigător al alegerilor pentru PMB conform rezultatelor exit-poll-ului, va fi susţinut de reprezentanţii USR în toate proiectele pentru Bucureşti. „Are o misiune grea înainte. Ştiu cât de greu este ceea ce îl aşteaptă. Îl cunosc pe Ciprian de multă vreme. Îi doresc să […]
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că votul majoritar primit duminică îl responsabilizează şi că vrea să facă din Bucureşti proiectul vieţii sale. „Acest vot mă responsabilizează. Le mulţumesc foarte mult bucureştenilor pentru votul lor, le mulţumesc celor care m-au sprijinit în această campanie. Vreau să dau un mesaj de unitate pentru […]
Anca Alexandrescu și George Simion au susținut declarații după publicarea exit-poll-ului, care o plasează pe candidata AUR, pe poziția a treia în cursa pentru Primăria Capitalei. Cei doi au încercat să găsească explicații pentru eșec. „Este un moment complicat pentru țara noastră, eu nu vreau să fac foarte multe comentarii pentru că exit-poll-urile sunt rezultatele […]
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Daniel Băluță, nu a acceptat rezultatul exit-poll anunțat la închiderea urnelor, declarând că va aștepta numărarea oficială a voturilor, cu președintele PSD, Sorin Grindeanu, alături. În spatele lui Băluță se afla fiul lui Piedone, primar al Sectorului 5. „În primul rând, aș dori să mulțumesc din tot sufletul bucureștenilor care […]