Nicușor Dan, întrebat despre porecla ”PSDan”: ”Încerc să iau cele mai bune decizii pentru România”

Nicușor Dan întrebat despre porecla PSDan Încerc să iau cele mai bune decizii pentru România
Preşedintele Nicuşor Dan a respins, joi, acuzaţiile potrivit cărora ar favoriza PSD, după ce unii dintre foştii săi susţinători l-au poreclit „PSDan”, şi a afirmat că deciziile sale trebuie evaluate inclusiv prin prisma consecinţelor pe termen mediu şi lung.

Şeful statului a vorbit şi despre perioada care a precedat depunerea moţiunii de cenzură de către Sorin Grindeanu, precizând că nu a existat un singur moment decisiv, ci un cumul de motive şi de discuţii cu liderii partidelor.

„Uneori nu trebuie să te uiţi doar la pasul unu”

Întrebat direct dacă este „PSDist”, Nicuşor Dan a afirmat că îşi exercită mandatul încercând să adopte soluţiile pe care le consideră cele mai bune pentru România.

„Am un mandat şi, în exercitarea lui, încerc să iau cele mai bune decizii pentru România”, a declarat preşedintele.

Acesta a susţinut că unele decizii nu trebuie analizate doar prin efectul lor imediat, deoarece o soluţie aparent avantajoasă într-o primă etapă poate produce consecinţe negative ulterior.

„Uneori, când iei cele mai bune decizii, nu trebuie să te uiţi doar la pasul unu. Se poate ca tentaţia de la pasul unu să fie nocivă pentru pasul doi sau trei”, a explicat Nicuşor Dan.

Declaraţia vine după ce unii dintre cei care l-au susţinut anterior l-au criticat pentru modul în care a gestionat relaţia cu PSD şi negocierile politice declanşate după căderea Guvernului.

„Au fost multe momente premergătoare moţiunii”

Întrebat dacă Sorin Grindeanu i-a prezentat majoritatea pe care se baza după căderea guvernului atunci când a depus moţiunea de cenzură şi dacă i-a explicat ce urma să se întâmple după demiterea Guvernului, Nicuşor Dan a afirmat că situaţia a fost rezultatul mai multor evoluţii politice.

„Nu a fost un moment, au fost multe momente premergătoare moţiunii”, a declarat şeful statului.

Preşedintele a precizat că, înaintea depunerii moţiunii, a discutat cu liderii partidelor, însă aceştia îi prezentau nu doar propriile poziţii, ci şi opiniile existente în interiorul formaţiunilor şi în rândul parlamentarilor.

„Eu vorbeam cu ei, dar ei îmi vorbeau de poziţia membrilor lor de partid şi a parlamentarilor lor. A fost un cumul de motive”, a spus Nicuşor Dan.

Preşedintele refuză să dezvăluie discuţiile cu liderii partidelor

Nicuşor Dan a evitat să ofere detalii despre mesajele transmise de Sorin Grindeanu şi de ceilalţi lideri politici în perioada premergătoare moţiunii.

„Nu cred că ar fi corect să vă relatez ce mi-au spus fiecare dintre liderii de partide”, a afirmat şeful statului.

A apreciat votarea bugetului înaintea moţiunii

Preşedintele a remarcat însă că discuţia despre înlăturarea Guvernului a fost amânată până după adoptarea bugetului de stat, lucru pe care l-a calificat drept un gest de responsabilitate.

„Ce am apreciat eu este că, totuşi, discuţia despre moţiune a fost după votarea bugetului, deci un gest de responsabilitate”, a declarat Nicuşor Dan.

„Dacă ar exista o majoritate, aş face desemnarea mâine”

Nicuşor Dan a precizat că niciunul dintre candidaţii propuşi până în prezent pentru funcţia de premier nu beneficiază de sprijinul necesar în Parlament.

„În acest moment, niciunul dintre cei propuşi ca premier nu face majoritate. Dacă ar face-o, l-aş propune mâine”, a afirmat preşedintele.

Şeful statului a indicat astfel că responsabilitatea pentru deblocarea crizei politice şi constituirea unei majorităţi revine partidelor parlamentare.

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Compania de producție de semiconductori din Taiwan a anunțat luni o creștere semnificativă a vânzărilor pentru luna iulie, pe măsură ce cererea pentru cipurile sale legate de inteligența artificială a continuat să crească. TSMC, cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat venituri în iulie de 467,58 miliarde de dolari noi taiwanezi (14,5 […]
Dintre toate partidele cărora li s-a permis să participe la alegerile parlamentare rusești, doar Iabloko se opune războiului împotriva Ucrainei. Prin urmare, partidul Rodina, susținut de Kremlin, a intentat un proces, cerând ca Iabloko să fie exclus din alegeri. Mulți tineri au venit la Curtea Supremă din Moscova pentru a susține partidul Iabloko, care era […]
Teheranul a minimalizat îngrijorările legate de un nou pact de apărare reciprocă între Arabia Saudită, Turcia și Pakistan, prezentând în același timp acordul ca o dovadă a dependenței regionale în scădere de Statele Unite. Ministerul iranian de Externe a declarat luni că pactul de apărare semnat săptămâna trecută între Arabia Saudită, Turcia și Pakistan este […]
Parlamentul Turciei a deschis luni dezbaterea asupra unui proiect de lege care ar introduce o amnistie condiționată pentru mii de militanți kurzi, oferindu-le un mecanism asemănător grațierii, în încercarea de a promova inițiativa de pace a guvernului cu gruparea lor insurgentă. Anul trecut, Partidul Muncitorilor din Kurdistan, sau PKK, și-a încheiat campania armată de decenii […]
Dezinformarea din online a ajuns să producă violenţă în lumea reală, afirmă deputatul PNL Ionel Bogdan, în contextul atacului asupra unui echipaj de ambulanţă din judeţul Cluj, alimentat de informaţii false distribuite pe TikTok despre aşa-numita „ambulanţă neagră”. Parlamentarul anunţă că va solicita audierea în Parlament a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în […]