Președintele Nicușor Dan a declarat joi la Bruxelles, înaintea participării la Consiliul European, că nu consideră eliminarea prescripției soluția principală pentru problemele din justiție în cazurile de mare corupție.
El a subliniat că adevărata problemă este durata excesivă a proceselor. „Întrebarea fundamentală e, pentru fapte mari de corupție din Codul Penal și acea lege specială a DNA, cu termenul de prescripție care ajunge la 15 ani, de ce nu reușim în 15 ani să rezolvăm o faptă de corupție. Ar trebui ca în 2-3 ani, față de persoana vizată de un astfel de dosar, să se termine și cercetarea, și judecarea, ca să aibă o soluție. Asta e problema”, a afirmat Nicușor Dan.
Declarațiile sale vin ca reacție la poziția premierului Ilie Bolojan, care a spus miercuri că, în cazul faptelor grave de corupție, nu ar trebui să existe prescripție deloc. „Fără să fiu un specialist în materie juridică, consider că cel puțin în fapte de corupție grave nu ar trebui să existe prescripție”, a declarat Bolojan la DigiFM.
Ministrul Justiției, Radu Marinescu (PSD), s-a aliniat opiniei premierului, afirmând la Antena 3 CNN că a discutat recent cu Bolojan despre posibilitatea imprescriptibilității pentru infracțiuni grave. „Trebuie să ne asigurăm că faptele de corupție sunt investigate și sancționate categoric, nu stinse prin prescripție”, a precizat Marinescu, adăugând că subiectul va fi analizat într-un grup de lucru guvernamental.
În schimb, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a temperat entuziasmul, spunând că „e părerea domniei sale” referindu-se la Bolojan și insistând că deciziile ar trebui lăsate specialiștilor, fără intervenție politică. Grindeanu a comparat situația cu tentativele fostului lider PSD Liviu Dragnea de a modifica legile justiției.
Dezbaterea a fost relansată de scandalul din justiție, amplificat de documentarul Recorder și protestele recente, care cer reforme urgente, inclusiv eliminarea prescripției pentru corupție gravă. Peste 10.000 de dosare au fost închise în ultimii ani din cauza prescripției, potrivit rapoartelor oficiale.