„Este incalificabil sa folosesti romanii bolnavi de cancer ca tema electorala in alegerile prezidentiale.
Daca vorbim obiectiv de sistemul de sanatate: s-au pierdut 750 de milioane de euro din PNRR pentru constructia de spitale, NU s-a construit nici macar un singur spital nou in ultimele 3 decenii in Romania, de multe ori bolnavii sunt pusi sa-si cumpere singuri medicamentele la care au dreptul gratuit, de multe ori esti trimis sa-ti faci investigatiile in sistemul privat.
Spitalul Sanador este o institutie medicala privata, cu medici buni, dar care a abuzat in modul in care a construit, intr-o zona supraaglomerata a Bucurestiului. Iar acum vrea sa abuzeze si mai mult, va rog sa vedeti imaginile. Discutia juridica despre legalitatea cererii de construire este complexa, nu o redau aici. Le-am transmis, inca de cand au solicitat, ca nu este locatia potrivita, si sper sa gaseasca locatia rezonabila pentru construirea noului corp”, a precizat Nicusor Dan, prezentand planse cu proiectul propus de Sanador.

Semnarea autorizatiei de construire de catre Nicusor Dan a constituit tema de disputa cu Crin Antonescu si la dezbaterea de miercuri seara, de la Antena 3.
Intrebare de la Crin Antonescu pentru Nicusor Dan: Domnule Nicusor Dan, acum cinci ani de zile vi s-a solicitat aprobarea pentru construirea unei clinici oncologice pentru copii Sanador, Ati stat in procese, acum doi ani o instanta a pronuntat o decizie definitiva, in doi ani erati obligati sa semnati autorizatia. Aud, inteleg, imi spuneti daca e adevarat sau nu ca totusi azi ati semnat-o dupa ce am avut discutii publice. Nu ma interesseaza doar cum un om onest care vrea sa lupte cu coruptia zice, care vrea sa faca intr-adevar domnia legii in Romania nu respecta de doi ani o decizie a instantei. Va intreb totusi, v-ati gandit la copiii, tinerii care au fost privati de posibilitatea unui tratament mai bun? De ce faceti aceste lucruri? E un hobby, e un lobby, e lentoare in decizii? E altceva? Ce e?
Nicusor Dan: Daca dvs. aveti vreo problema cu modul in care se trateaza cancerul in Romania va rog sa va adresati colegului dvs., domnul Rafila. Daca vorbim de sistemul medical din Romania, trebuie sa constatam ca noi de 30 de ani nu avem o viziune pentru sistemul medical, pentru infrastructura, nu exista proiecte pentru mari spitale care sa inlocuiasca infrastructura improprie pentru activitatea medicala din Romania. Daca din lipsa acestei viziuni pe sistemul de sanatate se pune presiune pe un primar sa semneze un act pe care-l considera ilegal cred ca trebuie sa-i lasam posibilitatea de a judeca legalitatea. Si nu sunt doi ani, sunt cateva luni si mai putin de cand s-a redactat hotararea definitiva sa stim si noi ce sa facem.
Crin Antonescu: Eu si cred ca si dvs, noi toti chiar avem o problema cu tratarea cancerului pentru ca Romania e pe primul loc. E vorba de faptul ca cineva avea puteri, avea tot temeiul sa construiasca o clinica pentru copii. Nu v-a cerut nimeni sa va decideti repede – lent- cinci ani ati stat in procese, de doi ani e o sentinta definitiva si tot n-am inteles daca ati semnat sau nu azi ce trebuie sa semnati de cel putin doi ani de zile. Asta e intrebarea, nu e despre Rafila, nu e despre combaterea cancerului in general pe lumea asta. Fiti uman! Lent, dar uman, dati-mi un raspuns.
Nicusor Dan: E vorba exact despre domnul Rafila, daca dvs. ati adus in discutie bolnavii de cancer, cred ca trebuie sa-i intrebam daca ei sunt bine tratati de colegii dvs. de coalitie.
Crin Antonescu: Ati dat sau nu aprobarea?
Nicusor Dan: Da, asta nu inseamna ca un privat care are medici foarte buni trebuie sa construiasca nelegal acolo unde construieste.
Crin Antonescu: De doi ani e sentinta judecatoareasca. Tot ce trebuie sa constat e ca trebuie sa facem campanie electorala in fiecare luna pentru ca din motive electorale ati semnat azi, ceea ce de doi ani nu semnati, doua zile au fost suficiente.