Nicușor Dan: ”S-o spunem foarte direct: dacă Europa continuă să meargă aşa cum a mers, va pierde lupta cu Statele Unite şi va pierde lupta economică cu China”

Nicușor Dan S-o spunem foarte direct dacă Europa continuă să meargă aşa cum a mers va pierde lupta cu Statele Unite şi va pierde lupta economică cu China

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri că dacă Europa continuă să meargă aşa cum a mers, va pierde lupta cu Statele Unite şi va pierde lupta economică cu China, în opinia sa fiind esenţială o relansare a competitivităţii Europei, însă acest lucru înseamnă „curaj”.

Preşedintele Nicuşor Dan participă la evenimentul „Dialog pentru dezvoltare – Summit 2025 – Dezvoltare inteligentă, competitivitate europeană”, organizat de Confederaţia Patronală Concordia.

„Trebuie s-o spunem foarte direct: dacă Europa continuă să meargă aşa cum a mers, va pierde lupta cu Statele Unite şi va pierde lupta economică cu China. Deci, o relansare a competitivităţii Europei este esenţială. Asta înseamnă curaj, inclusiv de a repune în discuţie nişte chestiuni pe care Europa şi le-a trasat în urmă cu 5-10 ani într-un alt context. Asta înseamnă că trebuie să nu mai pierdem foarte mult timp în a găsi echilibrul perfect între politici economice, politici sociale, politici de mediu. Asta înseamnă să ne uităm cu atenţie la cele două rapoarte Letta şi Draghi de anul trecut, să întărim piaţa unică, să simplificăm, să debirocratizăm şi să ne uităm la energie şi să investim în energie, pentru că energia va fi tot mai importantă şi preţul la energie este strict legat de acest concept – competitivitate”, a afirmat preşedintele.

El a susţinut că este un moment în care mediul privat şi statul trebuie să înceapă să colaboreze.

„În ceea ce priveşte România, în primul rând vreau să salut încă o dată mediul privat, care a ţinut şi a dezvoltat România toţi aceşti ani, de multe ori împotriva sau în ciuda politicilor statului. Este un moment în care mediul privat şi statul trebuie să înceapă să colaboreze. Şi aici, din nou, neformal, vă încurajez să intraţi în domenii în care în mod normal mediul economic nu ar trebui să intre. Noi trebuie să construim o interfaţă în care politicul şi economicul să discute şi să propună soluţii, însă în acest moment… Şi lucrăm la această interfaţă, numai că, aşa cum este statul român azi, va dura”, a spus Nicuşor Dan.

Şeful statului a vorbit şi de cadrul financiar multianual 2028-2030.

„Vă încurajez să veniţi dumneavoastră cu politici gata scrise şi cu puncte de vedere gata făcute, gata să fie implementate acolo unde în mod normal statul ar trebui s-o facă. De exemplu, cadrul financiar multianual va fi 2028-2030. Este o negociere în cadrul Uniunii Europene şi asta va da o direcţie de dezvoltare a economiei europene şi a economiei româneşti, care sunt direcţiile pe care noi în negocierea cu Comisia vrem să le dezvoltăm în România. Vrem punctul dumneavoastră de vedere în această negociere. Bugetul naţional – care sunt zonele economice pe care vrem să le stimulăm? Avem o analiză a schemelor de ajutor de stat? Ce a reuşit, ce a eşuat? Avem o perspectivă pe următorii ani? Eu nu am. Dar dumneavoastră şi specialişti pe care noi să-i plătim, dumneavoastră să-i plătiţi pot să o aibă astfel încât dezbaterea pe bugetul 2026 să aibă o puternică componentă cu privire la economia naţională”, a mai afirmat preşedintele.

Nicuşor Dan a amintit despre deficitul comercial şi despre stimularea exporturilor.

„Putem să vorbim de procesul legislativ. Sunt chestiuni care vizează mediul economic, sunt chestiuni care visează educaţia. Cum facem ca ce produce şcoala să fie în acord cu ce aşteptaţi dumneavoastră în piaţa forţei de muncă. Teoretic, dumneavoastră ar trebui să trimiteţi către Guvern nişte principii iar acolo nişte specialişti să elaboreze aceste principii şi să le transforme în acte legislative, diverse normative. Această teorie nu funcţionează, pentru că nu există capacitatea administrativă de a transforma nişte idei care sunt corecte, nişte principii, în momentul ăsta, noi vrem să facem un stat într-un termen rezonabil să poată să facă asta. Dar în momentul acesta nu există această capacitate administrativă să spunem foarte clar şi atunci, vă rog, în această perioadă de tranziţie, să faceţi ceea ce în mod normal nu ar trebui să faceţi dumneavoastră şi ar trebui să facă administraţia. Să veniţi cu propunerile gata făcute pentru a fi implementate. Avem un deficit comercial. Pentru a corecta acest deficit comercial, trebuie să lucrăm împreună statul cu mediul privat şi pentru asta trebuie să folosim aparatul nostru diplomatic, aşa cum toată lumea o face, pentru a stimula exporturile din România şi pentru a găsi parteneriatele pentru a stimula parteneriatele potrivite, care să ajute economia noastră. Din nou, există disponibilitate, dar în momentul acesta nu prea există proiect”, a arătat preşedintele.

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat că România trebuie să investească în apărare, în contextul în care securitatea devine importantă.

„Suntem într-un context în care securitatea devine importantă. Asta înseamnă că, din păcate, trebuie să investim în apărare. Asta de principiu – mai bine să plăteşti profesori decât oameni care fac mitraliere, dar ăsta este contextul şi acest context oferă oportunităţi economiei româneşti, care a avut o tradiţie, care are încă nişte oameni, nişte meseriaşi care ştiu să facă lucruri încă. În cadrul industriei de apărare există zone noi care pot fi abordate şi dintr-o perspectivă de tehnologie clasică, care pot fi abordate şi dintr-o perspectivă de automotive. Astea sunt nişte avantaje competitive la care vă invit să reflectaţi pentru că este o oportunitate pentru economia noastră”, a mai susţinut Nicuşor Dan.

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Președintele Donald Trump a semnalat că se va opune acordului cu Warner Bros. Discovery Inc. dacă nu include și CNN, o posibilă problemă pentru oferta Netflix Inc. „Cred că orice acord ar trebui – ar trebui să fie garantat și sigur că CNN face parte din acesta sau este vândut separat”, a declarat Trump în […]
Laureata Premiului Nobel pentru Pace din acest an, María Corina Machado din Venezuela, este așteptată în Norvegia. Deși nu va putea participa la ceremonia de decernare a premiului, va călători la Oslo, așa cum a anunțat Institutul Norvegian Nobel, fără a specifica o oră exactă de sosire. Acest lucru o pune pe femeia în vârstă […]
Portugalia se confruntă joi cu perturbări severe ale transporturilor, zborurilor, spitalelor, școlilor și altor servicii publice, în timp ce cele două federații sindicale principale organizează o grevă generală din cauza unor reforme fără precedent în domeniul muncii. Ultima dată când uniunile sindicale CGTP și UGT și-au unit forțele a fost în timpul crizei datoriilor din […]
Agricultura nu este doar o ocupație; este o moștenire vie. De secole, pământul a fost martorul muncii tăcute a generațiilor care au cultivat nu doar recolte, ci și tradiții, valori și un mod de viață. Și, chiar și astăzi, mulți aleg să pășească pe urmele celor dinaintea lor, continuând o poveste începută cu mult timp […]
Alex Nedea, jurnalist la Recorder, are un comentariu extrem de tăios după conferința de presă halucinantă a șefei Curțiii de Apel, Liana Arsenie. Nedea îi îndeamnă pe judecători să dea dovadă de curaj, așa cum a procedat joi și judecătoarea Raluca Moroșanu. ”Justiție, nu corupție- dar nu cu toți. Tocmai am avut dovada, live, că […]