„Niet moghilizatii!”. Incep protestele in toata Rusia: „Pentru ce vor plange mamele si copiii lor? Pentru palatul lui Putin?”

Niet moghilizatii. Incep protestele in toata Rusia Pentru ce vor plange mamele si copiii lor Pentru palatul lui Putin

Miscarea tineretului prodemocratie din Rusia „Vesna” a lansat miercuri un apel la organizarea in aceeasi zi a unui protest pe intregul teritoriu al Federatiei Ruse impotriva mobilizarii militare partiale decretate anterior de catre presedintele Vladimir Putin, relateaza publicatia independenta rusa Meduza.io, care transmite din afara tarii, dupa ce a fost declarata „agent strain” de catre regimul de la Moscova.

UPDATE Protestele au inceput in mai multe orase mari din Rusia, politia a trecut la arestari. Cel putin 500 protestatari au fost retinuti pana in prezent in toata tara, potrivit OVD-Info, un grup independent de monitorizare care urmareste detentiile din Rusia, informeaza CNN.

Militantii acestei organizatii, cu sediul la Sankt-Petersburg, ii cheama pe cetatenii rusi sa se adune la ora 19:00 in centrele oraselor lor la o actiune de protest nationala sub lozinca „Niet moghilizatii!”, asociind in mod sugestiv cuvintele ‘moghila’ (mormant) si ‘mobilizatia’ (mobilizare), intr-un cuvant inexistent de fapt in limba rusa.

„Mii de barbati rusi – tatii, fratii si sotii nostri – vor fi aruncati in masina de tocat a razboiului. Pentru ce vor muri? Pentru ce vor plange mamele si copiii lor? Pentru palatul lui Putin?”, subliniaza organizatia in apelul sau difuzat prin Twitter.

Presedintele rus a ordonat miercuri o mobilizare militara partiala si s-a angajat – intr-un discurs televizat catre natiune – sa utilizeze „toate mijloacele disponibile” pentru a proteja teritoriul rus, dupa ce patru regiuni ucrainene ocupate de fortele ruse au anuntat in urma cu o zi organizarea unor referendumuri in vederea anexarii acestor teritorii de catre Rusia, potrivit agentiilor internationale de presa.

Aceste referendumuri, deja denuntate de Kiev si Occident ca „imposturi”, vor creste considerabil mizele conflictului care a intrat deja in a saptea luna in Ucraina, dand Moscovei posibilitatea de a acuza fortele ucrainene ca ii ataca propriul sau teritoriu, subliniaza observatori occidentali.

Responsabilii numiti de Moscova in patru regiuni din Ucraina ocupate de Rusia – Donetk si Lugansk, in est, si Herson si Zaporojie, in sud – au declarat marti ca vor organiza referendumuri in decurs de cinci zile, incepand de vineri.

Intr-un discurs inregistrat in avans si adresat natiunii miercuri dimineata, Putin a acuzat Occidentul ca incearca sa-i „distruga” tara prin sustinerea Kievului si a declarat ca Rusia trebuie sa-i sprijine pe cei din Ucraina care „vor sa-si hotarasca propriul viitor”.

In semn ca Rusia se pregateste pentru un conflict prelungit, care se poate intensifica, Duma de Stat rusa, camera inferioara a parlamentului, controlata de Kremlin, a votat marti pentru inasprirea legilor impotriva dezertarii, capitularii, abandonarii tehnicii militare pe campul de lupta de catre trupele ruse. Deputatii au votat de asemenea pentru introducerea unor eventuale pedepse cu pana la 10 ani de inchisoare pentru soldatii care refuza sa lupte, potrivit Meduza.io.

Daca va fi aprobata de catre Consiliul Federatiei (camera superioara), asa cum se prevede, si apoi promulgata de Putin, legea va intari prerogativele comandantilor pe fondul moralului scazut al trupelor.

Comentarii

Citește mai departe

Duminică, Portugalia a votat pentru alegerea succesorului președintelui conservator Marcelo Rebelo de Sousa, al cărui mandat se încheie în martie. Cu 11 candidați în cursă – un număr record –, primul tur s-a încheiat fără ca vreunul dintre aceștia majoritate absolută, ducând la un tur 2 istoric pe 8 februarie – primul după 40 de […]
Absența președintelui Nicușor Dan de la Forumul Economic Mondial de la Davos, care începe săptămâna viitoare, a generat întrebări și speculații în spațiul public. Duminică seara, consilierul prezidențial pentru securitate națională și politică externă, Marius Lazurca, a oferit explicații detaliate, subliniind că decizia șefului statului reflectă o prioritizare atentă a urgențelor interne și nu o […]
Un eveniment rar și spectaculos s-a produs în Iran: televiziunile de stat au atacate virtual de hackeri, care au difuzat, în locul programelor obișnuite, imagini cu proteste în curs și mesaje atribuite lui Reza Pahlavi, fiul ultimului șah al Iranului și figură proeminentă a opoziției. Potrivit Jerusalem Post, incidentul a avut loc duminică seară printr-o […]
Orașul Minneapolis se află într-un punct critic după ce Pentagonul a pus aproximativ 1.500 de soldați activi din Alaska în stare de pregătire pentru o posibilă desfășurare în statul Minnesota, în contextul intensificării acțiunilor de aplicare a legilor imigrației de către Departamentul de Securitate Internă (DHS). Soldații, care fac parte din două batalioane de infanterie […]
Poziționarea României în contextul tensiunilor recente dintre administrația americană și liderii europeni privind Groenlanda a stârnit dezbateri aprinse în spațiul public, mulți internauți apreciind atitudinea autorităților de la București drept o dovadă de duplicitate, ambiguitate și ipocrizie. Mesajul transmis de președintele Nicușor Dan, interpretat de unii drept ambiguu, a fost însă clarificat de Marius Lazurca, […]