Noaptea mintii. Carmen Avram: „Pesedistii au luptat ca in poezii, ca Ana lui Manole. Prin foc, prin mii de baionete, erau furtuni si ninsori” – Video

politica

Carmen Avram, candidat fruntas pe lista PSD pentru europarlamentare, a declarat, miercuri, ca s-a decis sa fie alaturi de PSD dupa ce i-a vazut pe pesedisti luptand „ca in poezii, prin foc, prin mii de baionete”, actionand ca „Ana lui Manole, erau furtuni, si ninsori si vant si ei se duceau inainte”.

„Momentul in care am zis ‘da, vreau sa fac asta’, a fost dupa ce i-am urmarit pe colegii mei pesedisti, vreme de doi ani si ceva, cum se lupta. Erau ca in poezii, prin foc, prin mii de baionete, urcam acum sus… Lupta asta ingrozitoare a lor, erau ca Ana lui Manole, erau furtuni, si ninsori si vant si ei se duceau inainte, vroiau sa faca ceva. Erau fericiti ca ajunsesera acolo, doreau sa faca ceva. Si din fata erau aia ca la Hollywood, cu ventilatoare, sa ii opreasca din a avansa.

Si doua doi ani a fost acest discurs al doameni premier Viorica Dancila, din Parlamentul European, in care a vorbit asa cum vorbesc eu uneori in mintea mea, cand ma revolt la televizor. Am auzit-o pe femeia asta avand cuvintele mele in gura si vorbim despre Romania. Spunand in esenta, ‘Nu aveti voie sa faceti asta tarii mele, pentru ca tara mea nu este asa cum va este descrisa voua aici si tara mea are aceleasi drepturi ca fiecare dintre voi, noi nu suntem ruda saraca de la o masa’. Ala a fost un moment in care am zis as vrea”, a declarat Carmen Avram la DC News.

Vezi video de la minutul 10.30:

Carmen Avram, fosta angajata a lui Dan Voiculescu, ocupa locul doi pe lista PSD pentru europarlamentare.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: