Noi amenintari de la Moscova: „In interesul fundamental al securitatii europene, NATO sa isi retraga promisiunea ca Ucraina si Georgia sa devine membre ale Aliantei”

externe

Moscova a cerut vineri NATO sa revoce angajamentul formulat in anul 2008 catre Ucraina si Georgia, conform caruia, intr-o zi, aceste doua tari vor deveni membre ale Aliantei, si, de asemenea, sa promita Rusiei ca nu va desfasura in tarile din apropierea sa arme care pot ameninta securitatea acesteia, transmit agentiile France Presse si Reuters, citate de Agerpres.

Aceste cereri au fost enuntate de Ministerul de Externe rus in cea mai completa declaratie a sa pana in prezent asupra garantiilor de securitate pe care presedintele rus Vladimir Putin doreste sa le obtina din partea Washingtonului si aliatilor acestuia, in contextul tensiunilor generate de comasarea unor importante forte militare ruse in apropierea granitei cu Ucraina, starnind temeri privind o posibila pregatire a unei ofensive militare, desi Rusia neaga astfel de intentii.

”In interesul fundamental al securitatii europene, este necesara o dezavuare formala a deciziei de la summitul NATO din 2008 de la Bucuresti ca ‘Ucraina si Georgia vor deveni membre NATO”’, se arata in declaratia MAE rus.

Conform acesteia, Moscova propune si o serie de pasi pentru diminuarea tensiunilor, inclusiv incetarea exercitiilor militare in apropierea frontierelor ruse si convenirea unei distante sigure intre navele si avioanele militare ale Rusiei si NATO, mai alea in Marea Neagra si in Marea Baltica.

Rusia cere de asemenea reluarea dialogului periodic cu SUA si NATO asupra apararii si indeamna Washingtonul sa accepte un moratoriu asupra desfasurarii de rachete cu raza intermediara in Europa.

”Este necesar, inainte de a fi prea tarziu, sa se evite o noua criza a rachetelor in Europa. Aparitia rachetelor cu raza scurta si medie de actiune in aceste teritorii este inacceptabila pentru Rusia”, a semnalat vineri la o conferinta de presa vice-ministrul de externe rus Serghei Riabkov, potrivit Ria Novosti, citata de EFE. El lansase si joi un avertisment similar, evocand o posibila repetare in Europa a crizei rachetelor din Cuba, din 1962.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a opus vineri oricarei interventii a Rusiei in relatiile dintre Alianta si Ucraina, refuzand sa excluda o posibila aderare a Kievului, asa cum cere Moscova, relateaza AFP.

”Relatia NATO cu Ucraina nu poate fi determinata decat de cei 30 de membri ai Aliantei si Ucraina insasi, si de nimeni altcineva. Nu putem accepta ca Rusia sa restabileasca un sistem in care marile puteri (…) pot controla ceea ce fac sau nu alte tari”, a declarat Stoltenberg dupa o intrevedere cu noul cancelar german Olaf Scholz.

Potrivit agentiei TASS, Riabkov a acuzat vineri NATO si de incalcarea Conventiei de la Montreux, care limiteaza accesul in Marea Neagra al navelor militare ce nu apartin tarilor riverane.

Presedintii rus si american, Vladimir Putin si Joe Biden, au vorbit marti prin videoconferinta timp de doua ore, dar fara a reusi sa ajunga la o calmare a tensiunilor. Liderul de la Kremlin i-a transmis deja omologului sau american ca doreste ”garantii juridice” care sa nu permita aderarea Ucrainei si Georgiei la Alianta Nord-Atlantica, pe care presedintele rus a acuzat-o ca si-a incalcat un angajament dupa incheierea Razboiului Rece de a nu se extinde catre Est.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: